Ziceam zilele recute că cele mai eficiente hotărâri se iau pe tăcute. Pe cale de consecinţă, am onoarea să vă invit în noua mea casă. Bloggerul m-a disperat rău de tot azi şi cred că a veit timpul să trec la ză next levăl.
Aşa încât vă rog - pe cei care aveţi disponibilitatea să faceţi asta - să puneţi linkul ăsta nou în blogroll-ul vostru, ancasandu.wordpress.com. Vă aştept acolo!
Blogul ăsta va rămâne deschis, sunt nişte amintiri tare frumoase înşirate aici şi ar fi păcat să le scot din... mediul lor natural.
That's it! We'll move on, it's the only thing left to do.
Se afișează postările cu eticheta Aspiraţional. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Aspiraţional. Afișați toate postările
4 martie 2009
2 martie 2009
Aşa, deci...
Ameninţam de mult că o să vină un weekend în care o să iau o mică pauză. Uite-l că a venit şi a şi trecut.
Pentru că cele mai bune decizii se iau şi se duc imediat la îndeplinire.
Sau pentru că am avut un weekend FA-BU-LOS, cu cei mai buni prieteni ai mei. Cu oamenii aceia pe care îi văd din ce în ce mai rar (şi nu m-am prins de ce) şi cu care râd, de fiecare dată, până la spasme. Pentru că a fost weekendul în care am făcut ceva pentru mine. În care am fost egoistă şi mi-am luat persoanele la care ţin lângă mine. Şi în care am împlinit un an de fumat, dar asta e deja altă poveste.
Mi-a prins tare bine pauza asta. Deşi nu a fost tocmai intenţionată, mai degrabă timpul - sau lipsa lui - a fost cauza directă.
A propos, Happy 1 of March!, bine că a venit şi primăvara. Acum trebuie să vină vara. Hai!
Pentru că cele mai bune decizii se iau şi se duc imediat la îndeplinire.
Sau pentru că am avut un weekend FA-BU-LOS, cu cei mai buni prieteni ai mei. Cu oamenii aceia pe care îi văd din ce în ce mai rar (şi nu m-am prins de ce) şi cu care râd, de fiecare dată, până la spasme. Pentru că a fost weekendul în care am făcut ceva pentru mine. În care am fost egoistă şi mi-am luat persoanele la care ţin lângă mine. Şi în care am împlinit un an de fumat, dar asta e deja altă poveste.
Mi-a prins tare bine pauza asta. Deşi nu a fost tocmai intenţionată, mai degrabă timpul - sau lipsa lui - a fost cauza directă.
A propos, Happy 1 of March!, bine că a venit şi primăvara. Acum trebuie să vină vara. Hai!
26 februarie 2009
Haven't met that many happy people in my life
Kings of Leon. Sau o descoperire mai veche, lăsată în folderul cu muzică şi regăsită acum, când cineva m-a întrebat de Sex on Fire.
Singurele versuri pe care mi le-am pus vreodată la status (ce ţi-e şi cu messengerul ăsta) au fost din Depeche Mode. "It's my desire/To give myself to you/Sometimes". Erau esenţa, erau totul, erau ceea ce puteam spune eu în trei bloguri şi patru cărţi.
Apoi a apărut Carla Bruni şi "La derniere minute". Nişte alte versuri care, într-o anumită perioadă, au fost la fel de sintetice precum au fost şi Depeche.
Sâmbătă, m-a întrebat cineva de Kings of Leon. Şi mi-am adus aminte de ei. Şi am reascultat Sex On Fire. Şi Manhattan. Şi Closer. Şi am avut o revelaţie. Una mare rău de tot.
###
O altă melodie are mă chinuie de foarte multă vreme (şi cred că am mai scris de ea) este "Time alone" a lui Josh Martinez. Orchestraţie de nota 20 şi o voce superbă. Albumul pe care a fost lansată se numeşte "Midriff Music" şi a fost lansat în 2004.
Şi e unul din puţinele albume pe care nu l-am găsit. Pe care vreau să-l ascult de un milion de ori, pentru că ştiu că mi-ar plăcea până la lună şi înapoi. Intră în categoria revelaţiilor de tip "Rodrigo y Gabriela" (să nu mă bateţi, dar îi ascult de un an). Bine, sunt genuri cu totul diferite, dar uite ce poate să facă o minte de om...
P.S.: Titlul o să-l înţelegeţi după ce ascultaţi melodia.
P.P.S.: Antena 3 nu mai difuzează Jay Leno Show. Urât, foarte urât. Şi dureros. Ghici ce?! Acolo i-am văzut pentru prima oară pe Rodrigo y Gabriela.
Singurele versuri pe care mi le-am pus vreodată la status (ce ţi-e şi cu messengerul ăsta) au fost din Depeche Mode. "It's my desire/To give myself to you/Sometimes". Erau esenţa, erau totul, erau ceea ce puteam spune eu în trei bloguri şi patru cărţi.
Apoi a apărut Carla Bruni şi "La derniere minute". Nişte alte versuri care, într-o anumită perioadă, au fost la fel de sintetice precum au fost şi Depeche.
Sâmbătă, m-a întrebat cineva de Kings of Leon. Şi mi-am adus aminte de ei. Şi am reascultat Sex On Fire. Şi Manhattan. Şi Closer. Şi am avut o revelaţie. Una mare rău de tot.
