Cadouri şi crâşme

Expoziţiune: bunicii mei fac 45 de ani de la căsătorie. M-a sunat bunică-mea ieri, hai vino cu noi că ieşim undeva cu fetele (fetele au în jur de 70 - 75 de ani). Pentru că la noi în familie cazurile de 45 de ani de căsnicie sunt foarte rare, trebuie sărbătorit. Aşa că am zis da.
Intriga: Următorul lucru de care mi-am dat seama a fost că nu pot să mă duc cu mâna în fund. Deci trebuia cadou. Deci ce mama dracului să iau?!
Desfăşurarea acţiunii: Plaza România. La Bamboo nu am găsit nimic, dar ştiţi ce e aia nimic? Mă tot plimbam printre rafturile alea, lumânări, pietre, albume infernal de scumpe... Am zis că nu merită. La Sara Blu' (sau cum dracu' se scrie) erau numai farfurii şi pahare. Ca să vă daţi seama, bunică-mea păstrează paharele de la botezul ei. Care pahare sunt superbe, adevărat, da'...
Nu-i aşa că întriga e înaintea desfăşurării acţiunii?
Punctul culminant: Diverta. Am întrebat-o pe una de o carte (mereu cel mai bun cadou e o carte) pe care, evident, nu o aveau. Iar respectiva habar nu avea de ce e aia acuzativ. Şi să găseşti la raionul de cărţi pe cineva care nu ştie să vorbeşte corect... Zău! Până la urmă am găsit ceva, mie mi se pare ok, sper să li se pară şi lor ok.
Deznodământul: Am sărbătorit cumpărera cadoului la Azzuro. Adică o crâşmă din vestitul Drumul Taberei. Chiar, v-o recomand, mâncare bună, chelneri ok, preţuri acceptabile.
Ura, am luat cadou!

Salitos

Cum mă plimbam eu azi printr-un hypermarket de mare angajament împreună cu Domnu' Tata, ajungem noi la raionul cu beri, berici şi alte alcoolice. Şi cum stăteam eu şi mă uitam în lungul raftului, îmi pică ochii pe sticlele de Salitos. Pentru că sunt o beţivă în devenire (cât de vulgar sună "beţivă"!), înşfac o sticlă şi o pun, subtil, alături de ce mai era prin coş.

De menţionat că sticlele de Peroni pe care le am în frigider stau neatinse de cel puţin trei săptămâni.

Mă duc eu la bucătărie, caut desfăcătorul, găsesc desfăcătorul, cât p-aci să-mi rup vreo două unghii, reuşesc să desfac sticla. Ignor gustul de rahat al acestei minunate beri (de ce dracu' mi se face poftă de cele mai cretine băuturi, nu am să înţeleg niciodată), las sticla pe birou, lângă Doña Mama, care juca Spider sau ceva asemănător.

Mă întorc peste vreo două ore, licoarea din sticlă - aproape neatinsă. Oare de ce?!?
Trec peste această nedumerire de moment, mă loghez la Blogger, iau o gură de Salitos. Moment în care - naiba ştie cum! - îmi pică ochii pe eticheta de pe spatele minunatei sticle de 0,33. Şi observ, printre aburii alcoolului, desigur, o chestie roşie pe care scrie "Crown opener here" şi arată înspre fundul (mă scuzaţi) sticlei. Schema minusculă care însoţea acest desen ilustra 2 (două) sticle, una în fundul celeilalte (nasoală repetiţie).

Moment în care mi-a venit să iau sticla de gât (da, dragilor) şi să-i înfig capacul în gaura din dosul acelaşi sticle. Ceea ce - evident - nu am putut.

De unde am dedus, cu o logică vecină cu cea a lui Aristotel, că - pentru a deschide o sticlă de Salitos -, mai ai nevoie de încă una. Adică eu puteam evita ruperea unghiilor pilite cu atâta patimă în nopţile reci de decembrie prin sporirea profitului ăstora de la Salitos.

