Aţi văzut şi voi cum a fost vremea zilele trecute, te jurai că a venit primăvara. Cald, soare, copii în parc, veselie, tricouri şi pantofi de sport. Sau nu?
Ieri, din nu ştiu ce motiv, m-am hotărât eu că ar trebui să fie la fel de cald ca duminică. Aşa încât m-am echipat cu nişte chestii mai de primăvară, urmând ca tot să mor de cald.
Pe dracu'. Marele meu noroc a fost că a venit troleul foarte repede şi nu a trebuit să stau în staţie. Altfel, azi eram un mare sloi de gheaţă. Ok, poate sloi de gheaţă nu, dar cu nasu-n batiste tot eram.
Şi stau şi-mi aduc aminte că, acum foarte mulţi ani, aveam o geacă roşie, din ceva piele sintetică, pe care o purtam cât era iarna de lungă. Avea şi mesadă, era al naibii de călduroasă. Îmi aduc aminte că aveam mânuşi legate cu aţă. Ori îmi intra o mânuşă pe o mânecă şi dracu' o mai scotea de acolo, ori mă jena aţa aia, ori îmi pierdeam mânuşile cu tot cu aţă, ori - cel mai frecvent caz - se udau până în punctul în care storceai apa din ele.
Pe vreme aia, erau ierni. Ierni cu ger câte două săptămâni, cu zăpadă, cu de toate. Şi nu muream de frig.
Hehe... Ce vremuri.
Se afișează postările cu eticheta Răcnetul Carpaţilor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Răcnetul Carpaţilor. Afișați toate postările
10 februarie 2009
9 februarie 2009
Strategii feminine de dat cu geanta peste picior
Am ieşit aseară cu tătâne-mio în oraş. La un restaurant tare mişto, cu mâncare bună şi chelneri care într-adevăr sunt chelneri. Taverneria la Gigi se cheamă, undeva la Piaţa Charles de Gaulles (posibil pe Uruguay, da' nu bag mâna în foc).
Dată fiind locaţia, o să găseşti multă lume cu figuri. Cum s-a întâmplat şi aseară. La masa de vis-a-vis, două tipe. Una pe la 40 de ani, dar cu operaţii estetice şi botox peste tot pe unde s-a putut, şi alta, mai tinerică, fără botox de data asta. Ah, ba nu, amândouă aveau silicoane, da în creier. E partea a doua.
Tipa operată era genul ăla foarte afectat, care stă cu buzele ţuguiate, mănâncă cu buzele ţuguiate, fumează cu botoxu' p'afară, în fine, aţi priceput voi. Şi, desigur, ţinea gentuţa - o chestie oribilă - pe mânuţa îndoită din cot la 90 de grade.
Mă duc şi io la toaletă. În timp ce mă spălam pe mâini, vine tanti asta de care v-am zis mai sus. Acu' să vă explic puţin cum stă treaba pe acolo: sunt două cabine, iar chiuveta este pe peretele perpendicular. E suficient loc să intri, fără să te dai la ăla/aia care se spală pe mâini. Şi, cu toate astea, vine tanti botox foarte hotărâtă să intre în cabina a doua. Eu nu am văzut-o (trebuia???), mă gândeam adânc la nemurirea sufletului. Şi mă trezesc la un moment dat că mă loveşte ceva - destul de tare - peste picior.
Deşi în situaţii de genul ăsta poţi foarte bine să spui ceva de genul "Îmi cer scuze!" sau "Pardon", tanti botox dădea la genţi la greu.
Urăsc femeile care dau cu geanta peste picior ca să atragă atenţia în siutaţii de genul ăsta. Mi se pare o dovadă de ţopism maxim, ca să nu zic şi ţopism şi nesimţire, ca atunci când tu eşti o tipă cu pretenţii foaaarte mari, să te pretezi la gesturi de genul ăsta.
Fetelor, învăţaţi să vă purtaţi. Sau fugiţi.
Dată fiind locaţia, o să găseşti multă lume cu figuri. Cum s-a întâmplat şi aseară. La masa de vis-a-vis, două tipe. Una pe la 40 de ani, dar cu operaţii estetice şi botox peste tot pe unde s-a putut, şi alta, mai tinerică, fără botox de data asta. Ah, ba nu, amândouă aveau silicoane, da în creier. E partea a doua.
Tipa operată era genul ăla foarte afectat, care stă cu buzele ţuguiate, mănâncă cu buzele ţuguiate, fumează cu botoxu' p'afară, în fine, aţi priceput voi. Şi, desigur, ţinea gentuţa - o chestie oribilă - pe mânuţa îndoită din cot la 90 de grade.
Mă duc şi io la toaletă. În timp ce mă spălam pe mâini, vine tanti asta de care v-am zis mai sus. Acu' să vă explic puţin cum stă treaba pe acolo: sunt două cabine, iar chiuveta este pe peretele perpendicular. E suficient loc să intri, fără să te dai la ăla/aia care se spală pe mâini. Şi, cu toate astea, vine tanti botox foarte hotărâtă să intre în cabina a doua. Eu nu am văzut-o (trebuia???), mă gândeam adânc la nemurirea sufletului. Şi mă trezesc la un moment dat că mă loveşte ceva - destul de tare - peste picior.
Deşi în situaţii de genul ăsta poţi foarte bine să spui ceva de genul "Îmi cer scuze!" sau "Pardon", tanti botox dădea la genţi la greu.
Urăsc femeile care dau cu geanta peste picior ca să atragă atenţia în siutaţii de genul ăsta. Mi se pare o dovadă de ţopism maxim, ca să nu zic şi ţopism şi nesimţire, ca atunci când tu eşti o tipă cu pretenţii foaaarte mari, să te pretezi la gesturi de genul ăsta.
Fetelor, învăţaţi să vă purtaţi. Sau fugiţi.
8 februarie 2009
Foarte tânăra generaţie
Vineri, sătulă să stau în casă, m-am dus să mă plimb prin cartier. Inevitabil, am trecut şi pe lângă de acum celebrul parc Moghioroş (ce-ar fi Drumul Taberei fără Udrea???).
M-am Î N G R O Z I T. Copii de şcoală primară obezi, încercând să se mişte pe role. Copii de clasa a cincea, a şasea diformi, cu oasele strâmbate de greutate, încercând să alerge. Puştoaice cu şuncile p-afara blugilor cu talii atât de joase încât li se vede fundul, care mai au pic şi crapă pe şolduri. Bunici cumpărându-le nepoţolor mult prea graşi pentru vârsta lor pufuleţi, chipsuri şi acadele.
Mi-e foarte greu să înţeleg cum se poate ajunge în punctul ăsta. Cât de mult poţi să mănânci să ajungi diform. E adevărat, de când mă ştiu am fost slabă dungă, aşa e gena, din fericire continui să fiu aşa, 50 de kilograme la 1,70 mi se pare ok. Şi nu, niciodată nu mi-a plăcut să mănânc mult. Nu am ţinut cure, am mâncat CE am vrut CÂND am vrut, fără să fac vreun sport anume; plimbatul de nebună în ritm alert (maică-mea nu se poate ţine după mine) e singura activitate sportivă pe care o practic constant. Şi înotul, la mare, dar e atât de rar, că nu pune.
Ai mei m-au dus şi la Mcdonald's, m-au lăsat să beau cola şi ness de foarte mică, ştiam cum arată şi chipsurile, şi floricelele. Şi totuşi niciodată nu am fost cât casa.
