Oraşul de unde aş pleca şi mâine

Aici, în Bucureşti, sunt de când mă ştiu. De vreo trei generaţii, adică.
Acum ceva vreme, maică-mea tot zicea să ne mutăm ori în Braşov, ori în Timişoara. Motivul principal era cu totul altul, dar m-am opus.
La vremea aceea îmi plăcea Bucureştiul - nu mergeam zilnic, cu treabă, pe străzile minunatului oraş.
Acum, la vreo trei ani după propunere, aş accepta în secunda doi.
Pentru că: 1) este plin de praf. Dacă mai eşti şi răcit şi trebuie să te vânturi prin oraş, nu ai nicio şansă să te vindeci; 2) sunt oameni grăbiţi, sunt oameni răi, sunt oameni nesimţiţi peste tot; 3) e imposibil să te descurci cu RATB-ul, dacă nu cunoşti oraşul; 4) e prea mult zgomot pe stradă.
Şi aş tot continua, dacă nu mi-ar vâjâi capul. Dacă mai ştiţi motive pentru care v-aţi muta acum din Bucureşti, spuneţi.
Eu mă duc să mă întind.

P.S.: Ştiu că am cititori studenţi. Dragilor, vă urez an uşor la facultate, ştiu că aveţi nevoie. Baftă!

Tragem linie. Şi mergem mai departe

Excursia asta m-a făcut să-mi dau seama de multe. Cât de mult urăsc prostia. Cât de mult nu-mi place să aud "Nu pot să fac nimic. Nimeni nu răspunde la telefon". Că sunt în stare să mă descurc şi că pot face multe de una singură. Că mi-ar plăcea să mă mut în Monaco, măcar şi pentru o lună. Că trebuie să mă întorc în Capri şi să zac pe o plajă foarte mişto, pe care am văzut-o de sus, de străduţele săpate în stâncă.

Şoferi idioţi, ghid de rahat, autocar incomod, foamea mereu în gât. Am început deja să le uit. Rămân doar noii prieteni, grămada de obiective văzute pe fast forward, bancurile bune pe care le-am auzit.
Rămân orele pe care le puteam dormi petrecute aici, împreună cu voi, şi rămân acele o mie şi ceva de fotografii plus cele de pe Kodak-urile de 24 mm.

Singurul regret: nu am apucat să ascult atâta muzică pe cât mi-aş fi dorit. Dar nu pot să le fac pe toate în acelaşi timp. Şi mi s-au topit bomboanele After Eight.

Orquesta del Plata - Los Tangueros/Bajofondo Tango Club [2003]

C://My Pictures

Excursie 2008

Astea nu sunt toate pozele, mai am de pus, dar nu mai am rabdare. Chiar mi se facuse dor de rashnitza mea.

Jurnal de calatorie - partea a XII-a

Ăsta nu mai e jurnal de călătorie, e jurnal de acasă.
Casă, dulce casă. Ce bine e!
Mâine impresii şi concluzii finale şi poze.