Nu-i aşa că tot un pahar de vin fiert e mai bun?...

Nouvelle Vague - Too Drunk to Fuck/Nouvelle Vague [2004]

De Moşu'

Afară-i aşa mişto şi aşa de cald, încât la un moment dat mă gândeam că trebuie să mă uit să văd ce tricouri mai am disponibile. Panatalonii de in, sandalele... Mai e un pic şi vine vara.

Până când m-a întrebat cineva ce vreau să-mi aducă Moşu'. Iar Moşu' vine doar iarna.

• Kinder Bueno, Heidi cu miere şi nuci. Din belşug.
  
• illycaffe. Mult, mult, mult.
• Vară, pe bune şi nebune.
  
• Chance. Chanel. Parfumul de care m-am îndrăgostit.
• Josh Martinez - "Midriff Music". Şi multe alte muzici.
  
• El.
  
• Putere să schimb ce-i rău.
• Un obsedat simpatic.
• Înţelepciune.
• Toţi, aici, mereu.

Cer multe?

Bob Marley - Forever Loving Jah/Uprising [1980]

LE: Nu mai vreau veşti din astea.

LE 2: Acum am văzut că articolul apăruse din data de 5.12, deşi eu îl setasem pentru 6.12. Fuck Blogger.

Nebunii ani

O premieră: prima petrecere de la care am plecat pentru că nu mă mai ţineau picioarele. De menţionat că sunt genul care dansează câte cinci - şase ore fără să stea jos.

Am nişte dureri de ceafă de îmi vine să mor. De mers nu mai pot să merg, iar genunchii mei sunt praştie. Pentru că am privit lumea de la 1.70 m plus încă 10 cm ale tocurilor.

Încă nu am poze, dar imediat ce primesc, promit să vă pun câteva, pentru că ştiu că am fost de milioane. Sâc!


"Pentru că sunetul ajunge/Din difuzoare până-n sânge,/Pentru că inima ta moare/Atunci când sunetul dispare"...

Brutal Monday

De la un timp încoace, nu mă mai pot trezi de dimineaţă. Dacă până acum, mă culcam la 12 noaptea şi mă trezeam la 7:30, maxim 8, am ajuns să mă pot trezi cel devreme la 10.
E de la vreme, e de la oboseală, e de la plictiseală; sinceră să fiu, nu asta mă interesează.
Dilmea mea rămâne cum naiba se pot trezi touşi unii de la ore gen 5 - 6 dimineaţa.

Articolul ăsta cred că e un record, cel mai târziu publicat. Eu m-aş trezi şi mai devreme, da' zău că nu ma cum...

P.S.: Are cineva un RedBull?

Vama Veche - Cu Tine/Fericire În Rate [2006]

Cinci ani. Cimitir

Mai alaltăieri, în 69 (hehe, unde în altă parte?!). O bunică şi nepoata, amândouă foarte simpatice.
Discutau despre o excursie la munte sau ceva de genul ăsta când nepoata îşi aduce aminte de un cimitir vizitat în respectiva excursie.
Reacţia bunicii a fost, citez: "Da' de ce îţi aduci tu aminte de cimitir?! Cimitirul e un loc trist, de care tu nu trebuie să îţi aduci aminte!".

Incredibil. Este cunoscut faptul că amintirile cele mai pregnante şi mai puternice, cele care rămân peste ani, sunt evenimentele marcante. Că e bucurie, că e tristeţe, că e ipocrizie - nu contează. Toate amintirile pe care le am din perioada aia sunt cu pumni - metaforici - în bot. Cu tot soiul de experienţe mai mult sau mai puţin traumatizante, dar care m-au făcut să constat anumite lucruri.
Am mers periodic la cimitir cu bunicul meu, pe vremea când aveam în jur de patru - cinci ani. Şi cum naiba să nu te impresioneze un loc atât de sumbru, atât de trist şi de pesimist?! Nu trebuie să înţelegi prea multe ca să simţi atmosfera aceea... Mai ales la cinci ani. Mai ales când simţi atât de sincer anumite lucruri. Mai ales când tocmai descoperi lumea.
Nu mă miră atitudinea fetiţei - este absolut normală. Ceea ce mă miră este (semi)inconştienţa părinţilor, care nu îşi dau seama la timp de faptul că Bin-Ladenu' familiei e marcat de astfel de experienţe. Că vede şi conştientizează lucruri de care adulţii nu îşi mai dau seama.