E vorba de copilul tău. Ştii că e predispus la îngrăşare. Tu te chinui să slăbeşti din adolescenţă. Nu vrei şi pentru el acelaşi lucru. Şi totuşi îl îndopi şi cu mâncare de la McDonald's, şi cu Chupa-Chups, şi cu chpsuri, şi cu floricele, şi cu Coca-Cola, fără ca măcar să-l vezi cât s-a făcut. E mai simplu aşa, ştiu, n-ai timp. E vorba despre copilul tău, nici măcar despre tine.
Şi când mă gândesc că la noi nu e nici măcar pe sfert din ce e la americani, mă trec nişte fiori cam reci. Pentru că aceşti copii nu vor arăta niciodată ca nişte oameni normali, cu picioare şi umeri drepţi, cu un pic de talie, cu trasăturile feţei aşa cum le-a lăsat natura. Niciodată nu vor putea să se mişte corect. Niciodată nu face sport. Niciodată nu vor putea dansa normal, într-o discotecă...
De ce să nu fim un pic atenţi la aspectul ăsta? Nimeni nu zice că trebuie să fim toţi nişte Carmen Brumă, dar se poate încerca. E nevoie de efort, e nevoie de voinţă. Hai să nu-i facem să nu mai aibă loc în troleu unii de alţii, că-i păcat.
Depeche Mode - Suffer Well/Playing the Angel [2005]
M-am Î N G R O Z I T. Copii de şcoală primară obezi, încercând să se mişte pe role. Copii de clasa a cincea, a şasea diformi, cu oasele strâmbate de greutate, încercând să alerge. Puştoaice cu şuncile p-afara blugilor cu talii atât de joase încât li se vede fundul, care mai au pic şi crapă pe şolduri. Bunici cumpărându-le nepoţolor mult prea graşi pentru vârsta lor pufuleţi, chipsuri şi acadele.
Mi-e foarte greu să înţeleg cum se poate ajunge în punctul ăsta. Cât de mult poţi să mănânci să ajungi diform. E adevărat, de când mă ştiu am fost slabă dungă, aşa e gena, din fericire continui să fiu aşa, 50 de kilograme la 1,70 mi se pare ok. Şi nu, niciodată nu mi-a plăcut să mănânc mult. Nu am ţinut cure, am mâncat CE am vrut CÂND am vrut, fără să fac vreun sport anume; plimbatul de nebună în ritm alert (maică-mea nu se poate ţine după mine) e singura activitate sportivă pe care o practic constant. Şi înotul, la mare, dar e atât de rar, că nu pune.
Ai mei m-au dus şi la Mcdonald's, m-au lăsat să beau cola şi ness de foarte mică, ştiam cum arată şi chipsurile, şi floricelele. Şi totuşi niciodată nu am fost cât casa.
E vorba de copilul tău. Ştii că e predispus la îngrăşare. Tu te chinui să slăbeşti din adolescenţă. Nu vrei şi pentru el acelaşi lucru. Şi totuşi îl îndopi şi cu mâncare de la McDonald's, şi cu Chupa-Chups, şi cu chpsuri, şi cu floricele, şi cu Coca-Cola, fără ca măcar să-l vezi cât s-a făcut. E mai simplu aşa, ştiu, n-ai timp. E vorba despre copilul tău, nici măcar despre tine.
Şi când mă gândesc că la noi nu e nici măcar pe sfert din ce e la americani, mă trec nişte fiori cam reci. Pentru că aceşti copii nu vor arăta niciodată ca nişte oameni normali, cu picioare şi umeri drepţi, cu un pic de talie, cu trasăturile feţei aşa cum le-a lăsat natura. Niciodată nu vor putea să se mişte corect. Niciodată nu face sport. Niciodată nu vor putea dansa normal, într-o discotecă...
De ce să nu fim un pic atenţi la aspectul ăsta? Nimeni nu zice că trebuie să fim toţi nişte Carmen Brumă, dar se poate încerca. E nevoie de efort, e nevoie de voinţă. Hai să nu-i facem să nu mai aibă loc în troleu unii de alţii, că-i păcat.
Depeche Mode - Suffer Well/Playing the Angel [2005]
5 februarie 2009
Tehnologii avansate de executarea şi menţinerea ordinii
Ieri se găsise maică-mea să facă un mişto crunt de mine. Şi-mi trimite un mail în care îmi zicea despre ce să scriu, dat fiind că ştie şi ea cât de greu e să n-ai subiect în ziua respectivă (ah, ce bine e să fie maică-ta blogger). Mbun. Ea se referea strict la şifonier, asta o să fac şi eu acum, dar să ştiţi că metodele astea se pot aplica oriunde, oricum, oricât, atâta timp cât vrei să exasperezi pe cineva foarte rău.
FAZA 1. Se ia un dulap enoooooorm. Cu loc să întorci trei maşini şi să faci 5 parcări laterale (cu Tico, bineînţeles). Se umple cu toate ţoalele pe care le ai, care ţoale, în momentul de care vorbim, sunt frumos călcate, împachetate şi parfumate. Acestea trebuie să fie aşezate pe cât mai multe categorii şi categoriuţe, eventual şi puse pe culori, ca să le găseşti mai uşor.
FAZA 2. Timpul trece. Respectivele haine se scot din dulap, în scopul în care au fost create. Dar evident că se scot într-o ordine total aleatorie, astfel încât vraiştea începe. Pe majoritatea le vei găsi ori la spălat, ori la călcat, ori pe unde le-ai lăsat după ce ţi-au fost date, de preferinţă în camerele care nu prezintă nici cea mai mică urmă de şifonier.
FAZA 3. Ai nevoie ATUNCI de ACEA bluză. Şi te duci să o cauţi cam pe unde ar fi locul ei, adică în dulap. Nu e. La călcat nu e. La spălat nu e, că nu ai purtat-o de foarte multă vreme. Unde picioru' mesei e?!!!! Foarte probabilă găsirea acesteia în camerele fără nici cea mai mică legătură cu şifonierul. De asemena, tot în acest stadiu al fenomenului, hainele încep să nu mai stea împachetate în dulap. Din motive necunoscute, bineînţeles.
FAZA 4. Deja bate la ochi vraiştea de acolo. Simţi un pic de remuşcare, dar când ştii că ai de făcut ordine în ditamai dulapul, parcă îţi vine să te mai culci un pic. Ceea ce se şi întâmplă.
FAZA 5. Te-ai obişnuit cu hazardul. Ai câteva locuri unde îţi ţii hainele, însă variaţiile sunt de-a dreptul (şi de-a stângul) năucitoare. Găseşti haine nepurtate în locurile unde ar fi trebuit să nu fie nici un fel de ţoală. Cei din jur încep să ţipe. Ba nu, să urle.
FAZA 6. Maică-ta îţi trimite mail cu temă aplicată. Ar trebui să faci ordine, dar ţi-e atât de lene... Vorba unui amic, ţi-e lene şi să scoţi ţigara din pachet. De aprins e inutil să vorbim.
Nu încercaţi aşa ceva acasă.
FAZA 1. Se ia un dulap enoooooorm. Cu loc să întorci trei maşini şi să faci 5 parcări laterale (cu Tico, bineînţeles). Se umple cu toate ţoalele pe care le ai, care ţoale, în momentul de care vorbim, sunt frumos călcate, împachetate şi parfumate. Acestea trebuie să fie aşezate pe cât mai multe categorii şi categoriuţe, eventual şi puse pe culori, ca să le găseşti mai uşor.
