Absolut imposibil

Dintotdeauna mi-a fost imposibil să aştept. Orice. Să stau la coadă, să vină vara, să treacă timpul mai repede (da, au fost şi vremuri d'astea).
Acum mi-e imposibil să aştept la Academie cu jumătăţile de oră să trec de un stop nenorocit. Mi-e imposibil să aştept să mă trezesc ca lumea, aşa că beau toate minunăţiile lumii, începând cu prea-iubita cafea şi terminând cu RedBull. Mi-e imposibil să aştept un telefon, aşa că întotdeauna eu voi fi cea care sună. Mult mai devreme decât era stabilit. Mi-e imposibil să aştept persoane (şi aici vă gândiţi la ce fel de aşteptare vreţi). Şi mă voi duce eu, mereu, la respectivii oameni.

(trei steluţe)

Aseară am făcut o oră până acasă. Când, într-un final, am ajuns, am constat că mi-era foarte foame. Când am rezolvat şi problema asta, am constat că aveam febră.
Azi de dimineaţă (adică acum o jumătate de oră), nu puteam să mă trezesc. Mi-a fost absolut imposibil să mă desprind de nenorocita aia de pătură. Nu-mi dau seama dacă am febră. Oricum nu ar conta. Ştiu doar că mă doare capul GROAZNIC şi că, din lipsă de ocupaţie, beau un RedBull. Ba nu, mi-e şi foarte lene să mă duc să-mi fac cafeaua. Pentru că acum e un efort - pentru mine - să iau o cană, să pun apă la fiert, să văd cât zahăr pun...

(trei steluţe)

E o perioadă foarte nasoală. Dacă m-aţi pune să punctez cauzele, aş spune câteva de ordin ultra-personal. Dar când ai o zi ca cea de ieri, constaţi că nu e numai asta.
Poate e vremea. Poate răcesc iarăşi. Poate că lipseşte illy-ul; astă-vară visam mai intens la el.

Orice ar fi, orice n-ar fi, rămâne mereu muzica. Sau nu?!

"Cause it won't do/To dream of caramel,/To think of cinnamon/And long for you..."

Suzanne Vega - Caramel/Nine Objects Of Desire [2007]