30 noiembrie 2008

Probleme de duminică

Cică e ultima zi de toamnă. Arată ca fiind prima zi de iarnă.
Ce-i cu ceaţa şi cu frunzele din copacul ce ajunge până la geamul meu, care - până mai ieri - erau verzi, iar acum sunt maro?!

Voi ce le faceţi nesimţiţilor care vă lasă să(-i) aşteptaţi? Întreb pentru că eu am ajuns la capătul răbdărilor.
Nu ştiu cine naiba trebuia să vină nu ştiu ce să vadă la ţevile din baie la ora 10. Ţineţi minte, e duminică dimineaţa, iar eu am diseară mare party mare, deci trebuie să dorm (doar sunt o doamnă, ce dracu'!).
E 11 fix. M-am trezit ca fraiera.

Vreau să învăţ să răspund cu "DA!" la întrebarea "Dormeai?", pusă la telefonul care a sunat îndelung şi la care a răspuns subsemnata cu voce de Dave Gilmour cu gripă plus laringită cronică.

Lenny Ibizarre - All About The Girl/Ibiza Lounge Spirit, Volume 1

29 noiembrie 2008

Numerotare

  1. Apusul, cel puţin cel din Bucureşti, a fost superb.
  2. De dimineaţă a fost frig, iar acum, spre seară, a fost cald.
  3. Reportajele sin Photo Magazine-ul de luna asta sunt minunate.
  4. E un moment de respiro, şi vreau să rămână aşa.
  5. Atât.
Sarah Brightman - Free/Harem [2003]

28 noiembrie 2008

De ce?!... Uite de-aia!

Pentru că prezentarea de azi a fost un haos cap-coadă, noroc că a fost agitaţie şi nu s-a observat prea tare. Pentru că nu am avut gulaş. Pentru că nu a fost organizat. Pentru că simt că mor când îmi scapă ceva atât de insignifiant ca un rahat de prezentare de sub control.
Şi pentru că nu am ajuns nici să beau vinul fiert cu scorţişoară, nici să beau o cafea la Cafepedia, din lipsă de bani.
Pentru că mă simt ca după două luni de nesomn şi pentru că vreau cola şi cafea şi Red-Bull. Pentru că ieri am avut un soi de "close encounter" cu omul care a deschis o cale foarte importantă într-o oarecare instituţie de mare angajament. Prin "cale" înţelegeţi atât sensul propriu, de "drum", cât şi cel impropriu, de canal audio. Pentru că nu am putut să anticipez ce avea să urmeze şi pentru că nu îmi dau seama de ce. Ştiu că ăsta a fost un mesaj şi încerc să îmi dau seama care. Pentru că - exact ca în cartea Laurei Esquivel, "Tan velaz como el deseo/La fel de iute ca dorinţa",- nu reuşesc să rezonez cu ceea ce se întâmplă în jurul meu.

Pentru că primesc tot soiul de mesaje care s-ar vrea a fi pozitive, dar nu reuşesc să le descifrez. Şi - dracu' să le ia! - eram maestră la interpretarea mesajelor ascunse.

Pentru că astăzi ninsoarea mi-a udat părul şi pentru că m-am simţit tare bine în alea cinci minute de zăpadă. Pentru că vreau să ningă odată şi pentru că vreau să plec la Braşov sau la Sibiu sau la Timişoara sau la Arad vreo două - trei săptămâni, să uit de îmbulzeala din oraş.
Pentru că nu îmi mai găsesc muzica şi pentru că vreau ca cineva să poată să-mi spună de ce. Pentru că nici eu nu mai ştiu ce e cu mine şi pentru că vreau să aflu când se va termina tot rahatul ăsta de vreme. Pentru că zăpada mi-a făcut bine, dar apoi a fost frig...

Pentru că nu am mai vorbit cu unul dintre prietenii mei foarte buni de o săptămână. Pentru că simt că înnebunesc şi s-ar putea să am nevoie foarte curând de o cămaşă de forţă şi nişte pereţi căptuşiţi.
Pentru că astăzi cineva m-a lăsat să aştept vreo oră şi ceva nişte chestii ultra-urgente. Pentru că nu-mi place să aştept. Pentru că e nesimţire.

Sper că-mi va trece cu un pic de chill-out. Deşi am vaga impresie că nu.

