31 ianuarie 2009

...

Mi-e lene, mi-e lene, mi-e lene, mi-e lene, mi-e lene, mi-e lene, MI-E LENEEEEEEEEEEEEE!
Nu că aş avea ceva de făcut. Mi-e doar lene. Ce, nu e suficient?!

Mă amuză bătrâneii simpatici din RATB care îţi urează sănătate şi toate cele când te ridici şi le oferi locul. "Tu eşti mai de modă veche, aşa-i?" - sublim.

V-am zis că mi-e lene?

Şi azi fără melodie. Nu ştiu de ce, de la o vreme încoace parcă nu mă mai trage să vă recomand muzici. Habar n-am ce s-a întâmplat.

P.S.: Este a milioana oară când spun, sper să fie şi ultima. Dacă vreţi să comentaţi, dar vă e lene (cunosc) să vă faceţi profil, aveţi la un moment dat o opţiune cu nume şi adersă URL. Ei, la rubrica asta completaţi numai numele şi gata, nu mai sunteţi nişte anonimi. De asemenea, rog toţi ofuscaţii să aibă grijă la ton şi atitudine. Mă uit la detalii mai mult decât aţi crede voi; încerc să nu pun etichete, dar prima impresie nu m-a înşelat niciodată până acum. Şi tare mi-e că nici de data asta nu mă trădează.

30 ianuarie 2009

Întrebare

De ce (aproape toţi) bărbaţii buni sunt cuplaţi cu cele mai urâte femei? De ce, de ce, de ce???

LE: Menţionez că am pus această întrebare după ce am văzut un cuplu în troleu. Nu mi-am dat seama că pot comite gafe în halul ăsta şi se pot face astfel de confuzii. Sunt extrem de penibilă, de acord. Asta îmi asum. Şi iartă-mă, te rog...!

Later Edit-ul nu are nici cea mai mică legătură cu seria de comentarii care urmează. Poate doar faptul că ambele m-au făcut să mă simt de rahat.

29 ianuarie 2009

Cadouri şi crâşme

Expoziţiune: bunicii mei fac 45 de ani de la căsătorie. M-a sunat bunică-mea ieri, hai vino cu noi că ieşim undeva cu fetele (fetele au în jur de 70 - 75 de ani). Pentru că la noi în familie cazurile de 45 de ani de căsnicie sunt foarte rare, trebuie sărbătorit. Aşa că am zis da.
Intriga: Următorul lucru de care mi-am dat seama a fost că nu pot să mă duc cu mâna în fund. Deci trebuia cadou. Deci ce mama dracului să iau?!
Desfăşurarea acţiunii: Plaza România. La Bamboo nu am găsit nimic, dar ştiţi ce e aia nimic? Mă tot plimbam printre rafturile alea, lumânări, pietre, albume infernal de scumpe... Am zis că nu merită. La Sara Blu' (sau cum dracu' se scrie) erau numai farfurii şi pahare. Ca să vă daţi seama, bunică-mea păstrează paharele de la botezul ei. Care pahare sunt superbe, adevărat, da'...
Nu-i aşa că întriga e înaintea desfăşurării acţiunii?
P
unctul culminant: Diverta. Am întrebat-o pe una de o carte (mereu cel mai bun cadou e o carte) pe care, evident, nu o aveau. Iar respectiva habar nu avea de ce e aia acuzativ. Şi să găseşti la raionul de cărţi pe cineva care nu ştie să vorbeşte corect... Zău! Până la urmă am găsit ceva, mie mi se pare ok, sper să li se pară şi lor ok.
Deznodământul: Am sărbătorit cumpărera cadoului la Azzuro. Adică o crâşmă din vestitul Drumul Taberei. Chiar, v-o recomand, mâncare bună, chelneri ok, preţuri acceptabile.
Ura, am luat cadou!

28 ianuarie 2009

Oh, da!

Ce mişto e să ştii că nu au trecut şase luni în van! Ce mişto e să ştii că n-ai investit degeaba într-un om (la sentimente mă refer). Începe să-mi placă.

Trecând peste această secvenţă pe care o vor înţelege maxim doi oameni, vă spun că azi m-am plimbat. Prin ploaie, cu draga de Teo, fumând şi visând la o cafea cu lapte.

Cafeaua nu s-a întâmplat, dar mâine...

Sunt udă leoarcă. Şi mă duc să mă bag în pat.

P.S.: în sfârşit, s-a terminat cu toţi idioţii!!!!