Imaginaţi-vă că aveţi cinci ani şi că nu ştiţi ce e aia moarte, ce e aia Dumnezeu. Cineva vă duce într-un cimitir. Cu ce impresie rămâneţi de acolo?

Rodrigo y Gabriela - Stairway To Heaven/Rodrigo y Gabriela [2006]

Să faci sport...

... în România e ca şi cum ai mărturisi că ai ciumă.

Când spui că nu ai timp de nu ştiu ce rahat pentru că te duci la antrenament, devii - automat - un idiot care-şi mişcă curul (cacofonie intenţionată). Serios vorbesc.
Pentru că românul e obosit din naştere. Pentru că - săracul - l-a obosit nevasta înainte şi vrea şi el să se uite la TV la nu ştiu ce meci. Eu nu înţeleg ceva. De ce naiba să TE UIŢI la cineva cum se mişcă, atunci când o POŢI face chiar tu?

Unii preferă statul. Nu zic, sunt o practicantă de seamă. Însă nu sunt fană a burţii care se revarsă peste curea. Sau a şuncilor ce vor, disperate, să se elibereze din pantalonii cu talia joasă. Sau a şuncuţelor de sub sutien.

Cine aleargă - măcar din când în când - ştie. Scapi de nervi şi de frustrări. Te simţi bine după ce pleci de acolo. Da, transpiri de te ia gaia, pleci în sprint de fiecare dată, sari, îţi suceşti glezna. Merită!

Tanghetto - Aire/Buenos Aires Remixed [2005]

Google gets the best of me

"cum pot deveni mason" - De ce nu-l întrebi pe Virgil Ianţu?!
"cum scoti mirosul de prajeala din bucatarie" - Te apuci şi o speli. Fără Oust sau Glade sau mai ştiu eu ce. Clar?!
"anca popa" - Nu, nu sunt popă. Şi da, îi urăsc cu patimă.
"sandu ba" - Da, Sandu mă cheamă. Şi fără interjecţii de tip "bă", te rog.
"oooooooo" - Despre câte oo vorbeşti?
"maxim moi rai" - Aici deja nu ştiu ce să mai cred. Sincer.
"musica de la nunta" - "Cu-o damigeană şi-un pahar/Şi c-un lăutar..."
"restaurant anca" - Încă nu. E în plan, la un moment dat.
"no dau pe maria me" - Ignorând (agramatismul) pardon, agramaticalităţile, cin' t-o pus s-o dai?
"boleromozart" - De câte ori trebuie să mai spun că "Bolero" a fost scrisă de Maurice Ravel?! Greu cu muzica, greu.
"ce îţi place la bill kaulitz? pareri" - Păi aş putea să scriu un articol întreg despre idiotul ăsta. Ca vocalist e execrabil, tehnică foarte limitată şi dicţie incredibil de proastă. Altfel, un trendinez ratat. Da' de ce mă întrebaţi?
"cu poze dai o notă" - 'Ai nu zău!
"dupa vara vine iarna" - Să mori tu! Cât de mult ţi-a luat să ajungi la concluzia asta?
"sandu ciobea live" - Aici trebuie să recunosc că nu ştiu cine este Sandu Ciobea, nici ce face, nici ce păzeşte. Şi nici nu l-am văzut live. Cred că ar trebui să îi întrebi pe cei din interior, zic.