FAZA 2. Timpul trece. Respectivele haine se scot din dulap, în scopul în care au fost create. Dar evident că se scot într-o ordine total aleatorie, astfel încât vraiştea începe. Pe majoritatea le vei găsi ori la spălat, ori la călcat, ori pe unde le-ai lăsat după ce ţi-au fost date, de preferinţă în camerele care nu prezintă nici cea mai mică urmă de şifonier.
FAZA 3. Ai nevoie ATUNCI de ACEA bluză. Şi te duci să o cauţi cam pe unde ar fi locul ei, adică în dulap. Nu e. La călcat nu e. La spălat nu e, că nu ai purtat-o de foarte multă vreme. Unde picioru' mesei e?!!!! Foarte probabilă găsirea acesteia în camerele fără nici cea mai mică legătură cu şifonierul. De asemena, tot în acest stadiu al fenomenului, hainele încep să nu mai stea împachetate în dulap. Din motive necunoscute, bineînţeles.
FAZA 4. Deja bate la ochi vraiştea de acolo. Simţi un pic de remuşcare, dar când ştii că ai de făcut ordine în ditamai dulapul, parcă îţi vine să te mai culci un pic. Ceea ce se şi întâmplă.
FAZA 5. Te-ai obişnuit cu hazardul. Ai câteva locuri unde îţi ţii hainele, însă variaţiile sunt de-a dreptul (şi de-a stângul) năucitoare. Găseşti haine nepurtate în locurile unde ar fi trebuit să nu fie nici un fel de ţoală. Cei din jur încep să ţipe. Ba nu, să urle.
FAZA 6. Maică-ta îţi trimite mail cu temă aplicată. Ar trebui să faci ordine, dar ţi-e atât de lene... Vorba unui amic, ţi-e lene şi să scoţi ţigara din pachet. De aprins e inutil să vorbim.
Nu încercaţi aşa ceva acasă.
3 februarie 2009
What should I write about?
Asta e o dilemă sănătoasă. Aş vrea să am acum câteva eseuri scrise de mână, pe nişte foi albe şi să le transcriu aici.
Nu am, aşa că stau şi mă uit ba pe geam, ba la tastatură, ba mai breau o gură de cola, stând şi meditând adânc la ce mama dracului să dezbat aici.
Faptul că mi-e somn de mai am un pic şi mor? Faptul că încă am trei milioane de chesti de făcut, şi totşi mi-e mult prea lene ca să mă gândesc să mă apuc măcar de vreuna dintre ele?
Că-casc de mi se rup fălcile?
Eu, sincer, nu ştiu ce să zic.
LE: Tocmai am aflat că, pe 9 martie, Depche lansează noul single, "Wrong", care promovează albumul "Sounds Of The Universe". Cât mai e?
Nu am, aşa că stau şi mă uit ba pe geam, ba la tastatură, ba mai breau o gură de cola, stând şi meditând adânc la ce mama dracului să dezbat aici.
Faptul că mi-e somn de mai am un pic şi mor? Faptul că încă am trei milioane de chesti de făcut, şi totşi mi-e mult prea lene ca să mă gândesc să mă apuc măcar de vreuna dintre ele?
Că-casc de mi se rup fălcile?
Eu, sincer, nu ştiu ce să zic.
LE: Tocmai am aflat că, pe 9 martie, Depche lansează noul single, "Wrong", care promovează albumul "Sounds Of The Universe". Cât mai e?
2 februarie 2009
Ghiveci
După minunata săptămână ce a trecut (fără mişto), când în sfârşit am ajuns şi eu să mă văd cu oareşce lume de prin ţară, când am mai cunoscut şi alte persoane de care chiar nu aveam nici cea mai mică idee că ar putea exista, când mi s-au lămurit mie multe şi când am constatat că serile lungi pe messneger n-au fost tocmai în van... Ce ziceam? Ah, da, că după săptămâna asta foarte mişto am obosit.
M-am trezit astăzi la 11:30, în condiţiile în care am de scos câinele afară şi de hrănit motanul şi câinele mai devreme scos afară.
Primesc din ce în ce mai multe mailuri care îmi cer link exchange. Ca să lămuresc pe toată lumea, nu, nu fac link exchange. Există destul posibilităţi să pupaţi link (deşi nici nu ştiu de ce e aşa atractiv, nu am trecut niciodată pragul ăla psihologic de 100 de unici pe zi).
Culmea e că cei care vor link au acel gen de blog - ciorbă, cu de toate. Deşi ei îl numesc "blog personal", o să găseşti acolo tutoriale, oferte la componente IT, Top 40 Radio Şanţ, etc.
Măi, voi de scris din pasiune pentru scris aţi auzit? Dacă nu m-aş grăbi să scot câinele afară, aş face un studiu de caz pe tema asta, luând ca exemplu pe, să zicem, Zappy. Care ilustrează perfect ce vreau să vă arăt. Şi anume că e nevoie să scrii, nimic mai mult.
Jose Gonzalez - Killing For Love/In Our Nature [2008]
M-am trezit astăzi la 11:30, în condiţiile în care am de scos câinele afară şi de hrănit motanul şi câinele mai devreme scos afară.
Primesc din ce în ce mai multe mailuri care îmi cer link exchange. Ca să lămuresc pe toată lumea, nu, nu fac link exchange. Există destul posibilităţi să pupaţi link (deşi nici nu ştiu de ce e aşa atractiv, nu am trecut niciodată pragul ăla psihologic de 100 de unici pe zi).
Culmea e că cei care vor link au acel gen de blog - ciorbă, cu de toate. Deşi ei îl numesc "blog personal", o să găseşti acolo tutoriale, oferte la componente IT, Top 40 Radio Şanţ, etc.
Măi, voi de scris din pasiune pentru scris aţi auzit? Dacă nu m-aş grăbi să scot câinele afară, aş face un studiu de caz pe tema asta, luând ca exemplu pe, să zicem, Zappy. Care ilustrează perfect ce vreau să vă arăt. Şi anume că e nevoie să scrii, nimic mai mult.
Jose Gonzalez - Killing For Love/In Our Nature [2008]
1 februarie 2009
Fumigene
Nu cred că greşesc atunci când spun că-Kent 8 sunt printre cele mai populare ţigări. Ok, recunosc, sunt şi fumabile. Nu neapărat mai fumabile decât Kenturile lungi, dar mai slabe. Şi, deci, mai sănătoase. Hahahaha!
Martorii relatează că - vezi, Doamne! - fac ca un furnal. Adică se umple încăperea de fum. Numai cu Kent 8 se reuşeşte acest efect. Fumigenele naibii!...
Şi o poză găsită din întâmplare prin computer. E de vara trecută, de când am fost prin Europa. Mai precis, din Veneţia. Nu mai ştiu însă unde în Veneţia e făcută.
Mandalay - Kissing the Day/Solace [2001]
Martorii relatează că - vezi, Doamne! - fac ca un furnal. Adică se umple încăperea de fum. Numai cu Kent 8 se reuşeşte acest efect. Fumigenele naibii!...
Şi o poză găsită din întâmplare prin computer. E de vara trecută, de când am fost prin Europa. Mai precis, din Veneţia. Nu mai ştiu însă unde în Veneţia e făcută.