27 ianuarie 2009

Mă enervează foarte rău

  • Ploaia. Mai ales cea de acum: luni, dimineaţă, ploaie abundentă... Oribil! Îţi strică tot cheful (dacă era, o altă discuţie). Toată săptămâna, tot programul, TOT...
  • Acei deştepţi care programează şedinţele de proiect la nişte ore la care nu ai cum să ajungi. Deşi le-ai spus de jdemii de ori, se fac că nu te aud. După care tot tu eşti oaia neagră, că nu te implici. Uitând cu desăvârşire de lunile întregi în care nu s-a mişcat nimic din durerea lor în picioru' mesei. Până când o să vă mai bage dracu' şi cu mă-sa în seamă...
  • Faptul că toată lumea pare foarte surpinsă de poveştile de la Spitalul Judeţean din Slatina. Toţi ştiau. Toţi. Şi mai dureros e că au mai murit mulţi înainte să ne trezim noi că nimeni nu îşi face treaba. "Sistemul e bolnav, aoleu, ce ne facem, lumeeee, săriţi!". De ce toată lumea îşi pune mâna în fund şi pasează mai departe problema? Pentru că de fiecare dată ne trezim, ne facem că ne dăm seama de problemă, iar a doua zi uităm şi ne întoarcem la bolile noastre mici şi mărunte. Care, într-un final, tot acolo ne vor duce.
  • Starea de latenţă în care se scaldă nesimţiţii ăştia. Îl ascultam pe Fedorca de dimineaţă (nenea ăsta e inspectorul general ISMB) cum zicea el că, pentru a combate violenţa în şcoli, părinţii ar trebui să-şi mai ducă odorul la psiholog, pe banii lor, să vadă dacă stă bine cu capul şi cu nervii. Ce uită nenii ăştia, altfel mari academicieni, e că violenţa apare datorită unor factori. Sărăcia e unul dintre ei. Modul de creştere al părinţilor e altul. Dacă părintele vine şi-l bate pe copil la şcoală, ce pretenţii să mai ai de la copilul acelui părinte? Exact, niciuna. Nivelul de educaţie e destul de scăzut în România şi scade din ce în ce în fiecare an. Ce vrei tu să facă părintele, să-şi ducă odorul la psiholog?! Uite acu', stai să se lege la şireturi. Cât despre filmuleţele respective, majoritatea sunt contrafăcute. E uşor să simulezi o păruială, o pui pe Youtube şi ajungi la jurnal, lângă vedetuţele de azi.
  • Ceea ce mă scoate din sărite e că ei au senzaţia că plozii se bat prin şcoli de ieri, de azi. De parcă bătaia s-a inventat după Revoluţie.
Parov Stelar - Primavera/Primavera [2004]

P.S.: Articolul e scris luni dimineaţă.

26 ianuarie 2009

Şpriţozolu' şi ţuicomicina

După cum îmi spunea un mare înţelept (adică tătâne-mio) azi, astea sunt cele mai bune două medicamente în caz de răceală. Chestie pe care am constatat-o şi eu, experimental - cum altfel?! -, dar pe care am uitat să pun în practică. Că la practică stau mai prost...
  • Cică nu e voie cu alcool în instituţie.
  • Şi nici în timpul programului.
  • De la ţuică mă fac praf.
  • La fel şi de la vin.
  • Vinul fiert cu scorţişoară e demenţial.
  • Şi parcă aş bea unul.
  • Dar nu rimează cu Aristotel.
  • Despre care voi cuvânta (cel mai probabil) azi.
Astea fiind enumerate, vă întreb: ce luaţi voi la răceală? Aspirină? Nurofen Forte? Eşarfă cu spirt la gât? Ceai de ciuboţica-cucului? Votcă? Gin tonic cu Pepsi? Old N°7 Brand Jack Daniel's Quality Tenesee Sour Mash Whiskey?
Serios vă întreb...

25 ianuarie 2009

La naiba

Mă atacă viruşii. M-am trezit ieri cu o durere în gât de nu puteam să vorbesc. "E de la ţigări mai mult ca sigur", mi-a spus cineva. Tot de la ţigări mi se trage şi faptul că îmi curge nasul?
Just asking.

Luând în considerare faptul mai sus menţionat, dar şi constatarea că încep să mă resimt puternic după zecile de litri de cola băuţi luna asta, vă aduc la cunoştinţă că azi o să fie mai greu cu scrisul.
Că - vorba aia! - trebuie să mai iau şi eu câte o aspirină, ceva, acolo...

Nu mă pot abţine însă să nu comentez faptul că zilele astea, cel puţin, toată lumea e răcită. Până şi Domnu' Tata, cel pe care nu l-am văzut niciodată răcit, a făcut febră. Toţi sunt cu nasu-n batiste şi, eventual, în pături.
Asta ar fi cam a patra răceală din toamnă. A mea, zic. Mda.

24 ianuarie 2009

Babe

Stau de o jumătate de oră cu fereastra de Blogger deschisă şi habar nu am despre ce să scriu. Cineva propunea în vară subiectul "vicii". Nici acum nu am ajuns la o formă concretă a articolului, din simplul fapt că habar nu am cum să alătur telefonul dat celui interzis şi ţigara, pardon, cafeaua de după acel telefon.

V-aş scrie despre cum şi cât de nesimţite sunt babelele care se enervează că nu le cedezi locul. Eram azi în 91, pe locurile acelea din faţă, nesimţindu-mă prea bine. Şi, la un moment dat, vin nişte babe. Dacă nu s-au dat pe lângă mine, dacă nu m-au împins cu genţile peste picior, dacă nu au bătut apropouri din alea evidente, gen "Vai, dragă Maricica, ce mult ne-am plimbat noi astăzi... Mă dor picicoarele!". Până când am ajuns la Favorit şi m-am dat jos. Nu vreau să mă gândesc ce a fost la gura lor.
Băi, poate că nici eu nu mă simt bine. Poate că pe mine mă durea ficatul, cretinilor, de ce ar trebui să vă cedez vouă locul?! Pate că dormisem patru ore, de ce ar trebui să staţi jos?!

Când te văd că nu poţi să mergi, iar eu sunt ok, nu e absolut nici o problemă, ba chiar mă ridic de pe scaun. Dar când tu cari plase de 7 kile timp de 10 staţii şi alergi ca disperatul să nu-ţi ocupe altul locul, nu văd de ce nu ai putea să stai în picioare.

Hai că m-am enervat iarăşi. Aştept şofer şi maşină.

23 ianuarie 2009

Zi de vară până-n iarnă

M-am uitat eu azi pe geam, înainte să plec de acasă şi am constatat că era lumina aia de vară, de dinaintea ploii. Aşa că am dedus logic - şi aristotelic - că e cald. Drept urmare, mi-am pus bascheţii mei purtaţi, jegoşi şi soioşi şi geaca de semi-primăvară.
Ies afară şi mă loveşte o pală de vânt rece. Foarte rece. Am simţit cu intra prin pânza din care sunt făcuţi pantofii ăia... Mi-am blestemat zilele şi asta a fost.
Cinci minute şi o staţie mai târziu, a început să plouă. Ok, asta e, se mai întâmplă.