Boozoou Bajou ft. Wayne Martin - Every Hour/Sinner's Lounge - The Erotic Sessions [2006]

27 noiembrie 2008

Tocmai ajung un robot

Este unu şi jumătate, iar eu mai am trei tone de lucru pentru mâine. Nu ştiu când o să le fac pe toate.
Pe messenger, o prietenă îmi spunea - la ora 12:15 - că se ducea să gătească roşii umplute cu orez (îmi amintesc bine?) pentru o acţiune.
Tot cu ea stăteam de vorbă şi constatam, scărpinându-ne în cap, cât de mult contează un gest şi cât de mult timp îţi ia să-l faci.
Da, pentru că dacă suneteţi într-o situaţie în genul căreia mă aflu eu, îţi ia mult timp să-i scoţi limba, făcând pe emoticoonul ăla :P - cică semăn foarte bine cu el! - acelei persoane care e mereu lângă tine, să te ajute când nu se mai termină deadlineurile.

Nu mai suport, mai am un pic şi explodez. Toată lumea m-a întrebat ce s-a înrâmplat şi mi-a spus că o să se rezolve, orice ar fi. Asta pentru că mie mi se vede orice - dar orice - pe faţă.

A fost mai bine la tura a doua de scris în franceză pe computer. Nu am urmat niciunul din sfaturile pe care dragii de băieţi mi le-au dat la postul anterior.
Mâine (adică azi), o să mă duc să mă plimb. Sau poate la Cafepedia. Sau poate la Cărtureşti, sau la Eminescu...
Sau poate o să dorm.

Asta o să fac acum, o să mă duc să mă culc, poate îmi mai trec cearcănele adânci pe care le-am căpătat în cele două săptămâni de dormit ca dracu' noaptea, din cauze mai mult decât necunoscute.

La dracu' cu somnul meu, mai am de lucru. Of!

Morcheeba - Slow Down/Charango [2002]

26 noiembrie 2008

Mon Dieu!

Zilele astea trebuie să scriu nişte materiale în franceză şi, credeţi-mă, crimă mai mare ca asta nu există.
Pentru că tastatura franţuzească e Azerty, şi nu Qwerty. Pentru că ai şapte mii de tilde şi de accente şi de apostrofuri-apostroafe care trebuie puse din tasta potrivită. Ca să pui un puct îţi trebuie şi Shift. NU am găsit încă unde e semnul întrebării.
Pentru că o chestie pe care, în mod normal, aş fi făcut-o în maximum 20 de minute, am făcut-o într-o oră.
Pentru că e chinul naibii să te apuci să îi înţelegi pe francezi, care oricum complică totul inutil.


Afară e prea frig, iar cerul are nişte nuanţe cel puţin ciudate. Parcă ar da să iasă Soarele, dar e totul prea greu şi prea gri, iar pe jos e ud, ceea ce înseamnă că a fost ceaţă, ceea ce înseamnă că a fost foarte frig.

Arată de parcă ar fi 5 dimineaţa vara. Şi eu nu sunt acolo.

Mandalay - Kissing The Day/Empathy [1998]

25 noiembrie 2008

Aberez

Strănut rău de tot, aproape că nu mai îmi simt burta de cât am strănutat în dimineaţa asta. Ceea ce mi se pare cel puţin dubios, având în vedere cantitatea de ţoale pe care am avut-o zilele astea pe mine.
Mă simt de parcă aş fi stat trează trei zile şi trei nopţi, deşi ieri am dormit de am rupt patul. Bineînţeles, am şi cearcăne cât pentru cele trei zile.
Aşa că ajung la (minunata) concluzie că am nevoie de o vacanţă. Cât mai lungă (nu am vrut să sune aşa), cât mai departe de Bucureşti, cu cât mai mult somn şi relaxare.
Pun pariu că o să găsesc tot felul de "treburi" de făcut şi se va duce naibii şi Crăciunul ăsta...
Chiar, unde facem Revelionul???

Mă tot uit la teancul de cărţi de citit cum creşte şi îmi dau seama că aş mai vrea încă pe atâtea cărţi (doar de asta există Cărtureşti şi Eminescu), mai ajung din când în când să mai cumpăr câte ceva de pe lista aceea foarte lungă, iar teancul creşte, creşte, creşte.
Dacă am vorbi într-un alt context, m-aş bucura, dar constat în fiecare seară că eu nu mai am timp ŞI de asta. Ceea ce nu mă încântă deloc.

V-am zis că aberez, ce naiba!

Coldplay - Lost/Viva La Vida [2008]

24 noiembrie 2008

Esquivel, frig, vin

Am început să mă obişnuiesc bine de tot cu frigul ăsta pătrunzător. A început să îmi placă să îmi îngheţe nasul, iar gândul că o să pot să mă duc la munte să învăţ - în sfărşit - să schiez devine chiar interesant.

V-am zis că am băut vinul fiert de care îmi era atât de poftă? Dacă da, nu-i nimic, mai facem un pic de aprofundare.
E ca şi cum aş fi deschis Cutia Pandorei, acum mi-e şi mai poftă... Dar a fost demenţială vinerea trecută.