###
O altă melodie are mă chinuie de foarte multă vreme (şi cred că am mai scris de ea) este "Time alone" a lui Josh Martinez. Orchestraţie de nota 20 şi o voce superbă. Albumul pe care a fost lansată se numeşte "Midriff Music" şi a fost lansat în 2004.
Şi e unul din puţinele albume pe care nu l-am găsit. Pe care vreau să-l ascult de un milion de ori, pentru că ştiu că mi-ar plăcea până la lună şi înapoi. Intră în categoria revelaţiilor de tip "Rodrigo y Gabriela" (să nu mă bateţi, dar îi ascult de un an). Bine, sunt genuri cu totul diferite, dar uite ce poate să facă o minte de om...
P.S.: Titlul o să-l înţelegeţi după ce ascultaţi melodia.
P.P.S.: Antena 3 nu mai difuzează Jay Leno Show. Urât, foarte urât. Şi dureros. Ghici ce?! Acolo i-am văzut pentru prima oară pe Rodrigo y Gabriela.
22 februarie 2009
16 februarie 2009
Et ça c'est moi!
Dacă toată lumea din jurul meu ar fi fost normală, eu acum puteam să mă trezesc la două, să mai stau o oră şi să mă culc la loc, că mi-ar fi fost mult prea somn să stau în picioare. Dar, ce să vezi!, e o lume nebună, aşa încât azi muncesc cît pentru toată săptămâna, vorba aia, dă-o dracului, suntem tineri.
De când mă ştiu, mi-am dorit ca de ziua mea să fac o petrecere undeva pe maulul mării, la un beach bar, cu muzică de toate felurile, pentru toţi cei care se pot numi prietenii mei şi care sunt atât de diferiţi între ei, încât mi-e şi frică să-i aduc pe toţi la un loc. De data asta aş avea curaj, ar fi cald, ar bate briza şi nu ne-am omorî cu aparenţele.
Ninge.
Îmi place să cred că sunt ca vinul, cu cît mai "veche", cu atât mai "aromată". Am crescut mult anul ăsta, cît alţii în zece. Şi, unul din cele mai importante lucruri, v-am cunoscut pe voi. Dintre "voi" făcând parte tot felul de personaje foarte simpatice. Vă ştiţi, nu-i nevoie să mai scriu. Am descoperit tot soiul de lucruri la care nu m-aş fi gândit în veci şi nişte oameni de la care nu m-aş fi aşteptat decît să dea close paginii ăsetia şi să treacă mai departe. Nu a fost aşa. Şi mă bucur. Mulţumesc!
Mai presus de toate, ăsta va rămâne anul în care am cunoscut cei mai mulţi prieteni. Mi se pare cel mai important.
Pagină nouă, aliniat nou.
Şi de la capăt.
Carla Bruni - Ma Jeunesse/Comme Si De Rien N'Etait [2008]
De când mă ştiu, mi-am dorit ca de ziua mea să fac o petrecere undeva pe maulul mării, la un beach bar, cu muzică de toate felurile, pentru toţi cei care se pot numi prietenii mei şi care sunt atât de diferiţi între ei, încât mi-e şi frică să-i aduc pe toţi la un loc. De data asta aş avea curaj, ar fi cald, ar bate briza şi nu ne-am omorî cu aparenţele.
Ninge.
Îmi place să cred că sunt ca vinul, cu cît mai "veche", cu atât mai "aromată". Am crescut mult anul ăsta, cît alţii în zece. Şi, unul din cele mai importante lucruri, v-am cunoscut pe voi. Dintre "voi" făcând parte tot felul de personaje foarte simpatice. Vă ştiţi, nu-i nevoie să mai scriu. Am descoperit tot soiul de lucruri la care nu m-aş fi gândit în veci şi nişte oameni de la care nu m-aş fi aşteptat decît să dea close paginii ăsetia şi să treacă mai departe. Nu a fost aşa. Şi mă bucur. Mulţumesc!
Mai presus de toate, ăsta va rămâne anul în care am cunoscut cei mai mulţi prieteni. Mi se pare cel mai important.
Pagină nouă, aliniat nou.
Şi de la capăt.
Carla Bruni - Ma Jeunesse/Comme Si De Rien N'Etait [2008]
14 februarie 2009
As simple as that
It's so long since I haven't written in English. You know, sometimes I feel like I need to express myself in some other language. Maybe it's the routine, maybe it's my bored ego that speaks right now.
I speak in English all the time, wherever I go, even at my Spanish classes, because I have a Serbian colleague and we talk to each other in English!
In order to explain a bit my today's intentions, I have to say that I originally intended to write a post about how decided I am, whatever would be what I wanted to do. But, honestly, it's very difficult to write such a post without having objections from my friends. Because everybody would think that I especially thought of him/her when I wrote that piece of article. You see, men are pretty difficult, notably when they are some... children.
But I get very angry with me because of them. I don't know how to react politically correct. I react how I feel, I'm very spontaneous and I say it as I think it. Without filtering my words, in most of the cases.
You know, I don't want to hurt anybody. I'm so very peaceful (if this would be a Miss Universe contest...), but sometimes - most of the times - this does not work. I've been in so many situations in which I had to be the most direct person in the world, that now it would be a blasphemy of mine to say that subtleties always work.
If I want to see you, I'll see you. If I want to catch you, I'll catch you. If I want to punish you, I'll do it. If I want to hate you, I'll think twice. But if I wanna fuck you, then I'll just fuck you!
Suzanne Vega - Caramel/Nine Objects Of Desire [1996]
I speak in English all the time, wherever I go, even at my Spanish classes, because I have a Serbian colleague and we talk to each other in English!