Cert e că treişpe staţii mai târziu a trebuit să mă dau jos din troleu. Şi să mă lupt cu cheful meu care tindea spre zero, cu ploaia aia măruntă care mi-a udat bunătate de încălţări şi cu vântul. Semănam cu tipul ăla din genericul de la "Tânăr şi neliniştit", care se întorcea fermecător cu părul bătut de ceva ventilator...
Ah, da! Era să uit. Mi-a fost frig. Al dracului de frig. Aşa că mă întorc la cizme.

Schiller - Ruhe (Langspielfassung)/Best Of Ambient Lounge [2005]

22 ianuarie 2009

Ce ciudat e să nu ai nimic de făcut

Mi-am terminat toate treburile de dimineaţă. Chestie foarte neobişnuită pentru mine - termin totul pe la opt, nouă seara. Mbun. Am terminat, după care mi s-a părut extrem de ciudat că nu mai aveam nimic de făcut. După care am început să mă întreb diverse chestii. Cum ar fi ce am de mâncare prin frigider (răspuns: nimic), ce mai am de băut (răspuns: nimic), cine naiba se găseşte să dea găuri în pereţi la 10 dimineaţa într-o zi aşa frumoasă, etc.

stele verzi

Am avut timp să constat că nu am mai scris de un car de vreme despre vreme, aşa încât o să vă spun că eu acum stau cu geamul deschis şi e foarte bine. Adică mai e un pic şi vine vara. Adică o să pot să plec să hălădui prin ţară. Oh, da!

tot stele verzi

Este absolut cretin să nu ai timp să te vezi cu cei mai buni prieteni ai tăi. Ajung din an în paşte aici. Şi fix atunci când se întâmplă asta, tu ai cele mai aglomerate zile din câte au fost până acum. E oribil.
Scuze, scuze, scuze!... Mă revanşez!

trei stele verzi

V-am mai zis eu că am boală pe telefoanele mobile. Mai ales când posesorul nu răspunde. Sau uită că s-a descărcat. Şi te lasă să-l suni în neştire. Şi habar să nu ai de ce să faci.
Băi, de ce mama dracului aveţi telefoanele alea scumpe?! Ca să nu răspundeţi la ele, corect? Corect. Eu propun să renunţaţi la ele. Oricum sunt ascultate.

Gotan Project - Celos/Lunatico [2006]

21 ianuarie 2009

I want a Cola!

Uneori stau şi mă întreb cum rezist la atâtea ore de muncă, fără să mănânc, fără să beau cola sau cafea. De când a început anul ăsta, muncesc ca nebuna, nici eu nu ştiu pentru ce.
Ca să ajung acasă la opt şi să mă vait şi să o iau iarăşi de la capăt, după ce am mâncat două sandwich-uri, că mai mult nu pot să mănânc la ora asta.
Dureri de cap, nesimţirea unora, cretinătăţile altora... E prea mult, e mult prea mult.

Hai că am treabă. Ne vedem mâine. Deşi...

20 ianuarie 2009

Prin Bucureşti

Doamne, cum se circulă în oraşul ăsta! Te apucă dracu' şi cu mă-sa dacă încerci să ajungi la, să zicem, Casa Scânteii de la Moşilor. Mvai de capul şi de viaţa mea!

Cred că vi s-a întâmplat de multe ori să trebuiască să ajungeţi undeva şi să aveţi nişte indicaţii de tipul "ocoleşte complet Casa Scânteii în stânga, ultimul corp, prima intrare pe dreapta". Pe cuvântul meu, oricâtă orientare în spaţiu ai avea şi oricât de bine ai cunoaşte zona, tot nu poţi să te descurci. Este perfect imposibil. AAAAAAAAAAAAAA!!!!!

În acest minunat oraş se petrece un fenomen straniu. Când trebuie să ajungi undeva, drumul este cumplit. Ambuteiaje peste ambuteiaje, îţi mănânci nervii încercând să stai de cât mai puţine ori la stop, nu reuşeşti, înjuri, etc. Dar atucni când trebuie să te întorci din respectiva locaţie totul e minunat. Nu că nu stai la stopuri decât o dată, dar mai şi prinzi undă verde!

neşte steluţe verzi

De azi ştie toată lumea ce vorbesc eu, unde şi cum. Nu înţeleg de ce atâta tevatură, pentru că informaţiile astea despre apelurile telefonice existau oricum; din câte ştiu eu, Romtelecomul trimitea registre cu cine şi pe cine ai sunat.
Iar eu am ferma convingere că mi se ascultau telefoanele şi înainte să dea ăştia legi peste ordonanţe peste hotătărâri de guvern.

Democraţia cu un singur conducător e unica pe care am înţeles-o.

19 ianuarie 2009

Şi, ce să vezi!, e luni

Câh! Iarăşi nu am putut să mă trezesc la timp, iarăşi plec mai devreme de acasă, iar e de muncă. Ceea ce-mi displace profund. Da' vine vineri!...

Cred că v-am mai povestit de faptul că o pauză de bloggărelă mi-ar fi tare necesară. Nu atât pentru că am obosit sau m-am plictisit sau nu mai am despre ce să scriu, ci doar pentru că am o perioadă foooarte ocupată, în care nu ştiu pe ce să pun mâna mai întâi. Aşa că să nu vă speriaţi dacă nu apar articole noi (cel puţin săptămâna asta), eu stau cu fereastra de Blogger deschisă mereu.
Sincer, mi-e cam târşă să scriu pe fugă, fără să stau să găsesc ceva aproximativ inteligent despre care să bat câmpii. Şi totuşi, parcă văd că zilele astea or să mi se întâmple cele mai de povestit chestii...
Încă nu mi-e clar nici mie când începe pauza asta. :)

Yann Tiersen - Comptine d'été n°3/Rue des Cascades [1996]

18 ianuarie 2009

Credeam că e luni

Aşa, deci. M-am trezit definitv şi pe bune pe la 9 şi ceva. Era linişte în casă, luminile stinse peste tot. "What the fuck, e luni??". Habar nu am de ce am crezut că e luni, dar vă jur că am avut un moment de panică, în care nu am ştiut dacă să mă duc să-mi beau cafeaua sau să pun mâna pe ţoale şi să mă îmbrac. "Şi totuşi, parcă ieri a fost sâmbătă, ce naiba, am fost la institut!..." Noroc că telefonul are şi calendar.
E duminică, slavă Domnului, mai pot să mai dorm.