Am citit şi cel de-al doilea roman al Laurei Esquivel, "La fel de iute ca dorinţa" ("Tan velaz como el deseo" în original). Şi - din nou - mi-am dat seama că nu sunt decât o verigă, o parte importantă, dar insignifinată. Toate au o completare şi totul este ciclic.

Vă las să citiţi cartea voi singuri, dacă reuşiţi să o găsiţi. Şi pe cei care aţi fost la Gaudeamus vă rog să îmi spuneţi dacă ştiţi de vreo reeditare a cărţilor lui Esquivel. Iniţial au apărut la Humanitas, dar nu le-am mai găsit decât la o bibliotecă, iar la un anticariat nu am apucat să ajung.

Stau de 10 minute şi mă întreb ce melodie să pun azi. Dacă să fie Phoenix, dacă să fie Vivaldi. Sau poate The Doors, deşi Ingrid ar fi perfect.
Sincer vă spun că nu ştiu. Şi totuşi...

Suzanne Vega - Lolita/Nine Objects Of Desire [1996]

23 noiembrie 2008

N-am murit. Nu încă

Zilele astea, cât nu am scris, am fost netless. Adică am rămas fără internet fix când mă plictiseam mai tare.
Că a bătut vântul şi a fost frig şi a fost urât. Şi încă mai e, nu-i bai... Şi de acum o să scriu despre iarnă. Care e infinit mai frumoasă decât toamna.

Voiam să ştiţi doar că nu am murit. Şi că am descoperit un loc în Bucureşti unde se bea un vin fiert excelent. Şi că urmează o săptămână liniştită şi un sfârşit... de milioane. O să mă întâlnesc cu multă lume, o zi liberă, alegeri... Hai că avem despre ce scrie.

Şi nu, eu nu vreau să fac pauză de blog. Nu încă.

21 noiembrie 2008

Mâine. Eu sunt o căscată

Iarăşi m-am terzit muuult prea târziu ca să am timp să mai scriu ceva. Drept pentru care vă spun să fiţi cuminţi şi să ascultaţi numai cele mai bune muzici.
Ne vedem mâine!

20 noiembrie 2008

Route 69. The sequel

69 rămâne preferatul meu. Pentru că sunt moşi libidinoşi care se lipesc de tine, pentru că e aglomerat, pentru că e cald, pentru că se mai găseşte câte unul să te fixeze insistent tot drumul.
Pentru că azi de dimineaţă, în timp ce meditam la cum să stau mai mult în pat, mi-am dat seama că mi-ar lipsi mult (dar nu foarte).
Pentru că e parte din programul meu timp de vreo două ore şi pentru că acolo mă întâlnesc cu multă lume.
Pentru că uneori se blochează la Răzoare. Uneori se blochează la Moşilor. Alteori merge şnur toate cele 13 staţii.
Pentru că m-am obişnuit aşa. Şi pentru că e bine. E tare bine!

Jose Gonzalez - In Our Nature/In Our Nature [2007]

19 noiembrie 2008

Belfast

Mai nou, am o problemă cu "Belfast" a lui Katie Melua. E o melodie superbă. Simplă, fără prea mari complicări. Vocea ei de milioane, o chitară...

Mă simt ca un copil râzgâiat, pe care nu-l muţumeşte nimeni şi nimic. Mi-e somn, mi-e sete, mi-e lene, mi-e foame.

It's about dying on time.

Katie Melua - Belfast/Call Of The Search [2003]

18 noiembrie 2008

What a rain, what a traffic!

Mbun. Pe la şase, eu eram încă în câmpul muncii şi fără prea mari spranţe de a scăpa prea curând. Începe ploaia. Ştiam că - în cazul în care aveam ceva noroc - trebuia să vină cineva să mă recupereze. Pe la un şase şi ceva primesc sms, tot oraşul e blocat, vezi ce faci să ajungi.
Oooook, zic. Şi m-am hotărât să plec cu metroul.
Nouă fără ceva. De la Moşilor am luat-o pe jos până la Universitate. Am pierdut şirul troleibuzelor pe care le-am depăşit şi am coborât la metrou. Mă urc, ajung la Unirii 1, schimb şi plec spre Eroilor. Bineînţeles că metroul a stat în staţie la Izvor cu uşile deschise vreo 7 minute, ca mai apoi să se oprească şi între staţii şi să mai stea încă vreo 3 - 4 minute.
Ajung în sfârşit la Eroilor, am avut un noroc fantastic şi am nimerit ieşirea din prima, am luat un 69 care era în staţie la Operă (impropriu spus, mai degrabă la Elefterie) şi zc să dau nişte telefoane, să văd pe unde e restul lumii. Evident că erau în troleul care era un pic mai în faţă.
La Academie am stat chiar puţin, doar 20 de minute.