Jurnal de calatorie - partea a XI-a

Ce zi!
La 4:30 – scularea. Feribotul a ajuns in Corfu cu o ora mai devreme, la 5:00.
La ora aia, evident, nimic de facut. Asa ca ne-am dus pe o plaja si am asteptat sa se faca o ora cat de cat acceptabila, ca sa putem pleca la obiectiv. Cand am ajuns in oras, unii au vrut sa stea la cafea si sa manance. Am stat, va mai apoi sa plecam spre palatul lui Sissi de Habsburg de pe insula. Am intarziat acolo, pentru ca in Kerkyra erau blocaje in trafic.
Am stat 10 minute in palat (am dat 4 euro - cu reducere de grup -, pentru asta), dupa care am plecat. Asta se intampla pe la 10:55. La 12:00 aveam feribot spre Igumenita. Soferii au gresit drumul (nimic nou) si am avut noroc si de un blocaj in intr-o intersectie, asa ca am pierdut feribotul.
Ghidusa (asa i se spune) o bagase pe maneca. Agentia nu mai voia sa plateasca inca o data pentru alta cursa, iar compania unde erau rezervate biletele initial mai avea cursa la 4:30. Pe noi nu ne-ar fi deranjat, voiam sa mergem sa facem o baie in mare.
Asta a fos mometul in care tipa a clacat. A devenit isterica, a inceput sa planga si sa tipe la noi. Fara sa ne intrebe, s-a dus si a platit, din banii proprii, pentru cursa de la 13:30. Multi nu mai au bani, ne-am gandit ca biletele au fost pe undeva pe la 40 de euro de caciula. Am aflat mai tarziu ca fusesera doar cinci, dar chiar si asa am fost surprinsi, pentru ca nu indraznea sa faca ceva fara sa ne ceara parerea, iar acum nici nu ne-a bagat in seama.
Ajungem pe continent pe la vreo 3 si ceva dupa-amiaza. Plecam spre Meteora. Drumul este INFERNAL. Serpentine, soferii nu au vrut, pur si simplu, sa o ia pe autostrada, asa ca, la un moment dat, eu – nu mi se face niciodata rau pe serpentine – am avut senzatia ca o sa mor acolo. Mai faceam si pishu pe mine.
Nu am mai urcat la Meteora, desi era unul din obiectivele pentru care venisem aici. Nu mai puteam, efectiv. Vorba Sandrei Stoicescu.
Am ramas jos, in oras, si cativa au plecat. Circula zvonuri cum ca nu s-ar ai fi ajuns nicidecum la manastiri – soferii s-ar fi certat rau cu ghidusa.
Am mancat. Mi-era o greata si eram atat de ametita, incat imi tremurau mainile si picioarele. E adevarat, nu mai mancasem de dimineata.
Acum e 22:17. Sunt de la 4:30 in picioare. Optsprezece ore. Si nu cred ca vom ajunge la hotel mai devreme de ora doua noptea.

Continuarea – maine. Nici eu nu stiu ce va fi.

Much later update: E 1:40. Acum am ajuns in camera.

Jurnal de calatorie - partea a X-a

Astazi – Pompei.
E cumplit acolo. Daca va duceti, duceti-va dimineata, cu o sticla foarte mare de apa, o sapca si multa vointa. O sa aveti nevoie.

Situl e enorm. E nevoie cam de vreo trei – patru zile ca sa vezi tot si nici atunci nu apuci sa stai si sa analizezi in profunzime. Eu am stat vreo doua ore si jumatate, ca de atat am avut timp. Nici nu puteam sta mai mult, pentru ca soarele te tampeste. Literalmente.
E senzational sa mergi pe strazi vechi de acum aproximativ doua mii de ani. E covarsitor sa vezi fresce atat de vechi. Si doar acum constientizez.
Am vazut si cateva mumii. E impropriu spus mumii, pentru ca sunt mai mult pietrificati, dar sa le spunem asa. Toti, dar absolut toti, erau cu mainile la ochi. Si stateam si ma gandeam cat de dur e modul asta de a muri: stii ce se intampla, stii ca nu ai cum sa scapi. Vezi cum vine lava si nu ai ce face. Oribil.

In autoacar am dormit de am facut gaura in scaun. Vorba unui securist, am avut o luna de foc. Mai intai cursul de spaniola si acum nebunia asta.

Acum sunt pe vapor; pe teritoriu grecesc. Am mancat tzatziki (Doamne, ce bun era, pacat ca n-am putut sa-l mananc pe tot) si am fost si in asa-zisul Duty Free, de unde am achizitionat traditionala cutie de After Eight (cea mare, de 400 de grame, sa-mi ajunga).

Maine – Corfu.

Succesuri!

Jurnal de calatorie - partea a IX-a

Astazi – minunat. Minunile cat tineau? Trei zile, nu?

Napoli. O trecere succinta, mai apoi catre port. E incredibil de jegos. Seamana cu Ferentari ca atmosfera. Bleah!

Catamaran spre insula Capri. E superba. Am urcat cu funicularul din port, mai apoi cu autobuzul pana in Anacapri si dupa aceea cu telescaunul pana in cel mai inalt punct al insulei.
Am stat mai mult in Anacapri; panorama este mai buna si e mult mai ieftina decat Capri (fie vorba-ntre noi, amandoua sunt destul destul de scumpe). Pentru mine e un mister cum pot trece pe strazile acelea doua masini in acelasi timp; autobuzele sunt cat un sfert din cele din Romania, virajele imposibile (acul de par din Circuitul de Formula 1 de la Monte-Carlo e un viraj foooaaaaarte larg pe langa cele de acolo). Promit insa sa mai studiez problema.
Cu telescaunul am urcat 12 minute, cate unul singur in scaun. Panorama care se deschide din varful insulei e magnifica: marea si cerul – o singura fiinta, caci nu stii unde se termina una si incepe cealalta.
Inregistram mari progrese la capitolul “baie in mare”: astazi s-a infaptuit prima balalceala pe anul asta. Am inceput bine, avand in vedere ca s-a petrecut in Capri. Plaja este criminala, iti faci picioarele prastie la puterea a doua; sunt pietre si in apa, sunt pietre si pe plaja, partea proasta e ca aluneca. Rau. Dar am fost in plaja de langa port. Deci asta e.