Toată nebunia asta s-a întâmplat după ce eu am avut nişte vise d-alea adevărate. Adică: un nene care arăta a violator îmi lua stick-ul cu muzică, eu alergam după el, îl băteam (!!) şi reuşeam să îmi iau stick-ul. După care următoarea secvenţă era la poliţie, cu mine stând pe jos în fund şi cu multă lume în jurul meu, încercând să le explic că tipul avea mustaţă.
M-am trezit, aveam gura uscată, am luat o gură de apă minerală dintr-o sticlă proaspăt desfăcută, ghiciţi senzaţiile minunate pe care le-am avut.

M-am culcat la loc. Şi am visat de două ori la rând aceeaşi chestie, şi anume ceva cu sex cu minore (nu pot să vă explic detaliat). Cert e că la un moment dat venea vorba de o reclamaţie la Ministerul de Interne. Urmăoarea imagine era cu respectiva persoană pe o motocicletă. Eu, stând în acelaşi loc, mai vedeam o dată imaginea, numai că de data asta eram şi eu pe motor. Cum ar veni, eu mă vedeam pe mine.
După care mă aflam într-o casă cu piscină în Spania, cu tot cu persoanele respective. De data asta, totul era bine şi frumos şi permis, aşa încât iarăşi venea vorba de Ministerul de Interne.
Şi totul o lua de la capăt.

De două ori am visat asta. Exact aceleaşi replici, aceleaşi persoane şi aceleaşi haine şi aceleaşi locuri, eu vedeam totul la fel...

Acum înţelegeţi de ce eram eu convinsă că era luni?
O iau razna.

Gotan Project - Last Tango In Paris/La Revancha Del Tango [2001]

17 ianuarie 2009

Mă doare. Rău

Am o lene de mă doare zilele astea, aşa că vă rog să îmi scuzaţi semi-absenţa de pe blog.
Trebuie să recunosc, e foarte obositor să te gândeşti non-stop la nemurirea sufletului, să mai înveţi un pic de spaniolă, să mai studiezi un blog nou, etc.
Rezultă, deci, că sunt foarte ocupată. Şi că nu am timp de nimic.

P.S.: Sunt foarte obosită şi mi-e somn (şi acum vorbesc serios). Nu am cola. Iar să-mi fac o cafea mi-e prea lene.
Ţigările ar fi perfecte dacă ar avea şi cofeină (sau cafeină, că niciodată nu ştiu care e termenul corect...).
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!

Carla Bruni - Le plus beau du quartier/Quelq'un m'a dit [2004]

16 ianuarie 2009

Involuţie

Mă scuzaţi pentru întârziere, dar am avut o grămadă de chestii de făcut şi de abia acum am scăpat. Deh, se mai întâmplă, ştiţi şi voi cum e!...

Mă gândeam azi că, începând din toamnă, mă tot tâmpesc. Sau, mai delicat spus, involuez. Nu asociez asta cu anumite persoane care au apărut sau cu anumite evenimente. Doar constat că mintea mea se duce dracului, mai pe româneşte spus. Parcă gândeam mai repede. Făceam nişte conexiuni mai repede. Se lega totul mai bine. Îmi ia din ce în ce mai mult timp să asociez informaţii, persoane şi figuri (reţin nume destul de greu).
O fi oboseala cronică. O fi stressu'. Or fi deadline-urile care nu se mai termină. Fie ce-o fi, cert e că nu e bine.

Mă întreba zilele astea o prietenă bună de ce naiba învăţ eu spaniolă. De parcă ar trebui să ai un motiv concret ca să înveţi o limbă străină...!
Şi a propos de spaniolă, mă duc azi la institut să-mi iau manualul pentru curs. Era cineva la secretariat, ok, aştept. Mai vin câteva persoane, tipa care era când venisem eu nu terminase încă. Iese ea din camera respectivă şi apar o mamă şi o fiică, ambele la fel de tute, care intră peste rând. Fără să ne bage în seamă pe noi, aştia care stătusem ca proştii la rând. Şi, ca să fie treaba treabă, le-am aşteptat o jumătate de oră.
Câtă nesimţire să ai în tine?!

Scuzaţi incoerenţa cronică, dar sunt după o zi cumplită. Şi, cum ziceam, mă tâmpesc.

Diana Krall - Peel Me A Grape/The Best Of Diana Krall [2007]

15 ianuarie 2009

Nu-l suport pe Eminescu

Daţi-mi în cap, înjuraţi-mă. De fapt, nu că nu îl suport pe Eminescu, ci îl urăsc. Cu patimă.
Mi s-a băgat pe gât "poetul nepereche" ani la rând; toate profesoarele mele de română aveau orgasm când vorbeau de Eminescu. Niciodată nu am înţeles de ce.

De altfel, rămâne notorie o întâmplare dintr-o zi de 15 ianuarie, când profa (hehe, ce vremuri...) a venit la oră, a scos un ştergar pe catedră, a aprins o lumânare şi mi-a dat să citesc nu ştiu ce poezie-genială-fantastică-în-care-Eminescu-îşi-manifestă-geniul-creator. Ea plângea în hohote, mie îmi curgeau lacrimile de râs. Asta după ce, la ora trecută, ne povestise cum se îndrăgostise de Eminescu în liceu. Ca să înţelegeţi despre ce vorbesc, Eminescu era mort pe acele vremuri. Deci da?!