In order to explain a bit my today's intentions, I have to say that I originally intended to write a post about how decided I am, whatever would be what I wanted to do. But, honestly, it's very difficult to write such a post without having objections from my friends. Because everybody would think that I especially thought of him/her when I wrote that piece of article. You see, men are pretty difficult, notably when they are some... children.
But I get very angry with me because of them. I don't know how to react politically correct. I react how I feel, I'm very spontaneous and I say it as I think it. Without filtering my words, in most of the cases.
You know, I don't want to hurt anybody. I'm so very peaceful (if this would be a Miss Universe contest...), but sometimes - most of the times - this does not work. I've been in so many situations in which I had to be the most direct person in the world, that now it would be a blasphemy of mine to say that subtleties always work.
If I want to see you, I'll see you. If I want to catch you, I'll catch you. If I want to punish you, I'll do it. If I want to hate you, I'll think twice. But if I wanna fuck you, then I'll just fuck you!
Suzanne Vega - Caramel/Nine Objects Of Desire [1996]
12 februarie 2009
The miracle, the joy
Am fost ieri la jogging. DA. Trasă de mânecă de un om minunat, care şi-a pus în cap să îmi arate că, după un an de fumat, nu mai sunt în stare să alerg. Deloc.
Ţin minte că făceam, acum foarte mult timp, program de forţă la ora de sport. Aveam sală mare, în care cred că se mai ţin şi acum competiţii de handbal. Şi făceam 10 ture de sală, 20 abdomene, 20 extensii şi 10 etaje de urcat pe scări. Plus jucat de handbal, unde se alerga. D-adevăratelea.
Nu aş fi crezut niciodată că, după un an de fumat neîmplinit, efectele se văd atât de tare. Usturimea gătului şi a plămânilor, senzaţia de fier ars încins pe piept. Faptul că rămâneam fără aer. Plus durerile cumplite de bilă, pe care le mai am şi acum, de la tonele de cafea şi cola băute în toţi anii ăştia.
Nu, nu mă las de ţigări, pentru că nu am găsit ceva care să substituie plăcerea fumatului. Pentru că da, fumez din plăcere.
Mă bucur tare mult că nu am febră musculară. Şi că nu mă opream pentru că nu mă mai ţineu picioarele, ci pentru că nu mă mai ţineau plămânii. Ceea ce dovedeşte că încă mai am capacitatea musculară să mai alerg.
Deşi nu-mi aduc aminte să fi făcut vreodată sport de performanţă. Bine, gimnastică - o lună, pentru că mi-era frică să mă urc pe bârnă. Atât.
Să vă mai zic cât de bine mă simt acum? Sau cât de bine mă simţeam aseară, deşi tuşeam ca toţi dracii?
Rodrigo y Gabriela - Mr. Tang/Live Manchester And Dublin [2004]
Ţin minte că făceam, acum foarte mult timp, program de forţă la ora de sport. Aveam sală mare, în care cred că se mai ţin şi acum competiţii de handbal. Şi făceam 10 ture de sală, 20 abdomene, 20 extensii şi 10 etaje de urcat pe scări. Plus jucat de handbal, unde se alerga. D-adevăratelea.
Nu aş fi crezut niciodată că, după un an de fumat neîmplinit, efectele se văd atât de tare. Usturimea gătului şi a plămânilor, senzaţia de fier ars încins pe piept. Faptul că rămâneam fără aer. Plus durerile cumplite de bilă, pe care le mai am şi acum, de la tonele de cafea şi cola băute în toţi anii ăştia.
Nu, nu mă las de ţigări, pentru că nu am găsit ceva care să substituie plăcerea fumatului. Pentru că da, fumez din plăcere.
Mă bucur tare mult că nu am febră musculară. Şi că nu mă opream pentru că nu mă mai ţineu picioarele, ci pentru că nu mă mai ţineau plămânii. Ceea ce dovedeşte că încă mai am capacitatea musculară să mai alerg.
Deşi nu-mi aduc aminte să fi făcut vreodată sport de performanţă. Bine, gimnastică - o lună, pentru că mi-era frică să mă urc pe bârnă. Atât.
Să vă mai zic cât de bine mă simt acum? Sau cât de bine mă simţeam aseară, deşi tuşeam ca toţi dracii?
Rodrigo y Gabriela - Mr. Tang/Live Manchester And Dublin [2004]
10 februarie 2009
Mă apucă melancoliile
Aţi văzut şi voi cum a fost vremea zilele trecute, te jurai că a venit primăvara. Cald, soare, copii în parc, veselie, tricouri şi pantofi de sport. Sau nu?
Ieri, din nu ştiu ce motiv, m-am hotărât eu că ar trebui să fie la fel de cald ca duminică. Aşa încât m-am echipat cu nişte chestii mai de primăvară, urmând ca tot să mor de cald.
Pe dracu'. Marele meu noroc a fost că a venit troleul foarte repede şi nu a trebuit să stau în staţie. Altfel, azi eram un mare sloi de gheaţă. Ok, poate sloi de gheaţă nu, dar cu nasu-n batiste tot eram.
Şi stau şi-mi aduc aminte că, acum foarte mulţi ani, aveam o geacă roşie, din ceva piele sintetică, pe care o purtam cât era iarna de lungă. Avea şi mesadă, era al naibii de călduroasă. Îmi aduc aminte că aveam mânuşi legate cu aţă. Ori îmi intra o mânuşă pe o mânecă şi dracu' o mai scotea de acolo, ori mă jena aţa aia, ori îmi pierdeam mânuşile cu tot cu aţă, ori - cel mai frecvent caz - se udau până în punctul în care storceai apa din ele.