Bucureştiul - hoinăreala vara

E vară, e cald şi e noapte. Trag în piept aerul care de-abia acum a început să fie respirabil.
Cerul e tot negru. Mai iau o dată aer în piept.
Plec să hoinăresc puţin prin Bucureşti.
E linişte, maşinile trec, iar eu, un pieton hoinar.
Magheru e superb. Asfaltul încins mă face să ard. Mă uit la ferestrele luminate, la cele neluminate. Algoritm fără logică.
Vitrinele sunt magnifice. E o minune să le privesti – minunea Bucureştiului, minunea hoinarului.
Hoinăresc alături de veşnic şi etern îndrăgostiţi, oameni simpli care se plimbă alături de câinii lor, oameni ai străzii.
Hoinăresc alături de hoinari, de vitrine, de câini vagabonzi, de maşini scumpe şi prostituate aidoma.
Hoinăresc pentru că-mi place hoinăreala. Pentru că e vară şi pentru că noaptea asta e superbă. Hoinăresc pentru că în Bucureşti a fi hoinar e sinonim cu a fi visător.
Stele luminează ce a rămas neiluminat. Suflete, sentimente, iubiri pierdute, neîmpărtăşite sau netrăite.
E în aer.
Bucureştiul are dorinţa şi pasiunea unei iubiri mistuitoare.
Doar în noaptea asta.
Doar alături de hoinari.
Hoinari ca mine. Doar vara.

Textul datorită căruia eu am astăzi blog. Istoria, pe scurt, am mai spus-o şi în "Povestea poveştii".

Alexandrina Hristov - Fata merge pe jos

Breaking news!

Unul dintre cei mai buni prieteni, Dragoş, cel care mi-a spus profunda vorbă de duh a lui Stoian Stoianov ce avea să devină - un pic mai târziu - motto-ul acestui blog, m-a anunţat că primii 10 litri de ţuică producţie proprie sunt ieşiţi de pe bandă.
Şi m-a rugat să scriu aici. După cum urmează:
Primii 10 litri de poliţuică de pe Policiori Plantation sunt gata de dat pe gât. Credem că plantaţia sa de orice (are acolo de toate) îl va ajuta să devină propriul său producător. Că mogul pentru sine era de mult.

P.S.: Aştept prima sticlă îmbuteliată. Ca să o punem la colecţie. Că moi nu bea ţuică.

Gabi Luncă - Cu-o damigeană şi-un pahar

Addicted to illycaffé

Unul din lucrurile pe care le căutam în Italia erau magazinele specializate în comercializarea cafelei illy. Trebuiau să existe, în mintea mea illy era peste tot în Italia.
Am văzut doar două cafenele care să ofere astfel de cafea. Pe siteul companiei, scrie că sunt italieni get beget.
Lavazza - vreo patru cafenele plus sediul din Torino, văzut din parcarea Auchan. Sunt tare.
Cafele de marcă - mai greu prin Italia.

M-am prins eu repede că nu o să găsesc ceea ce caut. M-am împăcat cu ideea. Asta e.

Acum am zis să mă uit pe site, să văd preţuri şi tipuri de maşini. Cel mai ieftin e vreo 395 USD, dar nu mi-a plăcut.
Cel care mi-a plăcut şi are un preţ "acceptabil" e vreo 500 USD. E roşu. Şi face cafea bună. Îi dai boabe şi scoate bunătate de espresso dublu. Aici o vedeţi.
Maşina de care m-am îndrăgostit e vreo 700 USD, e computerizată şi are tot soiul de sisteme să macine, să pulverizeze apa nu ştiu cum în cafea să nu se altereze aroma, etc. Aici vă puteţi holba la ea.

Pe oricare o accept cadou de ziua mea. E pe 16 februarie. V-am zis de acum, să aveţi timp să strângeţi bani. ;)

Nightmares on Wax - You Wish/In a Space Outta Sound [2006]