Catamaran spre Sorrento. Orasul mi-a placut foarte mult, e cochet, e multa lume si e foarte curat.
Acum stau la un hotel intr-o locaitate al carei nume nu binevoiesc a-l sti. Dar hotelul e foarte bun; camera are doua etaje (tripla), deci avem si noi doua bai. Deci e tare bine. Deci nu vreau sa plec.

Maine innoptez pe feribot. Nu stiu daca voi putea scrie in conditii optime, caci nu stiu cum e cu semnalul pe mare. Dar ne descurcam.
Ca de obicei.

Jurnal de calatorie - partea a VIII-a

Tot Roma. Am mers de ne-a venit rau. La propriu.
M-am ales cu multa cultura generala si cu o basica sparta intre degetele de la picioare. MISTO!

Santa Maria Maggiore, unde se sarbatorea si hramul bisericii. Nu am avut timp sa stau. Mi-a parut rau.
Inca o biserica – nu mai stiu cum se numeste. Ma gandeam ca trei ani vad numai biserici; doi ani la rand am mers in Bucovina, iar acum trei sferturi din monumentele pe care le vad sunt biserici. M-am plictisit. Zau!
Colosseum. Ma gandesc la sange, nu stiu de ce. E grandios, e foarte frumos. Nu am apucat sa il vad pe tot, pentru ca eram pe fuga, ca de obicei.
Columna lui Traian. Vazuta de pe trotuarul de vis-à-vis, pentru ca era o caldura de mureai. Ad litteram.
Pauza de masa. OOOO, DAAAAAA! Am baut, am mancat. Magnific.
Catacombele Sfantului Callisto (spre sa fi retinut corect numele). Tare racoare si bine era acolo. Mi-ar fi placut sa mai stau.

M-am bronzat (ars) pe spate cu dungile de la sutien si esarfa pe care o aveam pusa in par. Arat magnific.
Ole!

Jurnal de calatorie - partea a VII-a

Astazi, o zi superba (minunile chiar se intampla).
Vatican. E credinta si e putere. E grandoare.
E magnific.

Va spuneam ieri ca am reusit sa vorbesc la recptie pentru transport pentru 42 de persoane. Azi, la ora 8 a.m. trecute fix, au sosit cele doua masini. Un autocar de vreo 36 de locuri (neocupat in inregime) si, pentru ca era vorba initial de 42 de persoane, un minibus de 10 locuri, pe care l-au ocupat Revolutionarii. Pentru ca acum suntem ca un soi de paria. Noroc ca nu ne pasa.
Minibusul asta era condus de un sofer italian locvace, iute la volan. Foarte simpatic; a facut ceea ce nu a facut ghida noastra, adica ne-a aratat stadionul si Podul Indragostitilor. El vorbea in italiana, noi in romana sau spaniola, ca nu stia nimeni italiana. Dar ne-am inteles perfect.

Coada la Vatican imensa, dar a mers foarte repede (de patru ori mai mare ca la Uffizi si timp pierdut de patru ori mai putin). Foarte multa lume. A fost destul de greu cu “liderul” nostru. Aveao floricica, dar o tinea cumva la piept si era imposibil sa o vezi.

Muzeul Vatican e superb, e interesant si, evident, nimeni nu ne-a explicat nimic. Sincer, nici nu stiu ce am vazut, daca e sa ma ia cineva la intrebari. In fine.

Ne-am mai plimbat un pic (mai mult) prin Roma, e superb si extrem de cald. Azi a fost cod portocaliu de caldura. Minunat!

Miracles really happen. Trust me!

Jurnal de calatorie - partea a VI-a

O zi cu peripetii, mai multe ca ieri.