Pe vreme aia, erau ierni. Ierni cu ger câte două săptămâni, cu zăpadă, cu de toate. Şi nu muream de frig.
Hehe... Ce vremuri.
Ieri, din nu ştiu ce motiv, m-am hotărât eu că ar trebui să fie la fel de cald ca duminică. Aşa încât m-am echipat cu nişte chestii mai de primăvară, urmând ca tot să mor de cald.
Pe dracu'. Marele meu noroc a fost că a venit troleul foarte repede şi nu a trebuit să stau în staţie. Altfel, azi eram un mare sloi de gheaţă. Ok, poate sloi de gheaţă nu, dar cu nasu-n batiste tot eram.
Şi stau şi-mi aduc aminte că, acum foarte mulţi ani, aveam o geacă roşie, din ceva piele sintetică, pe care o purtam cât era iarna de lungă. Avea şi mesadă, era al naibii de călduroasă. Îmi aduc aminte că aveam mânuşi legate cu aţă. Ori îmi intra o mânuşă pe o mânecă şi dracu' o mai scotea de acolo, ori mă jena aţa aia, ori îmi pierdeam mânuşile cu tot cu aţă, ori - cel mai frecvent caz - se udau până în punctul în care storceai apa din ele.
Pe vreme aia, erau ierni. Ierni cu ger câte două săptămâni, cu zăpadă, cu de toate. Şi nu muream de frig.
Hehe... Ce vremuri.
8 februarie 2009
Foarte tânăra generaţie
Vineri, sătulă să stau în casă, m-am dus să mă plimb prin cartier. Inevitabil, am trecut şi pe lângă de acum celebrul parc Moghioroş (ce-ar fi Drumul Taberei fără Udrea???).
M-am Î N G R O Z I T. Copii de şcoală primară obezi, încercând să se mişte pe role. Copii de clasa a cincea, a şasea diformi, cu oasele strâmbate de greutate, încercând să alerge. Puştoaice cu şuncile p-afara blugilor cu talii atât de joase încât li se vede fundul, care mai au pic şi crapă pe şolduri. Bunici cumpărându-le nepoţolor mult prea graşi pentru vârsta lor pufuleţi, chipsuri şi acadele.
Mi-e foarte greu să înţeleg cum se poate ajunge în punctul ăsta. Cât de mult poţi să mănânci să ajungi diform. E adevărat, de când mă ştiu am fost slabă dungă, aşa e gena, din fericire continui să fiu aşa, 50 de kilograme la 1,70 mi se pare ok. Şi nu, niciodată nu mi-a plăcut să mănânc mult. Nu am ţinut cure, am mâncat CE am vrut CÂND am vrut, fără să fac vreun sport anume; plimbatul de nebună în ritm alert (maică-mea nu se poate ţine după mine) e singura activitate sportivă pe care o practic constant. Şi înotul, la mare, dar e atât de rar, că nu pune.
Ai mei m-au dus şi la Mcdonald's, m-au lăsat să beau cola şi ness de foarte mică, ştiam cum arată şi chipsurile, şi floricelele. Şi totuşi niciodată nu am fost cât casa.
E vorba de copilul tău. Ştii că e predispus la îngrăşare. Tu te chinui să slăbeşti din adolescenţă. Nu vrei şi pentru el acelaşi lucru. Şi totuşi îl îndopi şi cu mâncare de la McDonald's, şi cu Chupa-Chups, şi cu chpsuri, şi cu floricele, şi cu Coca-Cola, fără ca măcar să-l vezi cât s-a făcut. E mai simplu aşa, ştiu, n-ai timp. E vorba despre copilul tău, nici măcar despre tine.
Şi când mă gândesc că la noi nu e nici măcar pe sfert din ce e la americani, mă trec nişte fiori cam reci. Pentru că aceşti copii nu vor arăta niciodată ca nişte oameni normali, cu picioare şi umeri drepţi, cu un pic de talie, cu trasăturile feţei aşa cum le-a lăsat natura. Niciodată nu vor putea să se mişte corect. Niciodată nu face sport. Niciodată nu vor putea dansa normal, într-o discotecă...
De ce să nu fim un pic atenţi la aspectul ăsta? Nimeni nu zice că trebuie să fim toţi nişte Carmen Brumă, dar se poate încerca. E nevoie de efort, e nevoie de voinţă. Hai să nu-i facem să nu mai aibă loc în troleu unii de alţii, că-i păcat.
Depeche Mode - Suffer Well/Playing the Angel [2005]
M-am Î N G R O Z I T. Copii de şcoală primară obezi, încercând să se mişte pe role. Copii de clasa a cincea, a şasea diformi, cu oasele strâmbate de greutate, încercând să alerge. Puştoaice cu şuncile p-afara blugilor cu talii atât de joase încât li se vede fundul, care mai au pic şi crapă pe şolduri. Bunici cumpărându-le nepoţolor mult prea graşi pentru vârsta lor pufuleţi, chipsuri şi acadele.