Cu totul, am făcut o oră şi ceva de la Piaţa Pache Protopopescu până în Drumul Taberei, cu tot cu ocolul cu metroul. Am ajuns pe la zece fără douăzeci acasă. La modul că atunci băgam cheia în uşă.

Şi visez să mă mut din Bucureşti. Dacă nu afară (din ţară), măcar o relocare spre Braşov sau Sibiu. Da' aşa aş vrea o Timişoara...
Nu zic că nu sunt oraşe aglomerate. Dar distanţele sunt mult mai mici. Şi mai uşor de acoperit.

Gary Jules - Mad World/Trading Snakeoil For Wolftickets [2004]

17 noiembrie 2008

Brutal Monday

De la un timp încoace, nu mă mai pot trezi de dimineaţă. Dacă până acum, mă culcam la 12 noaptea şi mă trezeam la 7:30, maxim 8, am ajuns să mă pot trezi cel devreme la 10.
E de la vreme, e de la oboseală, e de la plictiseală; sinceră să fiu, nu asta mă interesează.
Dilmea mea rămâne cum naiba se pot trezi touşi unii de la ore gen 5 - 6 dimineaţa.

Articolul ăsta cred că e un record, cel mai târziu publicat. Eu m-aş trezi şi mai devreme, da' zău că nu ma cum...

P.S.: Are cineva un RedBull?

Vama Veche - Cu Tine/Fericire În Rate [2006]

16 noiembrie 2008

Winter jam

Ieri a fost prima zi în care am reuşit să stau afară în helancă şi geacă fără să dârdâi (prea rău) de frig. Semn că încep să mă obişnuiesc cu frigăraia asta cruntă. Ceea ce e de bine!

Am fost ieri la Diverta şi am găsit o grămadă de cărţi şi de muzici mişto. Mi-am luat doar o colecţie cu piesele de teatru ale lui Oscar Wilde şi "Wessex Tales" ale lui Thomas Hardy. Culmea!, au fost foarte ieftine, 13.40 de lei noi. Ceea ce, pentru nişte cărţi din colecţiile Wordsworth, nu mi se pare de colo. Oricum, erau rafturile pline de toate minunăţiile lumii, inclusiv colecţiile complete de poeme ale marilor clasici britanici (Burns, Byron, Wordsworth, Bronte, etc).
Am găsit inclusiv un dicţionar al numelor de pub-uri, tot soiul de compendii Oxford cu derivări de cuvinte, gramatici şi dicţionare englez - spaniol cu gramatica limbii spaniole incluse de la Collin's... Minunat!

Desigur, minunat pentru un şoarece de bibliotecă.
Nu m-am putut abţine şi am intrat şi pe la magazinele de fitză, ct să mă îngrozesc de preţuri. La Mango, spre exemplu, un sacou ajunge pe la trei - patru milioane de lei vechi. Iar la Viena e la jumătate de preţ.

În rest, aceeaşi plictiseală. Ca întotdeauna. A propos, mă aşteaptă vreo două săptămâni de muncă pe brânci. Seulement en français. Când o fi totul gata, o să vă şi arăt.

Roxette - (I Could Never) Give You Up/Look Sharp! [1988]

15 noiembrie 2008

Grevă? Stai să mă leg la şireturi

Toată povestea asta cu greva care se făcea, dar - de fapt - nu se mai face mi se pare încă un argument în favoarea afirmaţiei că nimeni nu este în stare să facă nimic.
Mi se pare dubios că acum două săptămâni nu şi-a dat nimeni seama că mai e o lună de guvernare Tăriceanu. Şi erau pe cai mari, era teroarea de pe lume că nu le dau salariile mărite; "lumeee, nu vor să ne dea banii... Grevă, facem grevă!"

Chestia asta spune prea multe despre români. Despre cum nu sunt în stare să facă nimic până la capăt. Despre cum promit ceva şi se răzgândesc la jumătatea drumului.

***
Observ că din ce în ce mai multe reclame folosesc pe post de coloană sonoră melodii ale celor de la Gotan Project. O fi de la vreme, zic. Sau de la faptul că vin a doua oară în România - pe 27 noiembrie.
Ca să revenim, ce fenomen mai e şi ăsta?

