Jur că nu ştiu de ce fac asta...
Poate ar trebui să renunţ la sentimentalismele astea şi să mă întorc cu picioarele pe pământ.
Mă urmăreşte ceva de vreo câteva luni. Heh, poate m-ajunge!
19 mai 2009
4 martie 2009
Ta-daaaa!
Ziceam zilele recute că cele mai eficiente hotărâri se iau pe tăcute. Pe cale de consecinţă, am onoarea să vă invit în noua mea casă. Bloggerul m-a disperat rău de tot azi şi cred că a veit timpul să trec la ză next levăl.
Aşa încât vă rog - pe cei care aveţi disponibilitatea să faceţi asta - să puneţi linkul ăsta nou în blogroll-ul vostru, ancasandu.wordpress.com. Vă aştept acolo!
Blogul ăsta va rămâne deschis, sunt nişte amintiri tare frumoase înşirate aici şi ar fi păcat să le scot din... mediul lor natural.
That's it! We'll move on, it's the only thing left to do.
Aşa încât vă rog - pe cei care aveţi disponibilitatea să faceţi asta - să puneţi linkul ăsta nou în blogroll-ul vostru, ancasandu.wordpress.com. Vă aştept acolo!
Blogul ăsta va rămâne deschis, sunt nişte amintiri tare frumoase înşirate aici şi ar fi păcat să le scot din... mediul lor natural.
That's it! We'll move on, it's the only thing left to do.
3 martie 2009
Sooooomn
Din când în când, sunt dimineţi când mă uit strâmb la ceas. Şi mi se pare că e cu mult mai târziu, şi sar din pat de parcă aş avea un arc în fund.
De obicei, aceste minunate dimineţi se petrec după nişte nopţi cu maxim 4 ore de somn. În cazul de faţă, după trei nopţi.
Adică sunt zombie. Mi-e greu şi să mă uit la tastatură. Tastatul e rezolvat de reflexele condiţionate. Dar ţinutul capului drept pe umeri e o altă mare problemă. Pe cuvântul meu, parcă aş fi băut patru zile încontinuu, aşa mă simt. Sau mi se trage de la faptul că aseară, deşi îmi cădeau ochii în gură, am stat până la două juma' să mă uit la friends (extrem de inteligent serial)?
În altă mare ordine de idei, ţin să precizez că nu ma înţeleg nimic (nu că ar trebui) din ce se întâmplă cu cretinii din guvern şi cu sindicatele. Mie să-mi spuneţi un singur lucru: profii fac sau nu grevă?
Io mă duc să dorm.
De obicei, aceste minunate dimineţi se petrec după nişte nopţi cu maxim 4 ore de somn. În cazul de faţă, după trei nopţi.
Adică sunt zombie. Mi-e greu şi să mă uit la tastatură. Tastatul e rezolvat de reflexele condiţionate. Dar ţinutul capului drept pe umeri e o altă mare problemă. Pe cuvântul meu, parcă aş fi băut patru zile încontinuu, aşa mă simt. Sau mi se trage de la faptul că aseară, deşi îmi cădeau ochii în gură, am stat până la două juma' să mă uit la friends (extrem de inteligent serial)?
În altă mare ordine de idei, ţin să precizez că nu ma înţeleg nimic (nu că ar trebui) din ce se întâmplă cu cretinii din guvern şi cu sindicatele. Mie să-mi spuneţi un singur lucru: profii fac sau nu grevă?
Io mă duc să dorm.
2 martie 2009
Aşa, deci...
Ameninţam de mult că o să vină un weekend în care o să iau o mică pauză. Uite-l că a venit şi a şi trecut.
Pentru că cele mai bune decizii se iau şi se duc imediat la îndeplinire.
Sau pentru că am avut un weekend FA-BU-LOS, cu cei mai buni prieteni ai mei. Cu oamenii aceia pe care îi văd din ce în ce mai rar (şi nu m-am prins de ce) şi cu care râd, de fiecare dată, până la spasme. Pentru că a fost weekendul în care am făcut ceva pentru mine. În care am fost egoistă şi mi-am luat persoanele la care ţin lângă mine. Şi în care am împlinit un an de fumat, dar asta e deja altă poveste.
Mi-a prins tare bine pauza asta. Deşi nu a fost tocmai intenţionată, mai degrabă timpul - sau lipsa lui - a fost cauza directă.