Mi-e foarte greu să înţeleg cum se poate ajunge în punctul ăsta. Cât de mult poţi să mănânci să ajungi diform. E adevărat, de când mă ştiu am fost slabă dungă, aşa e gena, din fericire continui să fiu aşa, 50 de kilograme la 1,70 mi se pare ok. Şi nu, niciodată nu mi-a plăcut să mănânc mult. Nu am ţinut cure, am mâncat CE am vrut CÂND am vrut, fără să fac vreun sport anume; plimbatul de nebună în ritm alert (maică-mea nu se poate ţine după mine) e singura activitate sportivă pe care o practic constant. Şi înotul, la mare, dar e atât de rar, că nu pune.
Ai mei m-au dus şi la Mcdonald's, m-au lăsat să beau cola şi ness de foarte mică, ştiam cum arată şi chipsurile, şi floricelele. Şi totuşi niciodată nu am fost cât casa.
E vorba de copilul tău. Ştii că e predispus la îngrăşare. Tu te chinui să slăbeşti din adolescenţă. Nu vrei şi pentru el acelaşi lucru. Şi totuşi îl îndopi şi cu mâncare de la McDonald's, şi cu Chupa-Chups, şi cu chpsuri, şi cu floricele, şi cu Coca-Cola, fără ca măcar să-l vezi cât s-a făcut. E mai simplu aşa, ştiu, n-ai timp. E vorba despre copilul tău, nici măcar despre tine.
Şi când mă gândesc că la noi nu e nici măcar pe sfert din ce e la americani, mă trec nişte fiori cam reci. Pentru că aceşti copii nu vor arăta niciodată ca nişte oameni normali, cu picioare şi umeri drepţi, cu un pic de talie, cu trasăturile feţei aşa cum le-a lăsat natura. Niciodată nu vor putea să se mişte corect. Niciodată nu face sport. Niciodată nu vor putea dansa normal, într-o discotecă...
De ce să nu fim un pic atenţi la aspectul ăsta? Nimeni nu zice că trebuie să fim toţi nişte Carmen Brumă, dar se poate încerca. E nevoie de efort, e nevoie de voinţă. Hai să nu-i facem să nu mai aibă loc în troleu unii de alţii, că-i păcat.
Depeche Mode - Suffer Well/Playing the Angel [2005]
7 februarie 2009
Hable con ella
Îmi pare tare rău că la a 300 postare nu sunt în stare de mai mult. Tocmai am văzut Hable con ella, în regia lui Almodovar. E un film dur, despre cum să ai grijă de cei dragi. Provoacă. Nu judecă, doar provoacă.
Nu sunt în stare să-l povestesc. Vă spun doar că, dacă vă place cultura spaniolă, o să vă placă şi acest film. Iar dacă nu vă place cultura asta, atunci să ştiţi că filmul ridică nişte mari întrebări. Dacă să-i laşi sau nu să moară.
După ce l-am văzut, era să iau trei stâlpi în bot. Nu ştiu dacă e de la mine sau de la film, cert e că e.
trei steluţe verzi
V-am promis de mult că o să vă povestesc de animalii mei. Un motan şi un câine. Piţu şi Chester. Piţu - birmanez cu şosete, guler şi pete albe pe bot. Face 7 ani.
Chester - corcitură de lup cu husky. Sau un lup cu ochi albaştrii. Şi limpezi. Şi sinceri. Pe el nu l-am vrut. M-am îndrăgostit iremediabil în prima dimineaţă, când m-am trezit pentru că mă lingea ceva pe faţă. Am văzut doi ochi albaştrii... Ca să înţelegeţi, măgarul stătea în pat, călare peste mine. A ros inclusiv cablul de la antenă. Băgat în priză fiind. A mâncat globuri de sticlă. Şi telefoane mobile. Şi încă trăieşte.
Penru că motanul a prins şi ere nedigitalizate, iar scanner-ul meu nu merge, vă pun doar o poză de-a lui Chester.
Lila Downs - Yo Ya Me Voy/La Cantina [2006]
Nu sunt în stare să-l povestesc. Vă spun doar că, dacă vă place cultura spaniolă, o să vă placă şi acest film. Iar dacă nu vă place cultura asta, atunci să ştiţi că filmul ridică nişte mari întrebări. Dacă să-i laşi sau nu să moară.
După ce l-am văzut, era să iau trei stâlpi în bot. Nu ştiu dacă e de la mine sau de la film, cert e că e.
trei steluţe verzi
V-am promis de mult că o să vă povestesc de animalii mei. Un motan şi un câine. Piţu şi Chester. Piţu - birmanez cu şosete, guler şi pete albe pe bot. Face 7 ani.
Chester - corcitură de lup cu husky. Sau un lup cu ochi albaştrii. Şi limpezi. Şi sinceri. Pe el nu l-am vrut. M-am îndrăgostit iremediabil în prima dimineaţă, când m-am trezit pentru că mă lingea ceva pe faţă. Am văzut doi ochi albaştrii... Ca să înţelegeţi, măgarul stătea în pat, călare peste mine. A ros inclusiv cablul de la antenă. Băgat în priză fiind. A mâncat globuri de sticlă. Şi telefoane mobile. Şi încă trăieşte.
Penru că motanul a prins şi ere nedigitalizate, iar scanner-ul meu nu merge, vă pun doar o poză de-a lui Chester.
Lila Downs - Yo Ya Me Voy/La Cantina [2006]
2 februarie 2009
Ghiveci
După minunata săptămână ce a trecut (fără mişto), când în sfârşit am ajuns şi eu să mă văd cu oareşce lume de prin ţară, când am mai cunoscut şi alte persoane de care chiar nu aveam nici cea mai mică idee că ar putea exista, când mi s-au lămurit mie multe şi când am constatat că serile lungi pe messneger n-au fost tocmai în van... Ce ziceam? Ah, da, că după săptămâna asta foarte mişto am obosit.