Florenta. Nu m-a impresionat foarte mult, in parte pentru ca e duminica si toate bisericile sunt inchise, deci nu am putut vedea Domul, dar si din cauza vesncei organizari.
Mihaela Rosca nu s-a putut uita in ghidul verde Michelin pe care-l tot flutura sa vada daca obiectivele pe are le aveam in plan sunt deschise. Ca atare, stai si te uita pe dinafara. Nu ca n-as fi vazut suficiente biserici, dar am platit bani ca sa vin sa le vad.

Ghida ne-a plimbat pe la toate obiectivele, ca mai apoi sa ne hotaram pe care sa le vedem. Noi ne-am hotarat sa mergem la Uffizi, unde sunt expuse picturi de Michelangelo, Rafael, etc. Am stat la coada 2 (doua) ore ca sa ne plimabam 25 (douazeci si cinci) de minute pe acolo. Autocarul pleca. FUCK!

Am plecat inspre Roma la ora 3, desi in program scria ca se pleaca in jurul orei patru dupa-amiaza. Chiar ne miram, ajungeam foarte devreme la Roma, aveam timp si de dus, si de bere, si de mancare, si de bloggareala.

Sa vedeti chestie: Sediul administrateie hotelului Fiano, de unde scriu acum, are sediul in Roma. Hotelul este la 45 de kilometri de Roma.
Maine autocarul are prevazuta prin lege o pauza de 24 de ore. De la hotelul asta se poate ajunge in Roma cu rata, mai apoi cu trenul si dupa aceea cu metroul. In grup sunt si persoane de 84 de ani. Cum coordonezi tu, ghid care n-a fost in stare sa-si adune oamenii la Pisa, 40 de persoane cu trei mjloace de transport?
Zece persoane au refuzat sa intre in hotel pentru a se caza (da, ma numar si eu printre ele!!). Ghida s-a tot agitat, cei de la agentie nu-i raspundeau la telefoane (?!) si nu a fost in sare sa stea de vorba cu receptionera sa sa faca rost de un autocar de 40 de persoane.
Ca atare, am luat problema in mana si m-am dus la receptie sa vorbesc sa vedem daca se poate face rost (la ora 10:30, noaptea) de un autocar de 40 de persoane. Evident, s-a putut. Autocarul e la ora opt la hotel, ne duce si ne aduce de la Vatican cu 18 euro de persoana. Reznoabil, avand in vedere ca e duminica seara, iar maine e luni.
D-na Rosca nu a fost in stare sa intrebe de un “private bus”, ci numai de “bus”. Explicati-mi si mie, ce ghid e asta?

P.S.: Ma credeti ca vreau sa fac un dus la mine in cada si sa dorm la mine pe canapeaua mea, in fata televizorului meu?

Jurnal de calatorie - partea a V-a

Ziua de astazi a fost cea mai palpitanta dintre toate.
Am plecat din Loano, o statiune foarte saracacioasa de pe Riviera Ligurica, unde hotelul nu avea nici macar aer conditionat. A fost o noapte horror, dar trecem peste. La micul dejun, traditionalele croissante si cafele. Plus un cutit nespalat.

Rinita mea, pe care nu o stiam atat de acuta, m-a lovit in pifometru fix cand nu trebuia. In fine.

Monaco. C’est superb. C’est magnefique.
Ii inteleg pe ce care merg acolo. Statul nu e foarte bogat in monumente culturale, dar arhitectura face toti banii. Povestile alea cu preturile din Monte Carlo sunt doar niste mituri. Apa minerala e mai ieftina ca in Verona sau Venetia. La imobiliare, in schimb, nu am avut timp (a se citi “curaj”) sa ma uit.
Pentru ca soferii sunt idioti, pentru ca Mihaela Rosca – tipa care ne este ghid – nu are nci cea mai mica aplecare spre meseria asta si pentru ca ii lipseste cu desavarsire spiritul organizatoric, nu am apucat sa vad Gradinile Exotice, desi erau in program. Deci trebuie sa ma intorc si la Monaco. Bine, nu ma supar, da’… Era in program, ce mama dracu’!
Cat despre Muzeul Oceanogafic, iti trebuie o zi numai pentru el. Chiar ca trebuie sa ma intorc. Trebuie.

Still puttin’ on the Ritz.