Şi tot pe teme muzicale, promo-ul nou de la Antena 3 e DEMENŢIAL. Rulează de vreo câteva săptămâni, iar după emisiunea lui Mircea Badea rămân pe Antena 3 ca să văd - şi să ascult - acel promo. Pentru că are o coloană sonoră absolut fantastică. Şi dacă cineva ştie cum se numeşte acea temă, îl rog să-i spună şi muritoarei de rând care scrie aici cum se numeşte. Tema muzicală, că despre asta vorbeam.

***
Nu cred că ştiţi vremurile acelea în care să porţi jeans şi să cânţi rock era o blasfemie. Am găsit prin computerul meu o melodie care vine chiar de atunci.
Un puşti cu aer de rebel care cântă despre New Orleans şi despre o casă a soarelui răsare, de pe vremea când rockul era doar un vis.

The Animals - The House Of The Rising Sun/The House Of The Rising Sun [1964]

14 noiembrie 2008

Căştile mele şi vorbăria lor

Tocmai ce am constat că, dacă îmi bag căştile în urechi, nu mai simt frigul atât de... intens.
Bun zic, avem antidot. Şi dacă tot avem, să-l şi aplcăm. Dar ce, poţi?
Nu, niciodată. Pentru că mereu se găseşte vreunul care să te întrebe dracu ştie ce fix când tu ai căştile în urechi şi-ţi asculţi cele mai mişto piese care să meargă cu vremea.

Dacă mă vezi că am căştile în urechi, poţi să mă laşi liniştit în pace. E clar că nu am chef de vorbă şi, dacă voi vorbi totuşi, conevrsaţia va fi de natură urgentă şi se va desfăşura la telefon.
Că eu nu am nici o vină că tu ai chef de vorbă...

Norah Jones - Carnival Town/Feels Like Home [2004]

13 noiembrie 2008

Frig, frig, frig

Mda. Tocmai ce m-am întors de afară. Unde este un frig de-ţi îngheaţă fundul instant.
Cum naiba să reuşesc să-mi fie frig? Eu, care mai acum ceva timp, pe vremea asta umblam cu o chestie care cu mare dificultate se numea geacă, acum să mor de frig în haina de iarnă, cu fularul la gură şi cu cizmele în picioare.

Hai că mi s-au mai dezmorţit mâinile.
Revenind, nu ştiu ce dracu o să fac la iarnă. Când într-adevăr va fi frig. Când va trebui să stau prin staţii, pentru că autobuzele nu vor veni, blocate fiind din cauza zăpezii. Când va ninge şi mă voi uda.

"Here comes the rain again/Falling on my head like a new emotion"...

Dar nu, azi nu punem Eurythmics. O să punem tot In-Grid, mai ales că nu sunt singura care crede că se potriveşte de minune cu atmosfera asta.

In-Grid - Ne Me Quitte Pas/La Vie En Rose [2004]

12 noiembrie 2008

Silă

Mi-e silă de vreme, de frig, de cât de somn îmi e, de câtă treabă am.
Mi-e silă de toţi şi toate. Dar ştiu că vin şi zile mai bune.
Nu mă întrebaţi de ce aşa, de ce acum, de ce ce. Nici eu nu ştiu.

Suzanne Vega - Pornographer's Dream/Beauty & Crime [2007]

11 noiembrie 2008

Chatterie

De ceva vreme încoace, sunt într-o totală lipsă de chef. Lipsă de chef de orice, mai puţin de plimbat, de băut cafea, de stat de vorbe, de plimbat iarăşi, de mers la Eminescu sau la Cărtureşti şi savurat mirosul ăla de cerneală proaspătă.

Habar nu am dacă e de la iarna care vine. Sau de la faptul că am o săptămână în care am treabă cât pentru două luni. Sau de la faptul că sunt în acea perioadă a anului în care nu îmi găsesc muzica. Nu ştiu câţi dintre voi cunosc starea asta: nu îţi găseşti locul în casă, lumea te mută de colo colo - "stai în drum" -, când ţi-e prea firg, când ţi-e prea cald.
Parcă ar merge U2, dar mai bine lasă Coldplay, deşi nici asta nu ar merge ca Suzanne Vega, dar poate poţi s-o laşi pe Tracy Chapman, asta dacă te-ai plictisit de Norah Jones. Dacă nu, vezi Moloko sau Goldfrapp, treacă de la noi, deşi nu ar strica nici un Porcupine Tree, dar - deocamdată - lasă-l pe Gotye. Dar Parov Stelar s-ar potrivi de minune, dar lasă mai bine Priscilla Ahn, care nu-i atât de mişto cum e Amos Lee, dar decât nimic, mai bine Ingrid Michaelson. Camera Obscura? Nu, Carla Bruni. Sau The Doors lângă ceva Pink Floyd. Lângă care poate să stea şi Nightmares On Wax şi Cafe Del Mar. Deşi Gianna Nannini stă bine lângă Morcheba. Gotan Project nu are nimic lângă Bond, iar Otros Aires stă bine lângă Gary Jules.