M-am trezit astăzi la 11:30, în condiţiile în care am de scos câinele afară şi de hrănit motanul şi câinele mai devreme scos afară.
Primesc din ce în ce mai multe mailuri care îmi cer link exchange. Ca să lămuresc pe toată lumea, nu, nu fac link exchange. Există destul posibilităţi să pupaţi link (deşi nici nu ştiu de ce e aşa atractiv, nu am trecut niciodată pragul ăla psihologic de 100 de unici pe zi).
Culmea e că cei care vor link au acel gen de blog - ciorbă, cu de toate. Deşi ei îl numesc "blog personal", o să găseşti acolo tutoriale, oferte la componente IT, Top 40 Radio Şanţ, etc.
Măi, voi de scris din pasiune pentru scris aţi auzit? Dacă nu m-aş grăbi să scot câinele afară, aş face un studiu de caz pe tema asta, luând ca exemplu pe, să zicem, Zappy. Care ilustrează perfect ce vreau să vă arăt. Şi anume că e nevoie să scrii, nimic mai mult.
Jose Gonzalez - Killing For Love/In Our Nature [2008]
M-am trezit astăzi la 11:30, în condiţiile în care am de scos câinele afară şi de hrănit motanul şi câinele mai devreme scos afară.
Primesc din ce în ce mai multe mailuri care îmi cer link exchange. Ca să lămuresc pe toată lumea, nu, nu fac link exchange. Există destul posibilităţi să pupaţi link (deşi nici nu ştiu de ce e aşa atractiv, nu am trecut niciodată pragul ăla psihologic de 100 de unici pe zi).
Culmea e că cei care vor link au acel gen de blog - ciorbă, cu de toate. Deşi ei îl numesc "blog personal", o să găseşti acolo tutoriale, oferte la componente IT, Top 40 Radio Şanţ, etc.
Măi, voi de scris din pasiune pentru scris aţi auzit? Dacă nu m-aş grăbi să scot câinele afară, aş face un studiu de caz pe tema asta, luând ca exemplu pe, să zicem, Zappy. Care ilustrează perfect ce vreau să vă arăt. Şi anume că e nevoie să scrii, nimic mai mult.
Jose Gonzalez - Killing For Love/In Our Nature [2008]
28 ianuarie 2009
Oh, da!
Ce mişto e să ştii că nu au trecut şase luni în van! Ce mişto e să ştii că n-ai investit degeaba într-un om (la sentimente mă refer). Începe să-mi placă.
Trecând peste această secvenţă pe care o vor înţelege maxim doi oameni, vă spun că azi m-am plimbat. Prin ploaie, cu draga de Teo, fumând şi visând la o cafea cu lapte.
Cafeaua nu s-a întâmplat, dar mâine...
Sunt udă leoarcă. Şi mă duc să mă bag în pat.
P.S.: în sfârşit, s-a terminat cu toţi idioţii!!!!
Trecând peste această secvenţă pe care o vor înţelege maxim doi oameni, vă spun că azi m-am plimbat. Prin ploaie, cu draga de Teo, fumând şi visând la o cafea cu lapte.
Cafeaua nu s-a întâmplat, dar mâine...
Sunt udă leoarcă. Şi mă duc să mă bag în pat.
P.S.: în sfârşit, s-a terminat cu toţi idioţii!!!!
26 ianuarie 2009
Şpriţozolu' şi ţuicomicina
După cum îmi spunea un mare înţelept (adică tătâne-mio) azi, astea sunt cele mai bune două medicamente în caz de răceală. Chestie pe care am constatat-o şi eu, experimental - cum altfel?! -, dar pe care am uitat să pun în practică. Că la practică stau mai prost...
Serios vă întreb...
- Cică nu e voie cu alcool în instituţie.
- Şi nici în timpul programului.
- De la ţuică mă fac praf.
- La fel şi de la vin.
- Vinul fiert cu scorţişoară e demenţial.
- Şi parcă aş bea unul.
- Dar nu rimează cu Aristotel.
- Despre care voi cuvânta (cel mai probabil) azi.
Serios vă întreb...
1 ianuarie 2009
Here we go again!
Revelionul a fost foarte mişto, lume cu chef de zbânţuiala, mâncare bună.
Rezoluţii: de la anul, numai în cafenea sau club. Fără complicaţii de genul mâncare. Numai dans, dans, dans. Tot de la anul, mă ocup din timp de problemă. Şi poate o relocare mai spre Vest.
E în aer. Deşi o să fie un an tare crizat, pentru mine - cel puţin - va fi unul dintre cei mai mişto. Ever.
Rezoluţii: de la anul, numai în cafenea sau club. Fără complicaţii de genul mâncare. Numai dans, dans, dans. Tot de la anul, mă ocup din timp de problemă. Şi poate o relocare mai spre Vest.
E în aer. Deşi o să fie un an tare crizat, pentru mine - cel puţin - va fi unul dintre cei mai mişto. Ever.
31 decembrie 2008
It's all gone
Gata. Ăsta a fost. Mi-a părut tare bine şi a fost tare mişto.
Vă mulţumesc că aţi fost aici, îmi sunteţi tare dragi. Şi vă aştept şi la anul, cu poveştile şi îndoielile şi dilemele şi depresiile şi aventurile mele.
Poate că de la anul o să vă pot spune nişte poveşti despre poveşti de adormit/trezit bărbaţii; deocamdată nu am găsit încă starea şi motivul să pun în lumina monitorului astfel de basme. Da, au ajuns basme.