Pisa. Soferii sunt tembeli. Turnul se vedea in stanga, iar ei, in loc sa o ia in respectiva directie, merg, si merg, si merg, si mai fac si la dreapta. Nu am apucat sa urc in turn, nici sa intru in Baptisteriu, si nici in Dom. Ca atare, am ajuns acolo doar ca sa cumpar niste magneti de frigider si niste ghiduri turistice, unul cu Italia si altul cu Turnul din Pisa.

Sa detaliez povestea cu ghida si soferii.
Mihaela Rosca nu e nici fraiera, nici proasta (a terminat Teologia). E extrem de timorata.
Cineva din grup, avand probleme mari cu stomacul, a avut nevoie la toaleta (de asta e nasol cu autocarul, mananci si faci pishu pe unde apuci). Ca atare, altcineva din grup s-a dus sa le ceara soferilor sa opreasca. Replica lor a fost, citez:”Oprirea e in program?”

M se pare inadmisibil ca soferii sa iti faca programul tie, tu fiind ghid si lider de grup. Oi fi eu defecta (ceea ce sunt), dar totusi, sunt 40 de oameni care nu prind o cina platita, care intra in costul excursiei, pentru ca tu, de sofer ce esti, nu ai harta si nici nu ii lasi pe cei care mai stiu traseul sa te ajute. HUO!
V-am mai spus ca ghida nu poate sa lege doua fraze? Cred ca da. Devine din ce in ce mai greu, penrtu ca se presuspune ca tre’ sa si inteleg ceva din ceea ce vad. Fix asta nu se intampla. Am ajuns sa imi cumpar carti pe care sa le citesc seara la hotel. Ce va e in neregula Si se va termina urat. Credeti-ma.

P.S.: Sa nu apelati la agentia Cara Travel. Asta daca nu cumva aveti un blog unde scrieti si duceti lipsa crunta de subiecte. Sac!

Jurnal de calatorie - partea a IV-a

Iarasi nu mi-am luat manuscrisul la mine, asa ca va redau din memorie intamplarile zilei de astazi.

Micul–dejun – ca de obicei la italieni; croissantul, cafeaua si atat. Cafeau – oribila. Nici macar Lavazza, ce sa mai zic de illy...
Am plecat inspre Milano.
Orasul asta e superb. E magnific. Domul iti taie respiratia. Aleea pentru pitzipoance are si ea o arhitectura deosebita. Trebuie sa ma intorc si aici. Nu imi place sa ma intorc, mi se pare ca involuez (asta e principiul), dar sunt cateva locuri unde TREBUIE sa ma intorc: Bucovina, Viena. Si adaugam pe lista Milano.

In dom am intrat cat sa fac cateva poze. Nu am apucat sa urcam in turn, pentru ca ne-am pierdut de ghida. A intrat prima si dusa a fost. No comment.

Mai apoi, Torino. E un oras ORIBIL. E jegos, e pustiu.
Am mers la Domul din Torino, acolo unde a fost expus Giulgiul lui Iisus. Biserica era frumoasa, iar Giulgiul nu va fi expus decat in 2025, an jubiliar. Oha.

Acum am ajuns intr-o lcalitate pe langa San Remo, Loano, pe Riviera Ligurica.
In camera nu avem aer conditionat si, ca atare, facem un pic de sauna. Deja imi vine sa lesin.

Dar, daca ies din hotel, vad marea. Si e prima oara pe anul asta cand o vad.

UPDATE: Prima plimbare pe malul marii de anul asta. Acum sufar si mai tare; nu cred ca mai ajung. Marea e atat de calda si mi-a parut atat de rau ca nu mi-am pus costumul de baie pe mine inainte sa plec…
VREAU LA MARE!!!!!

Jurnal de calatorie - partea a III-a

10:07
In autocar, spre Venetia.
Micul-dejun - execrabil spre deloc.
Cafeaua - execrabila spre deloc.
Italia - mult mai murdara decat Austria.

11:20
Soferul e idiot. A setat GPS-ul gresit si, ca atare, ne-a indrumat spre un loc pe unde trebuia sa trecem pe sub un pod. Credeti ca aveam loc?!
Timp pierdut. Soeri moldoveni. Idioti. HUO!