Mandalay - Kissing the Day/Solace [2001]
29 ianuarie 2009
Cadouri şi crâşme
Expoziţiune: bunicii mei fac 45 de ani de la căsătorie. M-a sunat bunică-mea ieri, hai vino cu noi că ieşim undeva cu fetele (fetele au în jur de 70 - 75 de ani). Pentru că la noi în familie cazurile de 45 de ani de căsnicie sunt foarte rare, trebuie sărbătorit. Aşa că am zis da.
Intriga: Următorul lucru de care mi-am dat seama a fost că nu pot să mă duc cu mâna în fund. Deci trebuia cadou. Deci ce mama dracului să iau?!
Desfăşurarea acţiunii: Plaza România. La Bamboo nu am găsit nimic, dar ştiţi ce e aia nimic? Mă tot plimbam printre rafturile alea, lumânări, pietre, albume infernal de scumpe... Am zis că nu merită. La Sara Blu' (sau cum dracu' se scrie) erau numai farfurii şi pahare. Ca să vă daţi seama, bunică-mea păstrează paharele de la botezul ei. Care pahare sunt superbe, adevărat, da'...
Nu-i aşa că întriga e înaintea desfăşurării acţiunii?
Punctul culminant: Diverta. Am întrebat-o pe una de o carte (mereu cel mai bun cadou e o carte) pe care, evident, nu o aveau. Iar respectiva habar nu avea de ce e aia acuzativ. Şi să găseşti la raionul de cărţi pe cineva care nu ştie să vorbeşte corect... Zău! Până la urmă am găsit ceva, mie mi se pare ok, sper să li se pară şi lor ok.
Deznodământul: Am sărbătorit cumpărera cadoului la Azzuro. Adică o crâşmă din vestitul Drumul Taberei. Chiar, v-o recomand, mâncare bună, chelneri ok, preţuri acceptabile.
Ura, am luat cadou!
Intriga: Următorul lucru de care mi-am dat seama a fost că nu pot să mă duc cu mâna în fund. Deci trebuia cadou. Deci ce mama dracului să iau?!
Desfăşurarea acţiunii: Plaza România. La Bamboo nu am găsit nimic, dar ştiţi ce e aia nimic? Mă tot plimbam printre rafturile alea, lumânări, pietre, albume infernal de scumpe... Am zis că nu merită. La Sara Blu' (sau cum dracu' se scrie) erau numai farfurii şi pahare. Ca să vă daţi seama, bunică-mea păstrează paharele de la botezul ei. Care pahare sunt superbe, adevărat, da'...
Nu-i aşa că întriga e înaintea desfăşurării acţiunii?
Punctul culminant: Diverta. Am întrebat-o pe una de o carte (mereu cel mai bun cadou e o carte) pe care, evident, nu o aveau. Iar respectiva habar nu avea de ce e aia acuzativ. Şi să găseşti la raionul de cărţi pe cineva care nu ştie să vorbeşte corect... Zău! Până la urmă am găsit ceva, mie mi se pare ok, sper să li se pară şi lor ok.
Deznodământul: Am sărbătorit cumpărera cadoului la Azzuro. Adică o crâşmă din vestitul Drumul Taberei. Chiar, v-o recomand, mâncare bună, chelneri ok, preţuri acceptabile.
Ura, am luat cadou!
27 ianuarie 2009
Mă enervează foarte rău
- Ploaia. Mai ales cea de acum: luni, dimineaţă, ploaie abundentă... Oribil! Îţi strică tot cheful (dacă era, o altă discuţie). Toată săptămâna, tot programul, TOT...
- Acei deştepţi care programează şedinţele de proiect la nişte ore la care nu ai cum să ajungi. Deşi le-ai spus de jdemii de ori, se fac că nu te aud. După care tot tu eşti oaia neagră, că nu te implici. Uitând cu desăvârşire de lunile întregi în care nu s-a mişcat nimic din durerea lor în picioru' mesei. Până când o să vă mai bage dracu' şi cu mă-sa în seamă...
- Faptul că toată lumea pare foarte surpinsă de poveştile de la Spitalul Judeţean din Slatina. Toţi ştiau. Toţi. Şi mai dureros e că au mai murit mulţi înainte să ne trezim noi că nimeni nu îşi face treaba. "Sistemul e bolnav, aoleu, ce ne facem, lumeeee, săriţi!". De ce toată lumea îşi pune mâna în fund şi pasează mai departe problema? Pentru că de fiecare dată ne trezim, ne facem că ne dăm seama de problemă, iar a doua zi uităm şi ne întoarcem la bolile noastre mici şi mărunte. Care, într-un final, tot acolo ne vor duce.
- Starea de latenţă în care se scaldă nesimţiţii ăştia. Îl ascultam pe Fedorca de dimineaţă (nenea ăsta e inspectorul general ISMB) cum zicea el că, pentru a combate violenţa în şcoli, părinţii ar trebui să-şi mai ducă odorul la psiholog, pe banii lor, să vadă dacă stă bine cu capul şi cu nervii. Ce uită nenii ăştia, altfel mari academicieni, e că violenţa apare datorită unor factori. Sărăcia e unul dintre ei. Modul de creştere al părinţilor e altul. Dacă părintele vine şi-l bate pe copil la şcoală, ce pretenţii să mai ai de la copilul acelui părinte? Exact, niciuna. Nivelul de educaţie e destul de scăzut în România şi scade din ce în ce în fiecare an. Ce vrei tu să facă părintele, să-şi ducă odorul la psiholog?! Uite acu', stai să se lege la şireturi. Cât despre filmuleţele respective, majoritatea sunt contrafăcute. E uşor să simulezi o păruială, o pui pe Youtube şi ajungi la jurnal, lângă vedetuţele de azi.
- Ceea ce mă scoate din sărite e că ei au senzaţia că plozii se bat prin şcoli de ieri, de azi. De parcă bătaia s-a inventat după Revoluţie.
P.S.: Articolul e scris luni dimineaţă.
26 ianuarie 2009
Şpriţozolu' şi ţuicomicina
După cum îmi spunea un mare înţelept (adică tătâne-mio) azi, astea sunt cele mai bune două medicamente în caz de răceală. Chestie pe care am constatat-o şi eu, experimental - cum altfel?! -, dar pe care am uitat să pun în practică. Că la practică stau mai prost...
Serios vă întreb...
- Cică nu e voie cu alcool în instituţie.
- Şi nici în timpul programului.
- De la ţuică mă fac praf.
- La fel şi de la vin.
- Vinul fiert cu scorţişoară e demenţial.
- Şi parcă aş bea unul.
- Dar nu rimează cu Aristotel.
- Despre care voi cuvânta (cel mai probabil) azi.
Serios vă întreb...
24 ianuarie 2009
Babe
Stau de o jumătate de oră cu fereastra de Blogger deschisă şi habar nu am despre ce să scriu. Cineva propunea în vară subiectul "vicii". Nici acum nu am ajuns la o formă concretă a articolului, din simplul fapt că habar nu am cum să alătur telefonul dat celui interzis şi ţigara, pardon, cafeaua de după acel telefon.
V-aş scrie despre cum şi cât de nesimţite sunt babelele care se enervează că nu le cedezi locul. Eram azi în 91, pe locurile acelea din faţă, nesimţindu-mă prea bine. Şi, la un moment dat, vin nişte babe. Dacă nu s-au dat pe lângă mine, dacă nu m-au împins cu genţile peste picior, dacă nu au bătut apropouri din alea evidente, gen "Vai, dragă Maricica, ce mult ne-am plimbat noi astăzi... Mă dor picicoarele!". Până când am ajuns la Favorit şi m-am dat jos. Nu vreau să mă gândesc ce a fost la gura lor.
