Back in Business

M-am întors de pe unde am fost plecată şi vă anunţ că am subiecte căcălău! Sumar: mi-a căzut un calorifer pe picior, s-au făcut farse (şi ce farse!), ne-a plouat, am văzut un urs (cred că îl chema Charlie) pe şoseaua care duce înspre cota 1400, o colegă era să mă omoare în saună, am aşteptat mâncarea aproape 2 (două) ore şi nu ni s-a adus o îngheţată decât atunci când plecam, am râs de era să mă sufoc, am dat lumea afară din cameră, am dormit trei ore, era să distrug un pat. Genial!

Pana ma intorc...

O sa fiu plecata din localitate vreo doua zile. Pana ma intorc eu, uitati-va la nebunii astia doi:




Ne vedem duminica seara!

P.S.: Nu stiu de ce, nu-mi merg dicriticele. Pana duminica sper sa rezolv.

Cum era să dau foc minunatului apartament

Joi m-a năpădit o foame soră cu... foamea. Ca atare, mă îndrept hotărâtă spre bucătărie să-mi pregătesc nişte paste ca la mine acasă. Iau punga de paste, o desfac, o pun alături de aragaz sprijinită precar de nişte borcane, iau cratiţa, pun apă, pun sare, pun la fiert cratiţa, plec din bucătărie. Mai tastez ce mai tastez, ZBANG!!!!!!, ceva cade în bucătărie şi se răspândeşte pe podea. Era, în mod evident, punga cu paste. Mai rămân ceva tortellini d'alea în pungă, desfac şi al doilea pachet, între timp apa fierbea. Torn pastele în cratiţă, plec să mai tastez.
Pastele se fac, mi le pun în farfurie, dar mai raman câteva în cratiţă, iau ketchup-ul din birou, unde rămăsese de câteva zile, iau tacâmuri, mă duc în sufragerie să mă uit la Maria Coman cum citea ştirile de la ora 3.
Mănânc eu ce mănânc, pastele erau excelente (ce bine gătesc!). Între timp, începuse să miroasă a prăjeală. Trebuie să menţionez faptul că am o vecină care, atunci când se apucă de treabă, împute tot blocul. Nu am băgat în seamă mirosul, semăna cu cel de pâine prăjită.
Constat că mi-e somn şi, în consecinţă, mă culc. Mirosea, parcă, un pic mai pregnant. "Ce învârtoşat găteşte vecina!". Dorm tun vreo două ore, începuse să miroasă bine a pâine prăjită, nu bag în seamă, doar visam. Mă trezesc atât cât să constat că sunt singură acasă. "Ce dracu' o fi gătind aia?!" Mă culc la loc, mai dorm o oră juma'. De data asta, chiar trebuia să mă trezesc să scot câinele afară. Mirosea al dracu' de tare. "Înţeleg că aia de sus vrea să-şi dea foc la casă, da' totuşi!!". Constat, în mod surprinzător, că mirosea foarte tare în dreptul bucătăriei. "Cine ştie cum o fi ţinând aia deschise geamurile". Pun lesa câinelui, ies din casă, pe scară nu mirosea. "Bate vântul şi a dus mirosul. Să-i zică cineva că pute, da' pute rău".
În fine, mă plimb eu vreo douăzeci de minute cu câinele, mă întorc, deja începuse să miroasă şi în proximitatea uşii apartamentului meu. "La naiba!". Intru în casă, scot lesa câinelui şi intru în bucătărie să beau un pahar cu apă.
Vecina nu gătea, pastele mele se prăjeau pe uscat în cratiţa care fusese plină ochi cu apă. ZÂMBEŞTE!

P.S.: Îmi cer scuze pentru repetiţia din text. Alt cuvânt chiar nu am găsit. Serios.

Rodrigo y Gabriela - Foc/Live Manchester and Dublin [2004]

Wise Words

Am găsit pe blogul lui Alan Mason nişte citate foarte, foarte interesante:
"Success is not the key to happiness. Happiness is the key to success. If you love what you are doing, you will be successful." - Albert Schweitzer
“There are no secrets to success. It’s the result of preparation, hard work, and learning from failure.” Colin Powell
"In times of change, learners inherit the Earth, while the learned find themselves beautifully equipped to deal with a world that no longer exists". - Eric Hoffer
Citiţi şi restul blogului, merită. Enjoy!