Să trecem peste aceste amintiri de nepreţuit şi să facem o analiză serioasă (mwuhahaha).
Omul a fost un geniu. Nu neg asta, că doar e absolut evident. Tehnica pe care o foloseşte e fantastică. Ok.
Mie mi se pare fad. Monoton, dacă vreţi. Aceleaşi şi aceleaşi teme.
Stau şi mă întreb dacă nu cumva sunt o victimă a ceea ce se numeşte "programă şcolară" (e orice altceva în afară de programă şcolară).
Ca să fiu sinceră, nu mi se pare corect nici faţă de opera lui, care - trebuie să recunoaştem - e consistentă şi, oricât nu mi-ar plăcea mie, un punct de reper al literaturii româneşti.

Şi totuşi, nu mai bine îi lăsăm pe bieţii copii să ajungă singuri la concluzia "Îmi place Eminescu"?
Le dai o mostră şi îi laşi să decidă singuri. Sau ne e atât de frică de faptul că poetul nepereche are, după mulţi ani, nişte echivalente?

14 ianuarie 2009

Nu am inspiraţie la ora asta

Dacă nu aş avea un milion de lucruri de făcut azi, v-aş putea povesti şi de o tanti care m-a întrebat ieri în troleu dacă nu vreau să-mi ţină rucsacul (legendarul meu rucsac cu Disney); de menţionat că încă mai caout o geantă în care să îmi încapă toate catrafusele.

Desigur, trebuie să-i spun omului care-mi ţine spatele în materie de orice, dar mai ales de IT, omului cu calm ardelenesc şi nervi olteneşti, păstrătorului bancurilor bune şi al amintirilor din aramată că: să ai parte de tot ce e mai frumos pe lumea asta; că mai există şi alte băuturi în afară de Peroni; tot nu sunt convisă că trebuie să-mi fac analizele; la mai mulţi ani!; şi că e de la criză, dom'le!

Doamne, e al dracului de târziu (era un oximoron ăsta). Hai, v-am pupat!

13 ianuarie 2009

Banca şi cu cartea

Am obosit să mă tot plâng de diverşi si deverse, aşa încât am ajuns la concluzia că mai există şi alte subiecte. Cum ar fi literatura, în general, şi cea rusă, în special.

Sunt fascinată de scriitorii ăştia. Au ceva anume, acel je ne sais quoi, un farmec aparte care mă face să le devorez cărţile. Am început cu Tolstoi, am continuat cu Berberova, iar la rând e Uliţkaia.
Nu o să fac vreo analiză stilistică, mi-e atât de greaţă de chestiile astea care, de multe ori, nu au nici cea mai mică legătură cu intenţia autorului, dar tre' să ne facem că gândim, asta e. O să scriu într-o zi şi despre cretinismele astea. Aşa, deci, nu fac vreo analiză, doar spun că sunt fenomenali. Şi că merită să descoperiţi, puţin câte puţin, lumea minunată care zace acolo.
Cartea care m-a determinat să scriu asta? "Minciunile femeilor", de Ludmila Uliţkaia. O găsiţi la Humanitas.

Altă carte pe care am început-o ieri este "This side of paradise", a lui F. Scott Fitzgerald. Trebuie să recunosc, The Jazz Age este una dintre marile mele pasiuni muzicale. Şi, mai nou, literare, date fiind circumstanţele.
Pentru că America e locul care m-a fascinat, dar unde nu am vrut să ajung niciodată.


Şi ceva probleme de ordin administrativ: se poate, oare, ca bancomatul BCR din 1 Mai, fost Compozitorilor, să funcţioneze? Că de două săptămâni merge din două în două zile, iar de trei zile nu mai merge deloc. Şi aveam şi eu nevoie să scot nişte bani. Noroc cu BRD-ul de alături.
Ah, da, pe strada asta sunt două bănci perete în perete.

Yann Tiersen - Comptine d'un autre été: La démarche/Le Fabuleux Destin d'Amelie Poulain [2001]

12 ianuarie 2009

Inteligenţa doare

Cică aş fi o fiinţă raţională, capabilă să se folosească de respectiva raţiune în scopuri (cât de cât) inteligente, etc.
Se dau doi oameni impulsivi, cu personalităţi foarte puternice, care discută în contradictoriu pe un subiect foarte sensibil referitor la viaţa personală a unuia dintre ei. Ignorând cu desăvârşire faptul că uneori nu există argumente pentru nişte decizii luate (poate pentru că unii gândesc altfel?), se combate cu ce se găseşte la îndemână. Adică tot soiul de ţipete, explicaţii de genul "Pentru că pot, de-aia!" - reacţii total ieşite de sub control şi fără nici cel mai mic rezultat pozitiv.
Concluzia: absolut firesc să sară scântei. Urât de tot. De ce nu are nimeni puterea să recunoască că a greşit? De ce nu îşi dă nimeni seama că există scări de valori diferite, la care fiecare se raportează altfel şi după care îşi judecă toate deciziile? Vremurile trec, lucrurile se mai schimbă. Şi cică inteligenţa te ajută să îţi dai seama de asta.
Văleu, câtă prostie!

trei steluţe verzi

Sunt momente în care simt că sunt foarte aproape de acel punct în care clachez. Nu fizic (asta nu ar fi o prea mare problemă), ci psihic. Pentru că se găsesc tot soiul de oameni în jurul meu (din nefericre, iar eu nu am nici o vină şi nici nu pot să-i schimb) care sut perfect convinşi că ştiu totul mai bine decât mine (uşurel, sunt sigură că vi se întâmplă şi la 50 de ani), când habar nu au pe ce lume trăiesc. Te găseşte dracu' şi cu mă-sa încercând să explici, calm şi argumentat, că nu e chiar aşa.
Întreb şi eu: dacă tot ştiţi mai bine, de ce nu aplicaţi voi soluţiile voastre?