Aveţi grijă de voi. Muzici bune şi prieteni vă doresc. Ne vedem la anu' (adică mâine)!
Vă mulţumesc că aţi fost aici, îmi sunteţi tare dragi. Şi vă aştept şi la anul, cu poveştile şi îndoielile şi dilemele şi depresiile şi aventurile mele.
Poate că de la anul o să vă pot spune nişte poveşti despre poveşti de adormit/trezit bărbaţii; deocamdată nu am găsit încă starea şi motivul să pun în lumina monitorului astfel de basme. Da, au ajuns basme.
Aveţi grijă de voi. Muzici bune şi prieteni vă doresc. Ne vedem la anu' (adică mâine)!
25 decembrie 2008
Despre aşteptări
Într-un mod foarte ciudat şi perfid, este al doilea Crăciun pe care nu îl simt. Nu am starea aia specială, nu am citit "Un alt fel de Crăciun" a lui John Grisham. Nu mă încântă deloc perspectiva sarmalelor, deşi sunt unele dintre cele mai bune care pot fi făcute (maică-mea ştie).
Oamenii nu-s aici, toată lumea e plecată, eu nu am apucat să vorbesc cu cine îmi doream eu cel mai mult şi am nişte cearcăne de top.
Şi, cu toate astea, Moşul de anul ăsta a fost unul dintre cei mai bogaţi. Parfumul meu, al meu, zace molcom pe gât, aşteptând nici el nu ştie ce, iar eu sper să vă scriu cât pot de curând de la noul meu laptop. Am un teanc de cârţi cât pentru trei luni de citit. Şi nişte chestii care se asortează de minune cu parfumul.
Habar nu am ce fac de Revelion. Şi tare aş vrea să termin unul dintre cei mai buni ani ai mei de până acum într-un fel frumos.
Ştiu că 2009 va fi... the best of the best. E în aer!
Oamenii nu-s aici, toată lumea e plecată, eu nu am apucat să vorbesc cu cine îmi doream eu cel mai mult şi am nişte cearcăne de top.
Şi, cu toate astea, Moşul de anul ăsta a fost unul dintre cei mai bogaţi. Parfumul meu, al meu, zace molcom pe gât, aşteptând nici el nu ştie ce, iar eu sper să vă scriu cât pot de curând de la noul meu laptop. Am un teanc de cârţi cât pentru trei luni de citit. Şi nişte chestii care se asortează de minune cu parfumul.
Habar nu am ce fac de Revelion. Şi tare aş vrea să termin unul dintre cei mai buni ani ai mei de până acum într-un fel frumos.
Ştiu că 2009 va fi... the best of the best. E în aer!
22 decembrie 2008
Salitos
Cum mă plimbam eu azi printr-un hypermarket de mare angajament împreună cu Domnu' Tata, ajungem noi la raionul cu beri, berici şi alte alcoolice. Şi cum stăteam eu şi mă uitam în lungul raftului, îmi pică ochii pe sticlele de Salitos. Pentru că sunt o beţivă în devenire (cât de vulgar sună "beţivă"!), înşfac o sticlă şi o pun, subtil, alături de ce mai era prin coş.
De menţionat că sticlele de Peroni pe care le am în frigider stau neatinse de cel puţin trei săptămâni.
Mă duc eu la bucătărie, caut desfăcătorul, găsesc desfăcătorul, cât p-aci să-mi rup vreo două unghii, reuşesc să desfac sticla. Ignor gustul de rahat al acestei minunate beri (de ce dracu' mi se face poftă de cele mai cretine băuturi, nu am să înţeleg niciodată), las sticla pe birou, lângă Doña Mama, care juca Spider sau ceva asemănător.
Mă întorc peste vreo două ore, licoarea din sticlă - aproape neatinsă. Oare de ce?!?
Trec peste această nedumerire de moment, mă loghez la Blogger, iau o gură de Salitos. Moment în care - naiba ştie cum! - îmi pică ochii pe eticheta de pe spatele minunatei sticle de 0,33. Şi observ, printre aburii alcoolului, desigur, o chestie roşie pe care scrie "Crown opener here" şi arată înspre fundul (mă scuzaţi) sticlei. Schema minusculă care însoţea acest desen ilustra 2 (două) sticle, una în fundul celeilalte (nasoală repetiţie).
Moment în care mi-a venit să iau sticla de gât (da, dragilor) şi să-i înfig capacul în gaura din dosul acelaşi sticle. Ceea ce - evident - nu am putut.
De unde am dedus, cu o logică vecină cu cea a lui Aristotel, că - pentru a deschide o sticlă de Salitos -, mai ai nevoie de încă una. Adică eu puteam evita ruperea unghiilor pilite cu atâta patimă în nopţile reci de decembrie prin sporirea profitului ăstora de la Salitos.
Nu-i aşa că tot un pahar de vin fiert e mai bun?...
Nouvelle Vague - Too Drunk to Fuck/Nouvelle Vague [2004]
De menţionat că sticlele de Peroni pe care le am în frigider stau neatinse de cel puţin trei săptămâni.
Mă duc eu la bucătărie, caut desfăcătorul, găsesc desfăcătorul, cât p-aci să-mi rup vreo două unghii, reuşesc să desfac sticla. Ignor gustul de rahat al acestei minunate beri (de ce dracu' mi se face poftă de cele mai cretine băuturi, nu am să înţeleg niciodată), las sticla pe birou, lângă Doña Mama, care juca Spider sau ceva asemănător.