Când n-ai ce face, îţi faci de lucru

Asta spun când nu am ce face. Ca acum.
Ieri am folosit RATB-ul, căci a trebuit să îmi transport fundul pâna la Ministerul Transporturilor, în scopuri nobile. Şi, ca de obicei, troleibuzul 71 e sursă de folclor urban.
Aşteptam în staţie de vreo 10 minute când au apărut o bunică, pe care nu ştiu cum o chema, şi Mara, nepoata.
Ei, Mara n-avea stare. Şi, deşi era răcită, a rugat-o pe bunică-sa să îi dea vioe să alerge pe stradă. În primă fază, nu a fost lăsată, sub ameninţarea că femeia nu va mai vorbi cu ea niciodată. Aveţi senzaţia că s-a ptolit cumva?! Aţi ghicit, nu. A început să alerge de bezmetică pe trotuar. În fine, vine troleibuzul, ne urcăm (eu, Mara şi bunica). Mă aşez în spate, în ideea că acolo, fiind mai puţină lume, e mai mult curent şi, deci, mai răcoare. Bunica Marei se aşează în faţă, pe locurile destinate bătrânilor, mamelor cu copii, etc, la soare. Mara voia să stea pe partea cealaltă, la umbră. Începe să facă scandal, pentru că bunică-sa, în mod evident, nu o lăsa să stea acolo. Face Mara ce face şi reuşeşte să o facă pe biata femeie să se mute la umbră. Între timp, troleibuzul ia un viraj şi, surpriză!, pe partea unde voia să stea Mara vine soarele. Începe din nou scandalul, începe şi bunica să negocieze ("Dacă te muţi, nu mai vorbesc cu tine", etc.). Mara o acuză pe femeie că e rea şi incepe să plângă. Când vede că "micuţa" plânge, buniCA CĂlare pe ea s-o împace. Evident, a ieşit cum a vrut Mara.
Mă gândeam la faptul că fata, acum de vreo 5-6 ani, va deveni adolescenta fiţoasă şi cu aere de mâine. Că părinţii nu-şi vor da seama unde au greşit. Că aşa se creşte nesimţirea.

Într-o altă (dez)ordine de idei, mă uitam în folderele cu muzică, neştiind cu ce să-mi umplu playlist-ul. Aseară ascultam Buddha Sunrise şi constatam căt de mult nu-mi plac influenţele orientale. Cafe Del Mar rămâne cea mai bună colecţie de muzică de acest gen, cel putin pentru mine.

Mo Mo - My Tabla/Buddha Sunrise [2006]

Mă întreabă cineva ce părere am despre Tokio Hotel. Şi răspund: una foarte, dar foarte proastă. Pentru că Bill Kaulitz este unul dintre cel mai limitaţi vocalişti care a avut un asemenea succes (nu o spun doar eu, o mai spune şi Rolling Stone Magazine!!!). Pentru că ceea ce cântă băieţii ăia acolo nu e rock, sunt doar nişte chitări care zdrăngăne. Pentru că mi se pare o dovadă de maximă idioţenie să te tunzi cu ciobul. Ce ne-am face dacă n-ar exista sipritul de turmă?!
Şi apropos, mă uitam pe un forum legat de Tokio Hotel şi de peisele lor care figurează în topul MTV By Request. Trebuie să ai foarte mult timp ca să stai să votezi non-stop piesele alea, asta o dată. În al doilea rând, deja există 3 (trei) piese TH în top. Ziceţi merci că sunt atât de multe!!!
Cât de rău poate fi să nu ai nimic de făcut?

Ocupată. Să fac nimic

Ei, uite că a venit şi ziua asta, în care să stau acasă şi să nu am absolut nimic de făcut. Începe să-mi placă să nu fac nimic. Oricum, este printre primele dăţi când, încă, nu mi s-a făcut somn la ora asta. De obicei, n-apucam să-l aud pe Mircea Badea spunând că trăieşte în România şi că asta-i ocupă tot timpul.
Acum ascult o compilaţie lounge foarte, foarte reuşită, Buddha Sunrise. La ora asta, se potriveşte de minune. Mâine o să vă pun şi nişte melodii.
Şi tot mâine sper să ajung să vă povestesc despre bunici şi copii, să vă întreb dacă mai ştiţi cum miroase o tufă de trandafiri noaptea, vara, să vă spun ce cărţi am mai citit şi ce muzică am mai ascultat şi cum Stella Artois continuă seria de concerte "pentru publicul connaisseur" (am citat din revista Tango).
N-am ajuns să fac toate chestiile astea pentru că săptămâna care trece am fost ocupată să fac nimic.
Şi mi-a luat mult timp.

Pot. Nu vreau

Pot să scriu despre cum ar trebui ca prostia să doară. Pot să scriu despre RATB, despre copii şi despre bunicii lor, care negociază orice cu ei şi despre cum ajung acei copii râzgâiaţi şi, mai târziu, nesmţiţi.
Aş vrea să urez cuiva să se tăvălească, dacă, desigur, proostia ar durea.
Pot să fac toate lucrurile astea. Nu vreau. Cel puţin nu astăzi.