A propos, Happy 1 of March!, bine că a venit şi primăvara. Acum trebuie să vină vara. Hai!
Pentru că cele mai bune decizii se iau şi se duc imediat la îndeplinire.
Sau pentru că am avut un weekend FA-BU-LOS, cu cei mai buni prieteni ai mei. Cu oamenii aceia pe care îi văd din ce în ce mai rar (şi nu m-am prins de ce) şi cu care râd, de fiecare dată, până la spasme. Pentru că a fost weekendul în care am făcut ceva pentru mine. În care am fost egoistă şi mi-am luat persoanele la care ţin lângă mine. Şi în care am împlinit un an de fumat, dar asta e deja altă poveste.
Mi-a prins tare bine pauza asta. Deşi nu a fost tocmai intenţionată, mai degrabă timpul - sau lipsa lui - a fost cauza directă.
A propos, Happy 1 of March!, bine că a venit şi primăvara. Acum trebuie să vină vara. Hai!
27 februarie 2009
Azi nu trebuia să mor
O trecere de pietoni. Dacă ţineţi neapărat, cea de la Foişor, dintre staţia de troleu şi spital. Verde de 30 de secunde. Mă uit în stânga, nu venea nimic. Merg doi metri şi mă trezesc cu o chestie argintie trecând la câţiva centimetri (şi nu exagerez) de picioarele mele. O săgeată. Când m-am dezmeticit, era deja departe. Un logan van, cred.
O jumătate de oră după mi-au tremurat picioarele. Cretinii ăştia sunt absolut inconştienţi. Băi, era verde de 30 de secunde! Cum picioru' mesei treci pe roşu, când ştii că poţi să omori nişte oameni (chiar şi de inimă, un sfert de oră mai târziu)????
S-a dat ceva cu Libertatea astăzi? Întreb pentru că mai multă lume ca de obicei cumpărase ziarul, dar citea un supliment sau ceva asemănător mascat cu ziarul. Chicotind, nu altfel. Cei mai tineri de fapt, că cei mai în vârstă aveau mima aia de filisofi pătrunşi de profunzime.
Deci, s-a dat ceva sau nu? Că eu nu m-am obosit să dau banii pe prostia aia.
O jumătate de oră după mi-au tremurat picioarele. Cretinii ăştia sunt absolut inconştienţi. Băi, era verde de 30 de secunde! Cum picioru' mesei treci pe roşu, când ştii că poţi să omori nişte oameni (chiar şi de inimă, un sfert de oră mai târziu)????
S-a dat ceva cu Libertatea astăzi? Întreb pentru că mai multă lume ca de obicei cumpărase ziarul, dar citea un supliment sau ceva asemănător mascat cu ziarul. Chicotind, nu altfel. Cei mai tineri de fapt, că cei mai în vârstă aveau mima aia de filisofi pătrunşi de profunzime.
Deci, s-a dat ceva sau nu? Că eu nu m-am obosit să dau banii pe prostia aia.
26 februarie 2009
Haven't met that many happy people in my life
Kings of Leon. Sau o descoperire mai veche, lăsată în folderul cu muzică şi regăsită acum, când cineva m-a întrebat de Sex on Fire.
Singurele versuri pe care mi le-am pus vreodată la status (ce ţi-e şi cu messengerul ăsta) au fost din Depeche Mode. "It's my desire/To give myself to you/Sometimes". Erau esenţa, erau totul, erau ceea ce puteam spune eu în trei bloguri şi patru cărţi.
Apoi a apărut Carla Bruni şi "La derniere minute". Nişte alte versuri care, într-o anumită perioadă, au fost la fel de sintetice precum au fost şi Depeche.
Sâmbătă, m-a întrebat cineva de Kings of Leon. Şi mi-am adus aminte de ei. Şi am reascultat Sex On Fire. Şi Manhattan. Şi Closer. Şi am avut o revelaţie. Una mare rău de tot.
###
O altă melodie are mă chinuie de foarte multă vreme (şi cred că am mai scris de ea) este "Time alone" a lui Josh Martinez. Orchestraţie de nota 20 şi o voce superbă. Albumul pe care a fost lansată se numeşte "Midriff Music" şi a fost lansat în 2004.