Băi, poate că nici eu nu mă simt bine. Poate că pe mine mă durea ficatul, cretinilor, de ce ar trebui să vă cedez vouă locul?! Pate că dormisem patru ore, de ce ar trebui să staţi jos?!
Când te văd că nu poţi să mergi, iar eu sunt ok, nu e absolut nici o problemă, ba chiar mă ridic de pe scaun. Dar când tu cari plase de 7 kile timp de 10 staţii şi alergi ca disperatul să nu-ţi ocupe altul locul, nu văd de ce nu ai putea să stai în picioare.
Hai că m-am enervat iarăşi. Aştept şofer şi maşină.
V-aş scrie despre cum şi cât de nesimţite sunt babelele care se enervează că nu le cedezi locul. Eram azi în 91, pe locurile acelea din faţă, nesimţindu-mă prea bine. Şi, la un moment dat, vin nişte babe. Dacă nu s-au dat pe lângă mine, dacă nu m-au împins cu genţile peste picior, dacă nu au bătut apropouri din alea evidente, gen "Vai, dragă Maricica, ce mult ne-am plimbat noi astăzi... Mă dor picicoarele!". Până când am ajuns la Favorit şi m-am dat jos. Nu vreau să mă gândesc ce a fost la gura lor.
Băi, poate că nici eu nu mă simt bine. Poate că pe mine mă durea ficatul, cretinilor, de ce ar trebui să vă cedez vouă locul?! Pate că dormisem patru ore, de ce ar trebui să staţi jos?!
Când te văd că nu poţi să mergi, iar eu sunt ok, nu e absolut nici o problemă, ba chiar mă ridic de pe scaun. Dar când tu cari plase de 7 kile timp de 10 staţii şi alergi ca disperatul să nu-ţi ocupe altul locul, nu văd de ce nu ai putea să stai în picioare.
Hai că m-am enervat iarăşi. Aştept şofer şi maşină.
14 ianuarie 2009
Nu am inspiraţie la ora asta
Dacă nu aş avea un milion de lucruri de făcut azi, v-aş putea povesti şi de o tanti care m-a întrebat ieri în troleu dacă nu vreau să-mi ţină rucsacul (legendarul meu rucsac cu Disney); de menţionat că încă mai caout o geantă în care să îmi încapă toate catrafusele.
Desigur, trebuie să-i spun omului care-mi ţine spatele în materie de orice, dar mai ales de IT, omului cu calm ardelenesc şi nervi olteneşti, păstrătorului bancurilor bune şi al amintirilor din aramată că: să ai parte de tot ce e mai frumos pe lumea asta; că mai există şi alte băuturi în afară de Peroni; tot nu sunt convisă că trebuie să-mi fac analizele; la mai mulţi ani!; şi că e de la criză, dom'le!
Doamne, e al dracului de târziu (era un oximoron ăsta). Hai, v-am pupat!
Desigur, trebuie să-i spun omului care-mi ţine spatele în materie de orice, dar mai ales de IT, omului cu calm ardelenesc şi nervi olteneşti, păstrătorului bancurilor bune şi al amintirilor din aramată că: să ai parte de tot ce e mai frumos pe lumea asta; că mai există şi alte băuturi în afară de Peroni; tot nu sunt convisă că trebuie să-mi fac analizele; la mai mulţi ani!; şi că e de la criză, dom'le!
Doamne, e al dracului de târziu (era un oximoron ăsta). Hai, v-am pupat!
11 ianuarie 2009
Cretinismele noii generaţii
Hai, ăştia mai tinerei, săriţi-mi în cap!
Cum stăteam eu azi-noapte şi sufeream de o cruntă insomnie, ajung, vrând-nevrând, la canalul cu numărul 27 de pe TV-ul maică-mii. Adică MTV. Şi-aşa nu aveam ce face, era vreo 2 juma', dacă nu chiar trei noaptea, hai să las aici. Trebuie să menţionez că mă uit din an în Paşte la MTV. Pentru că nu am timp, pentru că majoriatea VJ-ilor sunt insipizi, incolori şi inodori (zic majoritatea pentru că, de-a lungul isoriei, au mai existat diverse talente pe acolo, vezi Melania Medeleanu), pentru că sunt aceleaşi videoclipuri în heavy-rotation, pentru că, pentru că.
Doamne-Dumnezeuleeeeeeeeee!
Dacă te uiţi şi noaptea pe MTV, rămâi traumatizat pe viaţă. Nu vă doresc şi vouă aşa ceva, deci mai bine nu încercaţi acasă.
Dar s-a născut o întrebare: Cine p... picioru' mesei face videoclipurile astea absolut îngrozitoare??? Vă jur, au fost trei sferturi de oră populate cu Moartea (pe bune!), cu diverşi scheleţi, schelete şi scheleţoi, respectiv scheleţici, cu diverse animaţii reprezentând, de preferinţă, ce credeţi?, schelete. Iar dacă respectivele adunături de oase mai făceau şi sex, era perfect.
Stau şi mă întreb care sunt producătorii care ar strica piese foarte, foarte mişto cu aşa nişte orătănii?! Până şi clipul uneia dintre cele mai mişto piese - Music Matters a celor de la Faithless - are un schelet alergător în componenţă.
Pot să înţeleg animaţia (Gorillaz sunt exemplul perfect). Pricep teribilismul (practicantă ferventă, ce să-i faci?); tentaţiile gen droguri şi alcool sunt prea mari - oricum ar fi, tot ai nevoie de un cap bine prins pe umeri.
Înţeleg şi că e noapte, înţeleg şi că lumea vrea sex. Şi totuşi, schelete care să facă sex?! Care naiba să fie profilul consumatorului de astfel de clipuri? Emo?? Din câte cunosc eu (recunosc, la capitolul ăsta stau prost), nu prea ascultă muzică electronică.
Şi om normal să fii, şi tot te arunci pe geam după ce vezi prostiile alea. Pe cuvâtul meu, mai bine te uiţi la un film porno decât la aşa ceva. Nu de alta, dar e mai educativ.
Şi să vă văd cum îmi spuneţi voi acum că nu înţeleg arta modernă, că sunt o babă care nu are de ce să îşi dea cu părerea, că e cool şi nu pricep eu.
P.S.: Staţi aşa, că-cred că am găsit ideea. Scheletul este componenta de bază a corpului uman, iar muzica este chintesenţa?
Şi încă ceva, ca să nu credeţi că sunt numai filme de groază, puteţi să vă uitaţi liniştiţi la clipul de la "Teo And Tea" a lui Jean Michelle Jarre.
Cum stăteam eu azi-noapte şi sufeream de o cruntă insomnie, ajung, vrând-nevrând, la canalul cu numărul 27 de pe TV-ul maică-mii. Adică MTV. Şi-aşa nu aveam ce face, era vreo 2 juma', dacă nu chiar trei noaptea, hai să las aici. Trebuie să menţionez că mă uit din an în Paşte la MTV. Pentru că nu am timp, pentru că majoriatea VJ-ilor sunt insipizi, incolori şi inodori (zic majoritatea pentru că, de-a lungul isoriei, au mai existat diverse talente pe acolo, vezi Melania Medeleanu), pentru că sunt aceleaşi videoclipuri în heavy-rotation, pentru că, pentru că.
Doamne-Dumnezeuleeeeeeeeee!
Dacă te uiţi şi noaptea pe MTV, rămâi traumatizat pe viaţă. Nu vă doresc şi vouă aşa ceva, deci mai bine nu încercaţi acasă.
