Babe

Stau de o jumătate de oră cu fereastra de Blogger deschisă şi habar nu am despre ce să scriu. Cineva propunea în vară subiectul "vicii". Nici acum nu am ajuns la o formă concretă a articolului, din simplul fapt că habar nu am cum să alătur telefonul dat celui interzis şi ţigara, pardon, cafeaua de după acel telefon.

V-aş scrie despre cum şi cât de nesimţite sunt babelele care se enervează că nu le cedezi locul. Eram azi în 91, pe locurile acelea din faţă, nesimţindu-mă prea bine. Şi, la un moment dat, vin nişte babe. Dacă nu s-au dat pe lângă mine, dacă nu m-au împins cu genţile peste picior, dacă nu au bătut apropouri din alea evidente, gen "Vai, dragă Maricica, ce mult ne-am plimbat noi astăzi... Mă dor picicoarele!". Până când am ajuns la Favorit şi m-am dat jos. Nu vreau să mă gândesc ce a fost la gura lor.
Băi, poate că nici eu nu mă simt bine. Poate că pe mine mă durea ficatul, cretinilor, de ce ar trebui să vă cedez vouă locul?! Pate că dormisem patru ore, de ce ar trebui să staţi jos?!

Când te văd că nu poţi să mergi, iar eu sunt ok, nu e absolut nici o problemă, ba chiar mă ridic de pe scaun. Dar când tu cari plase de 7 kile timp de 10 staţii şi alergi ca disperatul să nu-ţi ocupe altul locul, nu văd de ce nu ai putea să stai în picioare.

Hai că m-am enervat iarăşi. Aştept şofer şi maşină.

La mall

Liberty Center. Voi aţi văzut ce de lume colorată pe acolo?

Singurul lucru care mi-a plăcut a fost că la Sephora am găsit produse Lancome şi Clinique - tocmai când îmi făceam griji că nu aveam de unde să îmi iau creion de ochi, mascara şi ojă. Când s-or termina, desigur.

Altfel, am mai spus, multe naţii pe acolo. Da, ştiu, sunt rasistă.

Şi un nou război civil acasă. The joy!

Ce caut eu aici?

De ce mi se pare mie atmosfera asta de bunătate forţată foarte, dar foarte hidoasă?
De ce - de fiecare dată când vreau să mă întâlnesc cu cineva - trebuie să dau socoteală altcuiva?
De ce ajung tot soiul de pişpirei să-mi zică ce şi cum să fac?
De ce nu am crezut niciodată în Moş Crăciun?


Astea-s nişte ntrebări greşite, dar am răspunsurile corecte. Nu, nu am crezut niciodată că voi găsi asemenea răspunsuri la astfel de întrebări. Şi uite totuşi că am reuşit.

Face cineva ceva interesant de Revelion?

Ne mişcăm mai mult nu

De la Universitate la Gară, doar o jumătate de oră!!!
Zic că se merge chiar bine.

Ştefan furtună - blocat. Dinicu Golescu - blocat. Berzei - blocat. Magheru - blocat.

BLOCAAAAAAAAT!!!

Route 69. The sequel

69 rămâne preferatul meu. Pentru că sunt moşi libidinoşi care se lipesc de tine, pentru că e aglomerat, pentru că e cald, pentru că se mai găseşte câte unul să te fixeze insistent tot drumul.
Pentru că azi de dimineaţă, în timp ce meditam la cum să stau mai mult în pat, mi-am dat seama că mi-ar lipsi mult (dar nu foarte).
Pentru că e parte din programul meu timp de vreo două ore şi pentru că acolo mă întâlnesc cu multă lume.
Pentru că uneori se blochează la Răzoare. Uneori se blochează la Moşilor. Alteori merge şnur toate cele 13 staţii.
Pentru că m-am obişnuit aşa. Şi pentru că e bine. E tare bine!

Jose Gonzalez - In Our Nature/In Our Nature [2007]

What a rain, what a traffic!

Mbun. Pe la şase, eu eram încă în câmpul muncii şi fără prea mari spranţe de a scăpa prea curând. Începe ploaia. Ştiam că - în cazul în care aveam ceva noroc - trebuia să vină cineva să mă recupereze. Pe la un şase şi ceva primesc sms, tot oraşul e blocat, vezi ce faci să ajungi.
Oooook, zic. Şi m-am hotărât să plec cu metroul.
Nouă fără ceva. De la Moşilor am luat-o pe jos până la Universitate. Am pierdut şirul troleibuzelor pe care le-am depăşit şi am coborât la metrou. Mă urc, ajung la Unirii 1, schimb şi plec spre Eroilor. Bineînţeles că metroul a stat în staţie la Izvor cu uşile deschise vreo 7 minute, ca mai apoi să se oprească şi între staţii şi să mai stea încă vreo 3 - 4 minute.
Ajung în sfârşit la Eroilor, am avut un noroc fantastic şi am nimerit ieşirea din prima, am luat un 69 care era în staţie la Operă (impropriu spus, mai degrabă la Elefterie) şi zc să dau nişte telefoane, să văd pe unde e restul lumii. Evident că erau în troleul care era un pic mai în faţă.
La Academie am stat chiar puţin, doar 20 de minute.

Cu totul, am făcut o oră şi ceva de la Piaţa Pache Protopopescu până în Drumul Taberei, cu tot cu ocolul cu metroul. Am ajuns pe la zece fără douăzeci acasă. La modul că atunci băgam cheia în uşă.

Şi visez să mă mut din Bucureşti. Dacă nu afară (din ţară), măcar o relocare spre Braşov sau Sibiu. Da' aşa aş vrea o Timişoara...
Nu zic că nu sunt oraşe aglomerate. Dar distanţele sunt mult mai mici. Şi mai uşor de acoperit.

Gary Jules - Mad World/Trading Snakeoil For Wolftickets [2004]

The fast city, where the bells don't really ring

Am fost în weekend la Arcul de Triumf; a fost deschis publicului şi am reuşit să ajung acolo.

Bucureştiul e superb. De sus, de unde e linişte şi bate vântul, sunt maşini şi oameni. Şi clopoţeii ăia de la intrare din Herăstrău.
Stăteam şi mă gândeam - acolo, sus - că e oribil să termini ceva ce nici măcar nu ai început. Şi tot acolo am ajuns la concluzia că îmi e greu să renunţ în situaţii d-astea.

Acolo sus, unde clopoţeii ăia nu sunau, ci erau doar gândurile mele ce se loveau de vânt. Acolo sus, unde era cerul, am putut să zâmbesc şi să ştiu că va veni şi Timpul meu. Cândva, nu peste multă vreme. Şi tot acolo, sus, am ştiut că sunt liberă. Ca-n piesa pe care v-am recomandat-o ieri, "Free", a lui Sarah Brightman.
Oraşul e rapid şi-şi trage după el secundele, orele şi zilele. De asta.

Sting - Why Should I Cry For You/The Living Sea [1995]