Initial, trebuia sa aungem la 11:30 in statia de imbarcare in vaporetto, ca sa ajungem in Venetia la 12:00. Evident ca nu am mai ajuns si, ca atare, a trebuit sa mai asteptam o ora, sa prindem nenorocirea de vaporetto. A trebuit sa lasam in autocar bagaje voluminoase, pentru ca la catedrala Sfantul Marcu (sper sa fi retinut corect numele) n-ai voie sa intri cu bagaje. Deci nu am mai avut caietul la mie, deci nu am mai putut nota, deci va voi spune din memorie ce si cum.

Venetia, daca ar fi ma putin aglomerata, ar fi orasul perfect. Nu am apucat sa ma plimb cu gondola, dar si asa am vazut prea multe pentru o singura zi.
Am ajuns in Piata San Marco pe jos, incercand din raspueri sa ma tin dupa tipa care ne este ghid. Cand baga viteza femeia asta, nu o mai prinzi din urma nici sa te tai. Asa ca am alergat pana in respectiva piata, de unde, initial, trebuia sa mergem cu ghida (ce daca nu e corect asa?) in biserica. Ne-am oprit sa facem poze cu porumbeii (porumbei domesticiti, nu fug nici cu politia) si cand sa o ajungem din urma, ia-o de unde nu-i. Pana la urma, am intrat fara ea in respectiva caterala care este, trebuie sa va spun, superbissima (sac!).
Dupa ce am vazut catedrala, am mers la Palatul Dogilor, pe care l-am vazut pe fast forward, pentru ca nu mai aveam mult timp. E superb si acela...

Verona. Drept sa va spun, mi-a placut mai mult decat Venetia. E un oras mult mai linistit, mai asezat, mai calm. Ne-am plimbat pe aleile comerciale, alea cu Luis Vuitton, Bvlgari, Gucci, etc., pana am ajuns intr-o piata (nu-mi aduc aminte cum se cheama). Cladirile sunt foarte frumoase si, fix cand aveam ce poza, se termina filmele pe care le aveam in rucsac (trei la numar). Asa ca nu am facut prea multe poze in Verona. Daaaaar m-am pozat cu Dante sau, ma rog, cu statuia lui. E foarte tare, vorba lu' taica-miu.

Acum sunt in Milano, maine mergem sa vizitam Domul si nu mai stiu ce naiba.

Urati-mi succesuri. Am zis!

Jurnal de calatorie - partea a II-a

9:05
Acum suntem in autocar, plecam spre Viena. Micul-dejun – oribil, camera – la fel. Noroc ca sunt cu o ora in urma; e mai uman sa te trezesti.

9:15
Ce-mi place sa spun ca sunt in Buda!

11:50
Austria. De la maghiara la germana. Nu-i ciar atat de greu.

13:00
Maxerstrasse, Ringstrasse. Recunoasteti cumva? Da, e Viena. Johann Strauss. La asta ma gandesc.

15:40
Am fost intr-un tur pietonal al Vienei. Orasul e superb, bisericile la fel. Dar tocmai cand credem ca ma aflu in Ausria, intru la McDonald’s. Ii fac tipei de la casa comanda, iar ea, ghici!, ce face?… Se duce sa isi puna cafeaua in pahar. Mi-a parut rau ca nu am avut timp sa o iau un pic la injuraturi, eram pe fuga oricum. Mi se facuse dor de Romania…

17:30
Ploaie cu gridina cat oul de gaina. Intr-un autocar cu preponderent mosi (din cate am vazut eu, cea mai batrana batranica (sac!) are 84 de ani), e incredibil cat de mult se pot anima lucrurile.

18:00
Cam ce se mai putea intampla?
S-a deschis o usa. Din fericire, era de la motor. Incepe sa-mi placa.

18:35
Nu stiu daca v-am spus ca ma dai un vant dupa After Eight. E geniala ciocolata asta.
Am gasit la un popas baomboane After Eight – Any Tme (?!?!).
Incerc sa nu le mananc pe toate o data.
Nu stiu daca reusesc.

21:10
Popas. Am dormit aproximativ doua ore. Am facut gaura in scaun. M-am spart!

21:15
Italia.. Maghiara, germana, italiana. Nu-i asa ca e frumos?
Iarasi ploua.

Diferntele intre Italia si Austria sunt enorme. E suficent sa vez tunelurle ambelor tari si te lamuresti.
Austria – marcaje pste marcaje; indicatoare cu leduri, iesiri de urgenta marcate foarte vizibil. Nu ai cum sa te pierzi; trebuie sa fi ori prost, ori beat.
Italia – doar niste tuneluri.