Ca să nu se mai isterizeze lumea, vorbesc strict de principiu. Ca să n-avem vorbe la proces.

Koop - I See A Different You (Marchus Enochsson Remix)/I See A Different You Remixes [2007]

P.S.: Cât trebuie să îmi mai bat gura ca să se priceapă că la comentariile anonime nu răspund? Dacă mult, atunci bine.

11 ianuarie 2009

Cretinismele noii generaţii

Hai, ăştia mai tinerei, săriţi-mi în cap!

Cum stăteam eu azi-noapte şi sufeream de o cruntă insomnie, ajung, vrând-nevrând, la canalul cu numărul 27 de pe TV-ul maică-mii. Adică MTV. Şi-aşa nu aveam ce face, era vreo 2 juma', dacă nu chiar trei noaptea, hai să las aici. Trebuie să menţionez că mă uit din an în Paşte la MTV. Pentru că nu am timp, pentru că majoriatea VJ-ilor sunt insipizi, incolori şi inodori (zic majoritatea pentru că, de-a lungul isoriei, au mai existat diverse talente pe acolo, vezi Melania Medeleanu), pentru că sunt aceleaşi videoclipuri în heavy-rotation, pentru că, pentru că.

Doamne-Dumnezeuleeeeeeeeee!
Dacă te uiţi şi noaptea pe MTV, rămâi traumatizat pe viaţă. Nu vă doresc şi vouă aşa ceva, deci mai bine nu încercaţi acasă.
Dar s-a născut o întrebare: Cine p... picioru' mesei face videoclipurile astea absolut îngrozitoare??? Vă jur, au fost trei sferturi de oră populate cu Moartea (pe bune!), cu diverşi scheleţi, schelete şi scheleţoi, respectiv scheleţici, cu diverse animaţii reprezentând, de preferinţă, ce credeţi?, schelete. Iar dacă respectivele adunături de oase mai făceau şi sex, era perfect.
Stau şi mă întreb care sunt producătorii care ar strica piese foarte, foarte mişto cu aşa nişte orătănii?! Până şi clipul uneia dintre cele mai mişto piese - Music Matters a celor de la Faithless - are un schelet alergător în componenţă.

Pot să înţeleg animaţia (Gorillaz sunt exemplul perfect). Pricep teribilismul (practicantă ferventă, ce să-i faci?); tentaţiile gen droguri şi alcool sunt prea mari - oricum ar fi, tot ai nevoie de un cap bine prins pe umeri.
Înţeleg şi că e noapte, înţeleg şi că lumea vrea sex. Şi totuşi, schelete care să facă sex?! Care naiba să fie profilul consumatorului de astfel de clipuri? Emo?? Din câte cunosc eu (recunosc, la capitolul ăsta stau prost), nu prea ascultă muzică electronică.
Şi om normal să fii, şi tot te arunci pe geam după ce vezi prostiile alea. Pe cuvâtul meu, mai bine te uiţi la un film porno decât la aşa ceva. Nu de alta, dar e mai educativ.

Şi să vă văd cum îmi spuneţi voi acum că nu înţeleg arta modernă, că sunt o babă care nu are de ce să îşi dea cu părerea, că e cool şi nu pricep eu.

P.S.: Staţi aşa, că-cred că am găsit ideea. Scheletul este componenta de bază a corpului uman, iar muzica este chintesenţa?
Şi încă ceva, ca să nu credeţi că sunt numai filme de groază, puteţi să vă uitaţi liniştiţi la clipul de la "Teo And Tea" a lui Jean Michelle Jarre.

10 ianuarie 2009

Câteva chestii noi

1. Îmi rog toţi membrii familiei să se abţină de la a-mi transmite mesaje aici. Ce dracu', cică ne vedem zilnic, avem telefoane. Iar dacă tot vi se pare că sunt inaccesibilă, există mail. Dar nu aici. Nu în public, dragilor. Eu discut nişte probleme de principiu. Strict de principiu. De asta nici nu povestesc cine ce a făcut, că doar nu e site de bârfe. Et qui s'explique, s'accuse...
2. Nu îmi trimiteţi add-request-uri. Nici pe mail, nici pe Y!M (dacă reuşiţi să faceţi cumva rost de ID-ul meu). Intraţi în spam sau în ignore. Instant.
Şi dacă totuşi vreţi şi pe messenger, discutăm pe mail.
3. Care mail e la dispoziţie pe pagina de profil. Acolo mă înjuraţi, acolo mă felicitaţi, acolo îmi scrieţi durerile voastre, ce vă place şi ce nu, dacă vreţi un sfat, dacă vreţi să mă întrebaţi de muzici şi tot ce vă mai trece vouă prin cap.

Fac toată tevatura asta pentru că am început să primesc tot felul de invitaţii pe mail. Mă repet, dar poate că aşa voi fi mai clară: îmi scrieţi mail, vă răspund. Şi mail-ul să fie semnat. Că aşa cum semnez eu aici cu Anca Sandu, aşa vă puteţi şi voi semna cu numele vostru.
Pitici pe creier, fiţe, spuneţi-le cum doriţi.

P.S.: Asta nu influenţează în nici un fel comentariile, care sunt la fel de libere ca şi până acum.
So feel free!

LE: Văd că nu am fost suficient de clară. Nu voiam să dau ID-uri de messnger aici, dar mă văd obligată. Încep cu icy_tears93. Poate se calmează.