Mă întorc peste vreo două ore, licoarea din sticlă - aproape neatinsă. Oare de ce?!?
Trec peste această nedumerire de moment, mă loghez la Blogger, iau o gură de Salitos. Moment în care - naiba ştie cum! - îmi pică ochii pe eticheta de pe spatele minunatei sticle de 0,33. Şi observ, printre aburii alcoolului, desigur, o chestie roşie pe care scrie "Crown opener here" şi arată înspre fundul (mă scuzaţi) sticlei. Schema minusculă care însoţea acest desen ilustra 2 (două) sticle, una în fundul celeilalte (nasoală repetiţie).
Moment în care mi-a venit să iau sticla de gât (da, dragilor) şi să-i înfig capacul în gaura din dosul acelaşi sticle. Ceea ce - evident - nu am putut.
De unde am dedus, cu o logică vecină cu cea a lui Aristotel, că - pentru a deschide o sticlă de Salitos -, mai ai nevoie de încă una. Adică eu puteam evita ruperea unghiilor pilite cu atâta patimă în nopţile reci de decembrie prin sporirea profitului ăstora de la Salitos.
Nu-i aşa că tot un pahar de vin fiert e mai bun?...
Nouvelle Vague - Too Drunk to Fuck/Nouvelle Vague [2004]
20 decembrie 2008
Cărţi, cărţi, multe cărţi
Ca să sărbătoresc nu-se-ştie-ce, ieri m-am dus să mă plimb prin oraş, după cum anunţasem acum câteva zile. Şi am cheltuit un milion juma' (vechi) pe patru cărţi.
Dar nu despre cărţi vreau să vorbesc în partea asta de articol, ci despre muzica din librării (e boală grea).
În fiecare librărie în care am intrat (nu am făcut nimic altceva toată ziua) şi la The Body Shop (deh...!) erau numai colinde. Dacă nu am ascultat melodiile alea de două ori pe fiecare în parte, nu am intrat în nici o librărie.
Şi dacă vine Crăciunul ce?! Eu nu vreau să ascult colinde, sunt mereu aceleaşi (!!) şi, oricum, nu îmi mai spun de foarte multă vreme absolut nimic.
Altfel, am cheltuit o căruţă de bani pe patru cărţi. "Lolita" lui Nabokov (de la Sadoveanu), Nina Berberova - "Acompaniatoarea" şi Anais Nin - "Incest" de la Humanitas şi F. Scott Fitzgerald - "This Side Of Paradise", de la Anthony Frost. Deci am mai tăiat patru de pe listă. Şi am adăugat alte 15 - 20.
V-am zis că mă apuc să învăţ rusa?
Dar nu despre cărţi vreau să vorbesc în partea asta de articol, ci despre muzica din librării (e boală grea).
În fiecare librărie în care am intrat (nu am făcut nimic altceva toată ziua) şi la The Body Shop (deh...!) erau numai colinde. Dacă nu am ascultat melodiile alea de două ori pe fiecare în parte, nu am intrat în nici o librărie.
Şi dacă vine Crăciunul ce?! Eu nu vreau să ascult colinde, sunt mereu aceleaşi (!!) şi, oricum, nu îmi mai spun de foarte multă vreme absolut nimic.
Altfel, am cheltuit o căruţă de bani pe patru cărţi. "Lolita" lui Nabokov (de la Sadoveanu), Nina Berberova - "Acompaniatoarea" şi Anais Nin - "Incest" de la Humanitas şi F. Scott Fitzgerald - "This Side Of Paradise", de la Anthony Frost. Deci am mai tăiat patru de pe listă. Şi am adăugat alte 15 - 20.
V-am zis că mă apuc să învăţ rusa?
17 decembrie 2008
De aia
Uite acum mi-am terminat toate treburile pe ziua de azi. Tot azi ar cam fi trebuit să se termine cu stressul şi cu presiunea (ştiţi voi), dar nu întotdeauna e cum plănuiesc eu. Adică mai niciodată.
Şi totuşi, vineri am decretat că e zi de hoinăreală prin oraş. De aia. Că nu m-am mai plimbat de un car de vreme prin Amzei. Pentru că nu am mai fost de astă-vară la librăria aia de pe Victoriei, Minerva parcă-i zicea. Pentru că mi-e dor de Magheru. Pentru că vreau să o scot şi pe Doamna Mama în oraş, să mergem să bem o cafea undeva (ai luat aminte, sper).
Pentru că e prea frumos afară.
Şi am avut mult prea multă treabă în perioada asta.
Şi totuşi, vineri am decretat că e zi de hoinăreală prin oraş. De aia. Că nu m-am mai plimbat de un car de vreme prin Amzei. Pentru că nu am mai fost de astă-vară la librăria aia de pe Victoriei, Minerva parcă-i zicea. Pentru că mi-e dor de Magheru. Pentru că vreau să o scot şi pe Doamna Mama în oraş, să mergem să bem o cafea undeva (ai luat aminte, sper).
Pentru că e prea frumos afară.
Şi am avut mult prea multă treabă în perioada asta.
29 noiembrie 2008
Numerotare
- Apusul, cel puţin cel din Bucureşti, a fost superb.
- De dimineaţă a fost frig, iar acum, spre seară, a fost cald.
- Reportajele sin Photo Magazine-ul de luna asta sunt minunate.
- E un moment de respiro, şi vreau să rămână aşa.
- Atât.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