Sex & Rock'n Roll! Conflictul generaţiilor

Sunt curioasă câţi dintre părinţi şi-au jurat, cândva, că le vor pune copiilor ţigara, prezervativele şi joint-ul în mână. De ce întreb asta? Mă uit în jur şi constat că sunt o grămadă de părinţi care habar nu au pe ce lume trăiesc ei, darămite copiii lor.
Mă întreb câţi dintre cei care astăzi au copii mai mult sau mai puţin adolescenţi îşi mai aduc aminte cum era în liceu. Pe vremea lor, desigur.
Şi răspund: cantitate neglijabilă. Că deh!, e tare greu să creşti un copil, să-i vorbeşti despre ce e aia "sex", să te împaci cu faptul că fumează, deşi asta a văzut în casă încă de când era bebeluş.
Mai degrabă aş vedea generaţia tânără explicând adulţilor cunoscători de toate că n-are rost să-şi ascundă prezervativele. Şi că sexul oral e practicat de când lumea. Apropos, s-a descoperit, după numeroase săpături efectuate în Pompei, că falusul era semn de bunăstare (sâc!) şi că era afişat deasupra fiecărei intrări într-o clădire (asta aşa, ca nota bene).
Zău, nu trebuie să vă cramponaţi de nişte prejudecăti care nu îşi mai au locul.
Spun că nu ar trebui să ne mai ferim. Vorba aia, rock'n roll să fie!

Îmi şi imaginez figurile voastre citind acest articol. Răspund la una din întrebările pe care sigur vi le veţi pune: nu, nu am prins niciun an de comunism. Unii se vor cruci şi vor spune că sunt muuuuult prea imatură ca să emit astfel de păreri. Alţii vor spune că trebuie "să mai trec prin viaţă" (se poate trece prin viaţă foarte bine şi la vârste fragede). Ceilalţi vor zice că-s necoaptă. Eu spun doar atât: încercată.

Cameo - Word Up/Word Up [1986]

P.S.: Vă dau să ascultaţi şi un remix genial al celor de la Kraftwerk. Pentru că, deşi e vechi, e actual şi pentru că aceste genii ale muzicii electronice merită multă atenţie.

Cameo - Word Up (Kraftwerk Remix)

O bicicletă, etc

În weekend am achiziţionat o bicicletă statică în scopuri destul de nobile, iar ieri m-am apucat de muncă. După ce am pedalat o oră în timp ce mă uitam la Mihai Gâdea & co., a trebuit să mă dau jos din şa. Nu vreţi să stiţi cum e să vă doară şoldurile şi fundul... Aseară era chiar bine, nu părea atât de dureros ca azi de dimineaţă. Norocul meu e că nu am făcut niciun fel de febră musculară, cât despre durerea de fund, ce să zic... M-am trezit cu impresia că cineva m-a bătut, da' rău de tot.
Ştiţi ce vă rog? Să nu mai spuneţi niciodată că vă doare în cur/cot. Astea-s cele mai nasoale dureri şi, culmea!, cele mai invocate. M-am împiedicat odată, demult, de un gard şi am cazut în aşa fel încât mi-am ciobit un dinte şi am făcut o entorsă de toată frumuseţea la cotul stâng. Doare de mori!!!
Uite, vă pun o piesă ritmată, să daţi bine din pedale. Eu mă duc să-mi mai pun o pernă sub fund.

Eric Prydz - Call On Me/Call On Me [2004]

Vara! No tears

De azi e vară, pe bune şi nebune. Azi e şi Ziua Copilului. Vă zic la mulţi ani celor care încă vă mai simţiţi copii, celor care încă pot să mai râdă sincer.
Sper să plouă, să se mai răcorească. Să-mi zică şi mie cineva dacă sunt eu defectă sau într-adevăr e teribil de cald, nu de alta, dar văd pe stradă persoane îmbrăcate de parcă săptămâna viitoare ar veni gerul Bobotezei. Şi de azi e vară şi-n calendar, nu numai la mine-n minte...
Astăzi merge de minune Bob Marley cu "No Woman, No Cry". Don't share no tears.

P.S.: Iniţial, plecasem cu ideea că pe blogul ăsta se va vorbi numai şi numai româneşte; doar de asta susţin proiectul "Vorbim Româneşte". Am momente, însă, în care cuvintele se potrivesc mult mai bine în engleză. Apropos, chiar am auzit pe cineva întrebând cu disperare cum se spune "underscore" în engleză. Going mad!

Bob Marley & The Wailers - No Woman, No Cry/Natty Dread [1975]

P.S. 2: Era să uit. Răzvane, la mulţi ani! Ştii că te iubim, nu?!