Asta mi se întâmplă atunci când nu pot să ascult ceea ce e cel mai bun pentru vremea asta. Când nu găsesc atmosfera potrivită care să mă facă să uit că afară e iarăşi frig. Când nu mai găsesc cartea pe care o vreau. Sau când nu mai găsesc treapta de volum. Când nu mai găsesc acel miros. Şi acel gust.

Je veux des chansons en français. Et son arôme. Et du café.

In-Grid - Un Homme Et Une Femme/La Vie En Rose [2004]

10 noiembrie 2008

De o parte a catedrei

Cum stăteam eu azi lungită şi lăţită în pat şi mă gândeam, am ajuns la concluzia că, în tot timpul ăsta, îmi greşeam vocaţia. Când o să mă fac mare, o să mă fac sindicalist. Dar nu orice fel de sindicalist, ci unul care "solidarizează". Să vedeţi atunci distracţie!

Serios vorbind, sunt prea multe probleme într-una singură. Salariile profesorilor (că despre asta vorbeam, dacă nu v-aţi prins) sunt vârful aisbergului. Şi poate problema care cere cel mai urgent (dacă "urgent" are comparativ) rezolvare.
Însă ce te faci atunci când ai de predat materie cât pentru doi ani? Ce te faci când sari de la aplicaţiile practice la cele abstracte ale unei probleme de teorie fără ca măcar să explici partea de teorie? Ce te faci atunci când la examenele importante se copiază PE RUPTE? Ce te faci atunci când se ştie cu multă vreme înaintea de desfăşurarea olimpiadei X cine treuie să intre în lotul naţional?
Ok, amestec două lucruri diferite, predarea lucrurilor de bază şi concursurile pentru cei care încă mai speră că le vor fi de folos cumva, undeva. Să le luăm pe rând.

Predarea la clasă se face prost. Sau nu se face. De ce? Programa este încărcată, nu ai cum să acoperi toate subiectele de acolo într-o oră de curs. Şi pentru că profesorul e neinteresat (generalizez pentru că excepţiile sunt prea puţine). Puţini sunt elevii care pricep şi reţin din clasă în astfel de condiţii. Majoritatea rămâne, însă, pe dinafară şi se alege cu note proaste - într-un sistem în care, cel puţin până la un punct, nota este cel mai important lucru, pe care se mizează totul. Şi, ca să obţina nota cu care va accede în ciclul superior, elevul se duce la meditaţii, aducând - astfel - venituri suplimentare neimpozabile unui alt profesor. Elevul pricepe şi ia notele de care are nevoie. Sau nu, pentru că face meditaţii cu profesorul cu care nu trebuie. Şi ajunge să îi dea bani indirect şi celui de la clasă. Care exact asta urmărea. Bingo!

Pentru note s-au inventat tot soiul de minunăţii, începând cu portofoliile şi terminând cu meditaţiile de care tocmai am vorbit. Nota a devenit scopul principal spre care tinde - până la un punct, cel puţin, - tot sistemul. Pentru că asta e cheia spre un liceu aşa-zis bun, preferabil de tradiţie. Spun "aşa-zis" pentru că, până la urmă, învaţă doar cine vrea să înveţe.
Dar nimeni nu mai învaţă pentru că astfel se va forma ca individ şi va ajunge să trăiască bine. Nimeni nu mai are idealuri filosofice, iar societatea demonstrează în fiecare zi că - dacă vrei să trăieşti bine - trebuie să furi, să fii top-model sau fotbalist.
Scopul învăţării, al acumulării de cunoştinţe este nota. Toate poveştile astea cu evaluarea continuă sunt nişte vise frumoase. Pentru că atenţia nu mai este acordată materiei în sine, ci faptului că, dacă elevul s-a făcut cu un patru, şi-a stricat toată media. De asta notele se negociază, se târguie.

Iar părinţii sunt la muncă, să câştige bani ca să plătească meditaţiile plodului, asta în cel mai bun caz. Că mai muncesc şi pentru ochelarii Dior, şi pentru iPodul Nano de 8 giga, nu se mai pune.
Cert e că lipsesc de acasă, de unde ar fi mai mare nevoia de ei. De lângă copilul care creşte cu idealuri de tip Simona Sensual sau Kate Moss.
Şi, oricât de bun ar fi un sistem, nu va putea niciodată să suplinească lipsa părinţilor de acasă. Pentru că - până la urmă - ei sunt baza. Pe cei şapte ani de acasă se construieşte tot. Şi îi admir din tot sufletul pe părinţii ca Popescu, care-şi însoţesc copilul până în uşa facultăţii. Oamenii ca el - care au înţeles că degeaba profesorul vine la clasă, dacă nu are cui să vorbească, - au rămas prea puţini.