Dar s-a născut o întrebare: Cine p... picioru' mesei face videoclipurile astea absolut îngrozitoare??? Vă jur, au fost trei sferturi de oră populate cu Moartea (pe bune!), cu diverşi scheleţi, schelete şi scheleţoi, respectiv scheleţici, cu diverse animaţii reprezentând, de preferinţă, ce credeţi?, schelete. Iar dacă respectivele adunături de oase mai făceau şi sex, era perfect.
Stau şi mă întreb care sunt producătorii care ar strica piese foarte, foarte mişto cu aşa nişte orătănii?! Până şi clipul uneia dintre cele mai mişto piese - Music Matters a celor de la Faithless - are un schelet alergător în componenţă.
Pot să înţeleg animaţia (Gorillaz sunt exemplul perfect). Pricep teribilismul (practicantă ferventă, ce să-i faci?); tentaţiile gen droguri şi alcool sunt prea mari - oricum ar fi, tot ai nevoie de un cap bine prins pe umeri.
Înţeleg şi că e noapte, înţeleg şi că lumea vrea sex. Şi totuşi, schelete care să facă sex?! Care naiba să fie profilul consumatorului de astfel de clipuri? Emo?? Din câte cunosc eu (recunosc, la capitolul ăsta stau prost), nu prea ascultă muzică electronică.
Şi om normal să fii, şi tot te arunci pe geam după ce vezi prostiile alea. Pe cuvâtul meu, mai bine te uiţi la un film porno decât la aşa ceva. Nu de alta, dar e mai educativ.
Şi să vă văd cum îmi spuneţi voi acum că nu înţeleg arta modernă, că sunt o babă care nu are de ce să îşi dea cu părerea, că e cool şi nu pricep eu.
P.S.: Staţi aşa, că-cred că am găsit ideea. Scheletul este componenta de bază a corpului uman, iar muzica este chintesenţa?
Şi încă ceva, ca să nu credeţi că sunt numai filme de groază, puteţi să vă uitaţi liniştiţi la clipul de la "Teo And Tea" a lui Jean Michelle Jarre.
10 ianuarie 2009
Câteva chestii noi
1. Îmi rog toţi membrii familiei să se abţină de la a-mi transmite mesaje aici. Ce dracu', cică ne vedem zilnic, avem telefoane. Iar dacă tot vi se pare că sunt inaccesibilă, există mail. Dar nu aici. Nu în public, dragilor. Eu discut nişte probleme de principiu. Strict de principiu. De asta nici nu povestesc cine ce a făcut, că doar nu e site de bârfe. Et qui s'explique, s'accuse...
2. Nu îmi trimiteţi add-request-uri. Nici pe mail, nici pe Y!M (dacă reuşiţi să faceţi cumva rost de ID-ul meu). Intraţi în spam sau în ignore. Instant.
Şi dacă totuşi vreţi şi pe messenger, discutăm pe mail.
3. Care mail e la dispoziţie pe pagina de profil. Acolo mă înjuraţi, acolo mă felicitaţi, acolo îmi scrieţi durerile voastre, ce vă place şi ce nu, dacă vreţi un sfat, dacă vreţi să mă întrebaţi de muzici şi tot ce vă mai trece vouă prin cap.
Fac toată tevatura asta pentru că am început să primesc tot felul de invitaţii pe mail. Mă repet, dar poate că aşa voi fi mai clară: îmi scrieţi mail, vă răspund. Şi mail-ul să fie semnat. Că aşa cum semnez eu aici cu Anca Sandu, aşa vă puteţi şi voi semna cu numele vostru.
Pitici pe creier, fiţe, spuneţi-le cum doriţi.
P.S.: Asta nu influenţează în nici un fel comentariile, care sunt la fel de libere ca şi până acum.
So feel free!
LE: Văd că nu am fost suficient de clară. Nu voiam să dau ID-uri de messnger aici, dar mă văd obligată. Încep cu icy_tears93. Poate se calmează.
2. Nu îmi trimiteţi add-request-uri. Nici pe mail, nici pe Y!M (dacă reuşiţi să faceţi cumva rost de ID-ul meu). Intraţi în spam sau în ignore. Instant.
Şi dacă totuşi vreţi şi pe messenger, discutăm pe mail.
3. Care mail e la dispoziţie pe pagina de profil. Acolo mă înjuraţi, acolo mă felicitaţi, acolo îmi scrieţi durerile voastre, ce vă place şi ce nu, dacă vreţi un sfat, dacă vreţi să mă întrebaţi de muzici şi tot ce vă mai trece vouă prin cap.
Fac toată tevatura asta pentru că am început să primesc tot felul de invitaţii pe mail. Mă repet, dar poate că aşa voi fi mai clară: îmi scrieţi mail, vă răspund. Şi mail-ul să fie semnat. Că aşa cum semnez eu aici cu Anca Sandu, aşa vă puteţi şi voi semna cu numele vostru.
Pitici pe creier, fiţe, spuneţi-le cum doriţi.
P.S.: Asta nu influenţează în nici un fel comentariile, care sunt la fel de libere ca şi până acum.
So feel free!
LE: Văd că nu am fost suficient de clară. Nu voiam să dau ID-uri de messnger aici, dar mă văd obligată. Încep cu icy_tears93. Poate se calmează.
3 ianuarie 2009
Să mâncăm şi să bem
Mă enervează foarte rău faptul că nu se întâmplă nimic. Toată lumea doarme, toată lumea e în nu ştiu ce vizită, nimeni n-are chef.
Aşa încât, după lupte seculare care au durat câteva zile, am convins-o pe maică-mea să mă scoată undeva în oraş. Ea a înţeles că trebuie să mă trezească de la 12 ziua şi că trebuie să mă şi plimbe până la minunata locantă. Dar pizza a fost bestială. A propos, de Sărbători am mâncat vreo cinci sarmale - cu totul! - şi sunt perfect sătulă de ele.
Şi stăteam eu şi mă gândeam la toţi oamenii ăştia hămesiţi, care spun(eau) că, deşi au făcut cumpărăturile pe 24, pe 26 s-a terminat toată mâncarea. CÂT dracului să mănânci? Şi mai ales ce?
Sarmale?! Câte sarmale de câte ori pe zi?
Pâine? Cu câtă pâine să te îndopi să o termini pe toată într-o zi?
Friptură? Mai dă-o dracului de friptură, nu ai carne în sarmale?
Cârnaţi, caltaboş, tobă? Doamne iartă-mă, te saturi la un moment dat de atâta carne!
Ca să nu mai spun că totul e stropit (sună ca dracu', da' asta e!) cu multă băutură. De orice fel. Ţuică, vişinată, afinată, vin alb, vin roşu, whiskey, lichior, cognac, tequilla, şampanie, rom, vodcă, ORICE!
Asta, eventual, după ce au ţinut tot postul de Crăciun. Ca să fie treaba treabă. Să ştie oamenii de ce se zvârcolesc de durere pe holurile spitalelor.
Exact acelaşi lucru se întâmplă pe la toate sărbătorile. Am trecut pe lângă un hypermarket (Billa cred că era) şi parcarea era plină. Am înţeles, Sfântul Vasile. Da' mă gândesc că ai mâncat de Revelion, de ce ai mai mânca şi de Sf. Vasile?! Şi mai vine şi Sfâtul Ion...