9 ianuarie 2009

Derutant

Mă derutează foarte rău persoanele care, după ce au urlat şi au făcut ca toate visele la tine, vin după cinci minute ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Eu înţeleg prea bine şi povestea cu nervii, care se aprind şi se calmează foarte brusc (sunt un exemplar de acest fel). Şi totuşi... nu mai bine faci pe supăratul când e vorba de chestii importante, în loc să derutezi oamenii cu privire la părerea ta?
Era doar o întrebare.
Ştiu, ştiu, de multe ori mi s-a întâmplat să mă supăr şi să mă "desupăr"în cinci minute, dar era vorba de chestii minore şi deloc grave.
Până la urmă, eşti nervos/nervoasă, supărat/ă, sau cum? Ca să ştiu şi eu pe ce picior joc, nu de alta. (Nu am specificat genul, că oricum se ştie persoana respectivă, iar eu vorbeam strict de principiu).

nişte trei steluţe

Ce mişto a nins ieri. Nu sunt fană a iernii, nu-mi place frigul, urăsc troienele de zăpadă, dar ieri a nins atât de frumos, încât era cât p-aci să-mi schimb părerile. Până când am ajuns în staţia RATB şi am văzut că era mocirlă pe jos. Şi era cât pe ce să-mi nenorocesc o pereche foarte mişto de cizme. Şi era să alunec.
Nu, mulţumesc frumos. Îmi place să ningă, iar eu să stau în casă, în pătură, cu laptopul în braţe, ascultând muzici.

Ok, dragilor, aş mai bate câmpii mult şi bine, dacă nu ar trebui să ajung la 12 undeva. În capătul celălalt de oraş. Ai pup iu!

8 ianuarie 2009

Breathe in, breathe out

Simt că îmi crapă capul de nervi. Vreau să plec, să plec, să pleeeeeec, să mă duc dracului cât mai departe de oraşul ăsta, de oamenii răi, foarte răi care-şi tot fac de lucru prin jurul meu, de toţi şi toate.
Aş pleca până la Sighetu Marmaţiei, aş trece prin Iaşi, m-aş intoarce la Satu-Mare, aş face o vizită şi prin Cluj şi aş rămâne la Timişoara.
For ever and for always. Just for the fun of it.

De fiecare dată când reuşesc să îmi găsesc un oarecare echilibru, să reuşesc să fac balansul ăsta între tot ce vreau şi tot ce pot, de fiecare dată când totul - în sfârşit! - merge cum ar fi fost firesc să se întâmple de la bun început, se găseşte câte unul în culmea inspiraţiei să dea un şut în tot. Pe sistemul "Las' că ştiu eu mai bine pentru tine, oricum nu ai suficient creier. Şi - până la urmă - ce vrei să faci cu tine?!".

Pentru că ar cam trebui ca cineva să facă nişte reguli universale care să se aplice pentru fiecare om de pe planeta asta. Pentru că ar fi mai distractiv aşa. De ce nu ne-am juca cu alţii?

Sincer, îmi vine să mă pup în oglindă pentru faptul că am mai aşteptat o oră să scriu ce scriu acum. Pentru că, dacă aş fi scris cu o oră mai devreme, ieşea un articol în care îmi crăpam capul. Acum am ajuns la stadiul în care pot să jur că voi comite, destul de curând, mici crime şi suiciduri. De nervi. Pentru că - vă jur - am văzut negru în faţa ochilor. Ăentru că am avut un moment în care am vrut să distrug totul, unde totul chiar înseamnă totul. Pentru că mi-a venit să urlu până când aş fi rămas fără voce - cine să audă?

Sună a revoltă de copil la pubertate (poate că asta şi e, într-un final). Dar mi-am jurat pe tot ce am mai de preţ - şi nu sunt prea multe lucruri - că nimic din ce e acum nu va rămâne aşa.
Orice până la mine şi - mai ales - până la prietenii mei. Pe care sunt în stare să-i apăr şi cu dinţii, dacă e nevoie. Loialitate demodată, veţi spune. Poate.
Dar dacă eu cred, ce altceva mai contează?

Moloko - The Time Is Now/Things To Make And Do [2003]

7 ianuarie 2009

Azi

Am descoperit cărţile cu ajutorul minunatului meu bunic, care mă lua la librărie în fiecare săptămână.
El însuşi fiind un devorator de cărţi, un înfocat al literaturii, dependent de poveştile filelor, avea o poftă nesăbuită pentru mirosul de cerneală proaspătă, mirosul definitoriu al cărţilor ce stau pe rafturile librăriilor.
Şi, ca urmare, a avut grijă să mă ducă mereu în locul în care se simţea acasă, să-mi arate frumuseţea de nestăvilit, dsar ascunsă a cărţilor, să-mi demonstreze că mirosul cernelii proaspete e cel mai frumos de pe Pământ.
Anii au trecut, el s-a dus. Cărţile lui mi-au rămas, însă, pentru totdeauna. Minunile acestea a fost felul lui de a-mi spune că eternitatea zace între file şi că o carte reprezintă Totul.
Şi astăzi mai caut cu disperare, în orice librărie care îmi iese în cale, vocea lui care să sune unduitor printre filele cărţilor.
Încă mai caut.

6 ianuarie 2009

Afară ninge liniştit

Mă tot uit în jurul meu, mai citesc un blog, mai vorbesc cu cineva şi constat că de-abia acum lumea şi-a ieşit din ritm suficient cât să poată să simtă Crăciunul aşa cum trebuie.
De fapt, abia acum a început să ningă. Fulguie liniştit, e frig şi zău că acum ar trebui să intre cineva în casă cu bradul în mână.