Şi e unul din puţinele albume pe care nu l-am găsit. Pe care vreau să-l ascult de un milion de ori, pentru că ştiu că mi-ar plăcea până la lună şi înapoi. Intră în categoria revelaţiilor de tip "Rodrigo y Gabriela" (să nu mă bateţi, dar îi ascult de un an). Bine, sunt genuri cu totul diferite, dar uite ce poate să facă o minte de om...
P.S.: Titlul o să-l înţelegeţi după ce ascultaţi melodia.
P.P.S.: Antena 3 nu mai difuzează Jay Leno Show. Urât, foarte urât. Şi dureros. Ghici ce?! Acolo i-am văzut pentru prima oară pe Rodrigo y Gabriela.
Singurele versuri pe care mi le-am pus vreodată la status (ce ţi-e şi cu messengerul ăsta) au fost din Depeche Mode. "It's my desire/To give myself to you/Sometimes". Erau esenţa, erau totul, erau ceea ce puteam spune eu în trei bloguri şi patru cărţi.
Apoi a apărut Carla Bruni şi "La derniere minute". Nişte alte versuri care, într-o anumită perioadă, au fost la fel de sintetice precum au fost şi Depeche.
Sâmbătă, m-a întrebat cineva de Kings of Leon. Şi mi-am adus aminte de ei. Şi am reascultat Sex On Fire. Şi Manhattan. Şi Closer. Şi am avut o revelaţie. Una mare rău de tot.
###
O altă melodie are mă chinuie de foarte multă vreme (şi cred că am mai scris de ea) este "Time alone" a lui Josh Martinez. Orchestraţie de nota 20 şi o voce superbă. Albumul pe care a fost lansată se numeşte "Midriff Music" şi a fost lansat în 2004.
Şi e unul din puţinele albume pe care nu l-am găsit. Pe care vreau să-l ascult de un milion de ori, pentru că ştiu că mi-ar plăcea până la lună şi înapoi. Intră în categoria revelaţiilor de tip "Rodrigo y Gabriela" (să nu mă bateţi, dar îi ascult de un an). Bine, sunt genuri cu totul diferite, dar uite ce poate să facă o minte de om...
P.S.: Titlul o să-l înţelegeţi după ce ascultaţi melodia.
P.P.S.: Antena 3 nu mai difuzează Jay Leno Show. Urât, foarte urât. Şi dureros. Ghici ce?! Acolo i-am văzut pentru prima oară pe Rodrigo y Gabriela.
25 februarie 2009
Să-mi trăiască wirelessu'!
Dacă idioţii ăştia de la departamentul suport n-ar fi atât de idioţi, aş fi rezolvat mai devreme. Chiar, cum dracu' să închizi toate telefoanele mobile, iar la fix să nu răspunzi???? Asta întâmplându-se luni seara.
Dar deja nu mai contează, totul e ok. Sau mai pe româneşte, acum pot să stau călare pe net de pe leptoapă din orice colţ al casei. Yeeeeeeeei!
Azi nu prea am timp, aşa că vă zic s-aveţi o zi frumoasă. Şi mulţumesc pentru sugestile de mâncare a plăcintei :)
Dar deja nu mai contează, totul e ok. Sau mai pe româneşte, acum pot să stau călare pe net de pe leptoapă din orice colţ al casei. Yeeeeeeeei!
Azi nu prea am timp, aşa că vă zic s-aveţi o zi frumoasă. Şi mulţumesc pentru sugestile de mâncare a plăcintei :)
24 februarie 2009
Plăcinta de la McDonald's
Din când în când, mă apucă o mare poftă de McDonald's. De menţionat că aş mânca non-stop de acolo, dar excesele nu-s bune, etc.
De duminică aveam eu nişte gânduri, m-a deturnat tătâne-mio cu un restaurant mişto şi relaxat prin Herăstrău, dar aseară eram mult prea înfometată şi era mult prea târziu ca să mai ţină figura.
Recent, mi-am descoperit o mare pasiune pentru plăcintele de la mec. Sunt bune, sunt crocante, sunt tentant de nesănătoase. O singură mare problemă au: umplutura.
Dacă vreodată veţi intra în vreun mec... Dar mai bine să nu descriu scena.