Că e Paştele, că e Sfânta Maria (noroc că nu dau de băut cu astă minunată ocazie, că altfel...), că sunt Floriile - nu are nici cea mai mică importanţă. Dacă nu te aşezi la masă, să bei şi să mănânci, nu eşti român.
Toată lumea se uită lung la mine când constată că mănânc foarte puţin din toate prostiile astea pline de grăsime şi foarte grele. De ce?! Vine foametea? E criză financiară? E Crăciunul?
Şi chiar şi aşa, dacă ai băutură şi mâncare la discreţie, nu trebuie să bei şi să mănânci până cazi sub masă. Până la urmă, e vorba de o oarecare decenţă. Faţă de tine, ca om, şi faţă de ceilalţi. Sau nu?!
LE: Fără absolut nici o legătură cu articolul, fiţi atenţi cum se cheamă acest minunat costum de baie. Deci da?!
Aşa încât, după lupte seculare care au durat câteva zile, am convins-o pe maică-mea să mă scoată undeva în oraş. Ea a înţeles că trebuie să mă trezească de la 12 ziua şi că trebuie să mă şi plimbe până la minunata locantă. Dar pizza a fost bestială. A propos, de Sărbători am mâncat vreo cinci sarmale - cu totul! - şi sunt perfect sătulă de ele.
Şi stăteam eu şi mă gândeam la toţi oamenii ăştia hămesiţi, care spun(eau) că, deşi au făcut cumpărăturile pe 24, pe 26 s-a terminat toată mâncarea. CÂT dracului să mănânci? Şi mai ales ce?
Sarmale?! Câte sarmale de câte ori pe zi?
Pâine? Cu câtă pâine să te îndopi să o termini pe toată într-o zi?
Friptură? Mai dă-o dracului de friptură, nu ai carne în sarmale?
Cârnaţi, caltaboş, tobă? Doamne iartă-mă, te saturi la un moment dat de atâta carne!
Ca să nu mai spun că totul e stropit (sună ca dracu', da' asta e!) cu multă băutură. De orice fel. Ţuică, vişinată, afinată, vin alb, vin roşu, whiskey, lichior, cognac, tequilla, şampanie, rom, vodcă, ORICE!
Asta, eventual, după ce au ţinut tot postul de Crăciun. Ca să fie treaba treabă. Să ştie oamenii de ce se zvârcolesc de durere pe holurile spitalelor.
Exact acelaşi lucru se întâmplă pe la toate sărbătorile. Am trecut pe lângă un hypermarket (Billa cred că era) şi parcarea era plină. Am înţeles, Sfântul Vasile. Da' mă gândesc că ai mâncat de Revelion, de ce ai mai mânca şi de Sf. Vasile?! Şi mai vine şi Sfâtul Ion...
Că e Paştele, că e Sfânta Maria (noroc că nu dau de băut cu astă minunată ocazie, că altfel...), că sunt Floriile - nu are nici cea mai mică importanţă. Dacă nu te aşezi la masă, să bei şi să mănânci, nu eşti român.
Toată lumea se uită lung la mine când constată că mănânc foarte puţin din toate prostiile astea pline de grăsime şi foarte grele. De ce?! Vine foametea? E criză financiară? E Crăciunul?
Şi chiar şi aşa, dacă ai băutură şi mâncare la discreţie, nu trebuie să bei şi să mănânci până cazi sub masă. Până la urmă, e vorba de o oarecare decenţă. Faţă de tine, ca om, şi faţă de ceilalţi. Sau nu?!
LE: Fără absolut nici o legătură cu articolul, fiţi atenţi cum se cheamă acest minunat costum de baie. Deci da?!
28 decembrie 2008
La mall
Liberty Center. Voi aţi văzut ce de lume colorată pe acolo?
Singurul lucru care mi-a plăcut a fost că la Sephora am găsit produse Lancome şi Clinique - tocmai când îmi făceam griji că nu aveam de unde să îmi iau creion de ochi, mascara şi ojă. Când s-or termina, desigur.
Altfel, am mai spus, multe naţii pe acolo. Da, ştiu, sunt rasistă.
Şi un nou război civil acasă. The joy!
Singurul lucru care mi-a plăcut a fost că la Sephora am găsit produse Lancome şi Clinique - tocmai când îmi făceam griji că nu aveam de unde să îmi iau creion de ochi, mascara şi ojă. Când s-or termina, desigur.
Altfel, am mai spus, multe naţii pe acolo. Da, ştiu, sunt rasistă.
Şi un nou război civil acasă. The joy!
23 decembrie 2008
22 decembrie 2008
Salitos
Cum mă plimbam eu azi printr-un hypermarket de mare angajament împreună cu Domnu' Tata, ajungem noi la raionul cu beri, berici şi alte alcoolice. Şi cum stăteam eu şi mă uitam în lungul raftului, îmi pică ochii pe sticlele de Salitos. Pentru că sunt o beţivă în devenire (cât de vulgar sună "beţivă"!), înşfac o sticlă şi o pun, subtil, alături de ce mai era prin coş.
De menţionat că sticlele de Peroni pe care le am în frigider stau neatinse de cel puţin trei săptămâni.
Mă duc eu la bucătărie, caut desfăcătorul, găsesc desfăcătorul, cât p-aci să-mi rup vreo două unghii, reuşesc să desfac sticla. Ignor gustul de rahat al acestei minunate beri (de ce dracu' mi se face poftă de cele mai cretine băuturi, nu am să înţeleg niciodată), las sticla pe birou, lângă Doña Mama, care juca Spider sau ceva asemănător.
Mă întorc peste vreo două ore, licoarea din sticlă - aproape neatinsă. Oare de ce?!?
Trec peste această nedumerire de moment, mă loghez la Blogger, iau o gură de Salitos. Moment în care - naiba ştie cum! - îmi pică ochii pe eticheta de pe spatele minunatei sticle de 0,33. Şi observ, printre aburii alcoolului, desigur, o chestie roşie pe care scrie "Crown opener here" şi arată înspre fundul (mă scuzaţi) sticlei. Schema minusculă care însoţea acest desen ilustra 2 (două) sticle, una în fundul celeilalte (nasoală repetiţie).
Moment în care mi-a venit să iau sticla de gât (da, dragilor) şi să-i înfig capacul în gaura din dosul acelaşi sticle. Ceea ce - evident - nu am putut.
De unde am dedus, cu o logică vecină cu cea a lui Aristotel, că - pentru a deschide o sticlă de Salitos -, mai ai nevoie de încă una. Adică eu puteam evita ruperea unghiilor pilite cu atâta patimă în nopţile reci de decembrie prin sporirea profitului ăstora de la Salitos.
Nu-i aşa că tot un pahar de vin fiert e mai bun?...
Nouvelle Vague - Too Drunk to Fuck/Nouvelle Vague [2004]
De menţionat că sticlele de Peroni pe care le am în frigider stau neatinse de cel puţin trei săptămâni.
Mă duc eu la bucătărie, caut desfăcătorul, găsesc desfăcătorul, cât p-aci să-mi rup vreo două unghii, reuşesc să desfac sticla. Ignor gustul de rahat al acestei minunate beri (de ce dracu' mi se face poftă de cele mai cretine băuturi, nu am să înţeleg niciodată), las sticla pe birou, lângă Doña Mama, care juca Spider sau ceva asemănător.
Mă întorc peste vreo două ore, licoarea din sticlă - aproape neatinsă. Oare de ce?!?