9 noiembrie 2008

Chefless

N-am nici cea mai mică fărâmă de chef pentru a scrie.
Chefless, baby!

Ne vedem mâine.

8 noiembrie 2008

La vie en rose

De fiecare dată când se apropie iarna, ascult albumul ăsta al lui In-grid. O ştiţi de la radio, "Tu es foutu" se chema piesa ei cu care a spart topurile.
"La vie en rose" e un album minunat. Are coveruri, dar sunt foarte, foarte reuşite. L-am ascultat prima oară de Crăciun şi asociez venirea iernii cu genul ăsta de muzică: slow, un pic de acordeon, o voce cu un timbru special, franceză.

Asta ascult de vreo două zile încoace. Cam de când a început să miroasă a iarnă.

(trei steluţe)

Asta a fost prima zi cu cizme, palton şi bluză cu mânecă lungă, pe gât. Ziua când am văzut stivele de frunze de pe marginea trotuarului. Doar săptămâna trecută le măturasem din curte, la Policiori...

(trei steluţe)

Urăsc toate poveştile alea cu sipritul sărbătorilor, cu "fii mai bun, fii adevărat", cu iertarea aproapelui. Şiţi voi la ce mă refer. Când aud sfaturi de genul ăsta mi se întoarce stomacul pe dos. Mi-e silă de ăia care sunt "fericiţi" doar de sărbători. Silă! Da' mai avem timp să abrodăm subiectul.
Partea proastă e că deja am început să aud din ce în ce mai des texte de genul ăsta. Şi mai am o lună şi până la Crăciun.

In-Grid - Un Beau Roman (Une Belle Histoire)/La Vie En Rose [2004]

7 noiembrie 2008

Eu m-am săturat

M-am plictisit să stau la Academie câte o jumătate de oră. M-am plictisit să mi se facă foame fix când nu am timp să mănânc. M-am plictisit de toţi idioţii care mă înconjoară.

Mă gândesc că ar fi mai sănătos să îmi păstrez nervii intacţi şi să mă duc să alerg dimineaţa, aşa, de trezire. Sau să înerc să las muzica să urle în boxe şi să pot să uit de mine. Dar şi vremea, şi starea mea interioară care - trebuie să vă spun - nu este una dintre cele mai strălucite mă fac să ajung acasă târziu şi să mă arunc în pat, indiferent de cât de mult aş avea de muncă pentru zilele următoare.

Au început să-mi placă foarte mult frazele incredibil de lungi. Habar n-am de ce.

Tanita Tikaram - Twist In My Sobriety/Ancient Heart [1988]

6 noiembrie 2008

Cine are timp să-mi dea şi mie?...

Mda. Iarăşi nu am timp nici să dau cu pliciul după o muscă. Drept pentru care vă zic să mai aveţi răbdare.
Nu ştiu cât de curand o să pot să mă aşez şi să scriu ceva cu cap şi coadă, ca-n vremurile bune de astă-vară. Eu încerc mereu, doar ştiţi asta...

Coldplay - Viva La Vida/Viva La Vida Or Death And All His Friends [2008]

5 noiembrie 2008

Dor

Tare urăsc eu zilele astea în care ştiu că pot să mut Luna din loc (ha!), dar nu am timp.

Drept să vă spun, nu ştiu ce am săptămâna asta, pentru că adorm de pe la 10 şi mă trezesc la 7:30 - 8. Şi seara nu sunt în stare de nimic, şi dimineaţa mă simt de parcă aş fi alergat (zic şi eu) vreo 5 -6 km.

Nu ştiu ce să zic.

Mi-e dor rău de astă vară. E incredibil cum poate toamna să complice totul. Totul. Ştiţi la e mă refer când spun "totul"? La tot ce poate fi complicat.
Era simplu, era bine, nu erau atâtea lucruri care să fie urâte. Metaforic vorbind.
Vara. Mi-e dor.

Kings Of Convenience - Homesick/Riot On An Empty Street [2006]

4 noiembrie 2008

S-ar părea că-i grevă...

...dar nici eu nu ştiu ce să mai zic. Unii profi sunt în grevă şi nici nu vin la clasă, alţii vin şi ascultă/pun note.
E o vraişte generală, nimeni nu ştie nimic, toată lumea vrea acasă. Şi, drept să vă spun, o zi ca asta e mult mai obositoare decât una normală, în care mai faci şi altceva în afară de frecat menta.