Multe ore mai tarziu (am uitat sa ma uit la ceas)
Am mai dormit o ora si ceva, e imposibil scaunul ala; capul meu are forma geamului, iar scaunul din fata – cea a genunchilor. E oribil autocarul ala; prima si ultima oara cand plec cu asa ceva.

Hotelul e foarte misto; desi e cotat cu trei stele, im pare de patru; nu vreau sa ma grabesc cu laudele, vedem cum e maine cu micul-dejun.
A propos, e 00:30, e noapte; vad tastatura cum se apropie incet de ochi – cred ca e cazul sa ma culc un pic.

Concluzii
- urmatorul concediu la Viena. Am zis!
- Am invatat doua cuvinte noi: “posta”, in maghiara si “apotheke”, in germana. Da, ati ghicit posta si farmacie.

Patul ma cheama. Ne vedem maine!

Jurnal de calatorie

06:00
Cerul e superb. Imi pare rau ca plec din Bucuresti. Oha!

06:30
Futu-i! Nu mi-am luat nimic de citit. La dracu!

07:00
Cuando tomes tu café/toma tu café con cana…
Mi-e pofta de un espresso dublu illy. Cred ca o sa imi cumpar un espressor, ca de mult vreau.
Mi se pare just.

07:40
De 10 minute, stam pe centura Piestiului. Nu e niciun blocaj, sau vreun alt motiv (!). Oare asta sa fie promisul popas din Pitesti?

07:45
Am aflat ce se intampla. Ii asteptam pe cascatii din Pitesti care, din cate inteleg, s-au pierdut.

08:10
Aia inca nu au ajuns.
Ah, ce-mi plac excursiile de genul asta!
Cuando tomes tu café…
Inca nu mi-am baut cafeaua.

08:15
Au ajuns. O, Doamne!

08:37
Ghida ne-a cuvantat despre programul excursiei. Vorbeste execrabil, nu cred ca am auzit doua fraze duse la capat in tot speech-ul de 20 de minute.

08:55
De 20 de minute, popas la o bomba de pe marginea soselei. N-am avut curaj sa-mi iau ceva de mancare de acolo. Doar niste chipsuri. Nici cafea n-aveau.

10:30
Valea Oltului e superba. Divina. Geniala!

10:55
Am trat sa ascult si Ovidiu Komornyk. Aleluia!

11:40
Sunt de aproapre 6 ore pe drum si nu mi-am luat nimic de citit. Incep sa ma urasc. Crunt.

12:00
Servus!
Sibiul – tare frumos, tare curat si civilizat. Da!

13:18
Plictiseala maxima. Vreau la toaleta, vreau sa citesc ceva, vreau net. AAAAAAH!

14:15
Tocai am mancat cel mai bun piept de pui la gratar cu cartof prajiti (a se citi cu accent ardelenesc).
Minunat!


14:30
In stanga mea, sunt Muntii Parang. Sublim.

16:15
Acum m-am trezit. Se doarme ca dracu. Inca nu mi-am baut cafeaua.

18:30
Tocmai sarbatorim 12 ore de stat in autocar.

19:00
Am fost la buda din Petrom Nadlac. Acum plecam spre Vama Nadlac.

19:10
Am ajuns la Nadlac. Eu aveam nevoie de acrodul maica-mii sa ies din tara. Si, evident, a trebuit sa le las astora de la vama un exemplar dupa cum insasi mamushka mi-a zis.

!9:30
Este prima si ultima oara cand plec cu autocarul.

21:30
Imi place mai mult zenitul romanesc decat cel unguresc.

22:00
16 ore de sat in autocar. Happy holiday!

23:00
Am ajuns la Budapesta. Hotelul e pe la priferia orasului. E liniste, e bine. Ungaria e o tara mult mai curata decat Romania – primul lucru care mi-a sarit in ochi de la intrarea in tara.

Concluzii:
- este prima si ultima oara cand plec cu autocarul.
- Este prima si ultima oara cand plec au autocarul.
- Mama are intotdeauna dreptate
- Mama are intotdeauna dreptate
- Fuck you, Romania!
- Este prima si ultima data cand plec cu autocarul.

P.S.: Fara diacritice 12 zile, pentru ca nu mai am timp sa mai stau sa scriu cu toate prostile. Scuze, dar scopul scuza mijloacele.