Trec peste această nedumerire de moment, mă loghez la Blogger, iau o gură de Salitos. Moment în care - naiba ştie cum! - îmi pică ochii pe eticheta de pe spatele minunatei sticle de 0,33. Şi observ, printre aburii alcoolului, desigur, o chestie roşie pe care scrie "Crown opener here" şi arată înspre fundul (mă scuzaţi) sticlei. Schema minusculă care însoţea acest desen ilustra 2 (două) sticle, una în fundul celeilalte (nasoală repetiţie).
Moment în care mi-a venit să iau sticla de gât (da, dragilor) şi să-i înfig capacul în gaura din dosul acelaşi sticle. Ceea ce - evident - nu am putut.
De unde am dedus, cu o logică vecină cu cea a lui Aristotel, că - pentru a deschide o sticlă de Salitos -, mai ai nevoie de încă una. Adică eu puteam evita ruperea unghiilor pilite cu atâta patimă în nopţile reci de decembrie prin sporirea profitului ăstora de la Salitos.
Nu-i aşa că tot un pahar de vin fiert e mai bun?...
Nouvelle Vague - Too Drunk to Fuck/Nouvelle Vague [2004]
19 decembrie 2008
Ne mişcăm mai mult nu
De la Universitate la Gară, doar o jumătate de oră!!!
Zic că se merge chiar bine.
Ştefan furtună - blocat. Dinicu Golescu - blocat. Berzei - blocat. Magheru - blocat.
BLOCAAAAAAAAT!!!
Zic că se merge chiar bine.
Ştefan furtună - blocat. Dinicu Golescu - blocat. Berzei - blocat. Magheru - blocat.
BLOCAAAAAAAAT!!!
18 decembrie 2008
O zi cu Gugăl
Big questions
"a-ti raspuns?" - Ce faci, mă?! Sincer, ai mai trecut pe la ora de română?
"cand e bine sa faci sport" - Oricând te simţi tu în stare, numai înainte de culcare nu.
"cat dureaza criza economica" - Păi o să dureze până când nu o să mai fie. E simplu.
"cum sa ma leg la sireturi" - Îţi spun dacă îmi zici câţi ani ai.
"how do you say in english zacusca" - Mwuhahaha. Asta e pe sistemul "Cum se spune în engleză underscore?" (de menţionat că replica e pe bune).
"do you like carnival town" - Yes, I do.
"ma doare an bomba ce medicamente pot sa iau" - Deci unde te doare?!
We do want sex, but we're too virgin to fuck
"o relatie cu o virgina" - E naşpa rău. O doare sufleţelul ei!...
"sex cu o virgina" - Îngust loc, largi perspective.
"virgin la 30 de ani" - Du-te şi uită-te la filmul ăla, "Virgin la 40 de ani" îi zicea. Cred.
"virginele anului 2008" - De ce, mai există virgine? Şi dacă da, unde?
"prezervative tango" - Îmi place că sunteţi atenţi. Măcar atât.
"cum se saruta imagini" - Mwuhahahahahahaha. Câţi ani ai tu?.. Şi promit că nu zic nimănui.
Adânci
"chestii inteligente" - Mă mir sincer că ai ajuns aici. Pe bune.
"nu te certa cu prostul" - Că are mintea odihnită, zicea vorba. Corect.
"lumea este plina de idioti" - V-a lovit înţelepciunea în grup, să dea naiba!
Random and useless. And very wise
"ce paranoia" - Văleu, e teroareee!
"narcisista" - Vaaai, urât!
"anca sandu silence" - Me... Never.
"sandu lung" - Ce trebuia să mai fie şi asta?!
"www.oralul copilului meu.com" - Incredibil cât de perverşi pot fi unii părinţi. Zău!
"radio tufa" - Ăsta era unul din visele mele. Cum ai ghicit?!
"poze tineri saruntandu-se" - Ceea ce nu înţeleg eu e de ce copiii ăştia vor să se uite la POZE şi nu la FILME.
"poze democratici" - Eşti nebun?!
"poze cu bill kaulitz din profil doar atata" - Mă gândesc că vi se făcuse dor de Ratatul-Şef al Noii Generaţii, nenea cu părul sculat Bill Kaulitz. Na d-aici!
"parinti alina petrescu stiri tv" - Aici chiar nu ştiu ce să spun.
"musici la burta" - Ce mişto!
"motivari de la parinti" - Ăsta, dacă ştiu eu bine, e un subiect tare sensibil. Sau nu!?
"la naiba" - La naiba, fată!
"infect" - Total de acord.
"casti frig" - Le urăsc cu patimă. Cel mai hidos lucru care putea fi inventat vreodată.
"ma urasc" - Spor!
"a-ti raspuns?" - Ce faci, mă?! Sincer, ai mai trecut pe la ora de română?
"cand e bine sa faci sport" - Oricând te simţi tu în stare, numai înainte de culcare nu.
"cat dureaza criza economica" - Păi o să dureze până când nu o să mai fie. E simplu.
"cum sa ma leg la sireturi" - Îţi spun dacă îmi zici câţi ani ai.
"how do you say in english zacusca" - Mwuhahaha. Asta e pe sistemul "Cum se spune în engleză underscore?" (de menţionat că replica e pe bune).
"do you like carnival town" - Yes, I do.
"ma doare an bomba ce medicamente pot sa iau" - Deci unde te doare?!
We do want sex, but we're too virgin to fuck
"o relatie cu o virgina" - E naşpa rău. O doare sufleţelul ei!...
"sex cu o virgina" - Îngust loc, largi perspective.
"virgin la 30 de ani" - Du-te şi uită-te la filmul ăla, "Virgin la 40 de ani" îi zicea. Cred.
"virginele anului 2008" - De ce, mai există virgine? Şi dacă da, unde?
"prezervative tango" - Îmi place că sunteţi atenţi. Măcar atât.
"cum se saruta imagini" - Mwuhahahahahahaha. Câţi ani ai tu?.. Şi promit că nu zic nimănui.
Adânci
"chestii inteligente" - Mă mir sincer că ai ajuns aici. Pe bune.
"nu te certa cu prostul" - Că are mintea odihnită, zicea vorba. Corect.
"lumea este plina de idioti" - V-a lovit înţelepciunea în grup, să dea naiba!
Random and useless. And very wise
"ce paranoia" - Văleu, e teroareee!
"narcisista" - Vaaai, urât!
"anca sandu silence" - Me... Never.
"sandu lung" - Ce trebuia să mai fie şi asta?!
"www.oralul copilului meu.com" - Incredibil cât de perverşi pot fi unii părinţi. Zău!
"radio tufa" - Ăsta era unul din visele mele. Cum ai ghicit?!
"poze tineri saruntandu-se" - Ceea ce nu înţeleg eu e de ce copiii ăştia vor să se uite la POZE şi nu la FILME.
"poze democratici" - Eşti nebun?!
"poze cu bill kaulitz din profil doar atata" - Mă gândesc că vi se făcuse dor de Ratatul-Şef al Noii Generaţii, nenea cu părul sculat Bill Kaulitz. Na d-aici!
"parinti alina petrescu stiri tv" - Aici chiar nu ştiu ce să spun.
"musici la burta" - Ce mişto!
"motivari de la parinti" - Ăsta, dacă ştiu eu bine, e un subiect tare sensibil. Sau nu!?
"la naiba" - La naiba, fată!
"infect" - Total de acord.
"casti frig" - Le urăsc cu patimă. Cel mai hidos lucru care putea fi inventat vreodată.
"ma urasc" - Spor!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