Eu sunt de acord cu greva asta. Nu atât prin prisma faptului că îmi mai şade fundul şi p-acasă, cât prin cea a faptului că mi se pare absolut imbecil să vină nu ştiu ce profesor şi să-ţi spună că, după 10 ani de activitate şi cu toate gradele luate, are salariu de 10 milioane. Vorba cuiva, asta a ajuns profesie de lux. Trebuie să existe cineva care să te susţină acasă (delicat spus), ca să poţi să vii la oră decent imbrăcat, cu nişte cărţi din care să te documentezi şi cu chef de lucru.
Desigur, n-a zis nimeni că asta e o pădura fără uscăciuni. Că sunt şi profesori care-şi bagă... cărţile în geantă şi banii în bancă, e de la sine înţeles. Şi, în condiţille de faţă, au scuze. Sunt curioasă ce se va întâmpla în momentul în care vor rămâne fără "motivările" astea.
Părinţii? Da, de acord.
Oricât de bun ar fi un sistem, nu poate suplini lipsa celor 7 ani de acasă. Dar noi vorbim de un sistem bolnav, în care intri deştept şi ieşi prost, asta de o parte a catedrei. De cealaltă parte, rişti să mori de foame şi să nu-i pese nimănui de performanţlele elevilor tăi.
Da, am făcut performanţă. Şi nici acum nu-mi dau seama la ce mi-a trebuit. Tot ce am primit au fost nişte bucăţi de hârtie cu numele meu trecut pe ele. Zac aruncate pe un raft.

The Doors - People Are Strange/The Best Of The Doors [1985]

3 noiembrie 2008

Garden work

Ieri am avut o zi superbă.
Prieteni, departe de Bucureşti. Soare şi vânt cald. Şi muncă!

De ce zic muncă? Pentru că am măturat curtea de frunze. Am încercat eu cu mătura, dar am ajuns tot la greblă. Şi mă simt ca după trei antrenamente de baschet, două de volei si 5 km de jogging.
Nu, nu am terminat de dus la foc toate frunzele (focul era pe proprietate, undeva mai în deal).
Ştiu că mai am spate doar pentru că îl pipăi şi pare să fie la locul lui.

Peisajul e superb. Zona în sine este minunată, dar copacii roşii în soare... Na, că nu mai am cuvinte.

Mai ştiu că asta a fost ultima mea zi de toamnă. De toamnă cum îmi place mie, zi în care să fie 20 de grade, soare, să stau în tricou.

Tare frumos...

Sarah Brightman - It's A Beautiful Day/Harem [2003]

2 noiembrie 2008

Untitled

Se ştie că toamna nu-mi place. Dar ziua de 1 noiembrie a fost superbissimă. M-am plimbat îmbrăcată exact aşa cum eram şi astă-vară. Adică în tricou şi blugi. La un moment dat începuse să şi plouă. Şi era o ploaie din aceea care ar vrea să fie caldă şi nu o lasă frunzele căzute...
Prea frumos.

(trei steluţe)

V-am zic că îmi plac ardelenii? Dacă, nu aflaţi acum. Nu, nu bărbaţii ardeleni. Ardelenii şi ardelencele.
La modul general. Sunt simpatici. Sunt binedispuşi. Sunt calmi - mereu. Şi, oricât ar fi stat în Bucureşti, tot mai păstrează ceva accent. Minunaţi oameni.

(trei steluţe)

Azi plec un pic până la Policiori. Îmi place extrem de mult locul ăla. Sunt dealuri, e vânt. Cel mai important - sunt prieteni. Mă duc să mă simt bine. Mă duc să stau. De vorbe, de muzici.

U2 - Beautiful Day/All That You Can't Leave Behind [2000]

1 noiembrie 2008

Fără scop

Asta e una din acele seri în care am un chef maxim de mers în club şi dansat până la epuizare. Dar eu am, ca de obicei, treabă. Mă întreb când o să scap de toate mărunţişurile astea. Trebuie făcute, nu zic că nu, dar de ce tocmai atunci când am eu chef de diverse?

De ce tot se bagă unii pe unde nu le fierbe oala? Am mai scris eu pe tema asta, văd că nu se potolesc. Altă treabă mai bună chiar nu au de făcut? Ştiu că sunt interesantă (pentru unii, numai). Da' mai există cărţi de citit, reviste de răsfoit, emisiuni de urmărit. Zău.

Mi-e somn. Mi-e somn rău de tot. Nu, nu mi-a trecut. Aşa că mă duc să mă ascund între perne. Să mă găsească cine trebuie să mă găsească.


Minnie Driver - Beloved/Seastories [2007]