Aşa, deci, aseară stăteam la birou, încercând să-mi mănânc plăcinta. Încercând, pentru că la a treia muşcătură, umplutura era în trei şerveţele, pe mâinile mele şi pe birou. Pe cuvântul meu, dacă m-ar fi văzut maică-ma, avea tot dreptul să spună că am iarăşi trei ani. Marele meu noroc era că se răcise bine. Altfel, Dumnezeu cu mila...
Una din marile mele dileme privitoare la filosofia vieţii este cum dracului se mănâncă blestemata aia de plăcintă. Că niciodată nu am înţeles; după cum se poate observa, tot nu înţeleg, iar şanse prea mari şi prea curând nu sunt.
De duminică aveam eu nişte gânduri, m-a deturnat tătâne-mio cu un restaurant mişto şi relaxat prin Herăstrău, dar aseară eram mult prea înfometată şi era mult prea târziu ca să mai ţină figura.
Recent, mi-am descoperit o mare pasiune pentru plăcintele de la mec. Sunt bune, sunt crocante, sunt tentant de nesănătoase. O singură mare problemă au: umplutura.
Dacă vreodată veţi intra în vreun mec... Dar mai bine să nu descriu scena.
Aşa, deci, aseară stăteam la birou, încercând să-mi mănânc plăcinta. Încercând, pentru că la a treia muşcătură, umplutura era în trei şerveţele, pe mâinile mele şi pe birou. Pe cuvântul meu, dacă m-ar fi văzut maică-ma, avea tot dreptul să spună că am iarăşi trei ani. Marele meu noroc era că se răcise bine. Altfel, Dumnezeu cu mila...
Una din marile mele dileme privitoare la filosofia vieţii este cum dracului se mănâncă blestemata aia de plăcintă. Că niciodată nu am înţeles; după cum se poate observa, tot nu înţeleg, iar şanse prea mari şi prea curând nu sunt.
23 februarie 2009
So fuckin' strange
Cred că am mai zis de un milion de ori chestia asta, dar simt nevoia să o repet. Mă pup în oglindă pentru că mi-am făcut blogul ăsta. Am avut onoarea de a cunoaşte nişte oameni minunaţi, alături de care mă simt bestial de fiecare dată când mă întâlnesc cu ei. Am mai cunoscut nişte oameni cu care îmi face bine să stau de vorbe aici. În principiu, nici nu prea trebuie să ştie cine sunt... Oricum ar fi, nu dau nume, nu e parte din politica blogului.
Recunosc, mi s-a părut, în primă înstanţă, foarte straniu să mă întâlnesc cu cei care mă citesc de o bună perioadă de timp. Pentru că, oricât nu mi-ar fi plăcut mie ideea, mă cunoşteau prea bine pe mine, ştiau cam care sunt reacţiile mele şi lucrurile care îmi plac.
Mi se pare la fel de straniu, dacă nu chiar şi mai şi, să stau de vorbă pe aici cu diverşi oameni cu diverse nick-uri şi să am surpriza să mă cunoască, să mă anticipeze.
Tocmai de asta încep să ajung şi eu la concluzia maică-mii cum că nick-urile nu sunt sănătoase. Eu nu mă ascund, nu m-am ascuns niciodată, mi-e greu să cred că o voi face vreodată. Nu mai vreau nici de la cei cu care stau de vorbă să se dea pe după vişin, că zău dacă are vreun rost. Şi zău dacă mai îmi face plăcere să stau de vorbă cu fantome.
Recunosc, mi s-a părut, în primă înstanţă, foarte straniu să mă întâlnesc cu cei care mă citesc de o bună perioadă de timp. Pentru că, oricât nu mi-ar fi plăcut mie ideea, mă cunoşteau prea bine pe mine, ştiau cam care sunt reacţiile mele şi lucrurile care îmi plac.
Mi se pare la fel de straniu, dacă nu chiar şi mai şi, să stau de vorbă pe aici cu diverşi oameni cu diverse nick-uri şi să am surpriza să mă cunoască, să mă anticipeze.
Tocmai de asta încep să ajung şi eu la concluzia maică-mii cum că nick-urile nu sunt sănătoase. Eu nu mă ascund, nu m-am ascuns niciodată, mi-e greu să cred că o voi face vreodată. Nu mai vreau nici de la cei cu care stau de vorbă să se dea pe după vişin, că zău dacă are vreun rost. Şi zău dacă mai îmi face plăcere să stau de vorbă cu fantome.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