De-abia începusem să mă deconectez de la ritmul infernal în care mă mişc şi respir şi, de bine ce am reuşit să fac asta doar spre sfârşitul săptămânii trecute, acum m-am trezit că trebuie să o iau iar de la capăt.
Poate sunt sub influenţa directă a primei zile de lucru, poate nu m-am odihnit suficent (nu poate, ci sigur), poate... poate.

Nici nu mă simt foarte bine, nici nu sunt pe atât de exapansivă cum aş fi fost într-o dimineaţă de marţi obişnuită, iar după insomnia cruntă de ieri noapte mai că-mi vine să iau patul în braţe şi să mă culc undeva, într-un colţ.

Mai mult decât atât, ieri mi s-a adus la cunoştinţă că ar trebui să cunosc categoriile definite de Aristotel în greaca veche. Aţi reţinut, da? În greaca veche. Mai e nevoie să vă spun că nu am nici cea mai mică intenţie în a învăţa alfabetul grecesc? Ok, şi chiar dacă exista o minimă intenţie, tot a dispărut definitiv.
Mă tâmpesc.

Queen - Nevermore/Queen II [1973]

5 ianuarie 2009

Insomnia

După ce m-am învârtit toată noaptea de pe o parte pe alta, după ce am încercat să-mi numar inclusiv firele din cap, după ce am constat că nu pot, s-a făcut şase juma' şi am zic că ar fi cazul să mă dau jos din pat.
Aşadar: am azi o zi de îmi vine să mă arunc pe geam, nu am mai dormit de ieri de la ora unu după-amiaza (la ora la care scriu articolul nu e critic, dar o să devină), iar acasă ajung cel devreme la nouă seara.
Urmează o minunată zi în care eu o să fiu un zombie mic şi cam depăşit de situaţie.

La dracu, la dracu, la dracu.

Spor la munci s-aveţi. Măcar voi, că eu...

Jimi Hendrix - Johnny B. Good (live)/The Jimi Hendrix Experience [2000]

4 ianuarie 2009

Somn de somn

Mi-e somn, mi-e somn rău de tot. De fapt, cu cât dorm mai mult, cu atăt îmi e şi mai somn. Mister pe care nu l-am dezlegat încă şi pentru care îmi doresc să mai fi avut timp.
Urmează un ianuarie de coşmar, o lună cu muuuulte treburi şi cu multe cursuri (de ce s-au nimerit aşa, nici eu nu ştiu).

Şi să vă povestesc de cartea pe care trebuia eu să o fi terminat de citit? Ok. "Categorii". De Aristotel. Fără alte comentarii, că mi se face silă deja.

Să vă zic ce am citit eu? "Lolita". Şi "Incest", care e încă în curs de lecturare.

Mă duc să mă mai întind un pic în pat, până nu îmi pică ochii în gură.

3 ianuarie 2009

Să mâncăm şi să bem

Mă enervează foarte rău faptul că nu se întâmplă nimic. Toată lumea doarme, toată lumea e în nu ştiu ce vizită, nimeni n-are chef.
Aşa încât, după lupte seculare care au durat câteva zile, am convins-o pe maică-mea să mă scoată undeva în oraş. Ea a înţeles că trebuie să mă trezească de la 12 ziua şi că trebuie să mă şi plimbe până la minunata locantă. Dar pizza a fost bestială. A propos, de Sărbători am mâncat vreo cinci sarmale - cu totul! - şi sunt perfect sătulă de ele.

Şi stăteam eu şi mă gândeam la toţi oamenii ăştia hămesiţi, care spun(eau) că, deşi au făcut cumpărăturile pe 24, pe 26 s-a terminat toată mâncarea. CÂT dracului să mănânci? Şi mai ales ce?
Sarmale?! Câte sarmale de câte ori pe zi?
Pâine? Cu câtă pâine să te îndopi să o termini pe toată într-o zi?
Friptură? Mai dă-o dracului de friptură, nu ai carne în sarmale?
Cârnaţi, caltaboş, tobă? Doamne iartă-mă, te saturi la un moment dat de atâta carne!

Ca să nu mai spun că totul e stropit (sună ca dracu', da' asta e!) cu multă băutură. De orice fel. Ţuică, vişinată, afinată, vin alb, vin roşu, whiskey, lichior, cognac, tequilla, şampanie, rom, vodcă, ORICE!

Asta, eventual, după ce au ţinut tot postul de Crăciun. Ca să fie treaba treabă. Să ştie oamenii de ce se zvârcolesc de durere pe holurile spitalelor.


Exact acelaşi lucru se întâmplă pe la toate sărbătorile. Am trecut pe lângă un hypermarket (Billa cred că era) şi parcarea era plină. Am înţeles, Sfântul Vasile. Da' mă gândesc că ai mâncat de Revelion, de ce ai mai mânca şi de Sf. Vasile?! Şi mai vine şi Sfâtul Ion...
Că e Paştele, că e Sfânta Maria (noroc că nu dau de băut cu astă minunată ocazie, că altfel...), că sunt Floriile - nu are nici cea mai mică importanţă. Dacă nu te aşezi la masă, să bei şi să mănânci, nu eşti român.
Toată lumea se uită lung la mine când constată că mănânc foarte puţin din toate prostiile astea pline de grăsime şi foarte grele. De ce?! Vine foametea? E criză financiară? E Crăciunul?

Şi chiar şi aşa, dacă ai băutură şi mâncare la discreţie, nu trebuie să bei şi să mănânci până cazi sub masă. Până la urmă, e vorba de o oarecare decenţă. Faţă de tine, ca om, şi faţă de ceilalţi. Sau nu?!

LE: Fără absolut nici o legătură cu articolul, fiţi atenţi cum se cheamă acest minunat costum de baie. Deci da?!

2 ianuarie 2009

Ciudat

Am aşa un chef de nişte nopţi albe, cum n-am mai avut de mult. Plus că aseară (sau azi-noapte, cum vreţi), pe la unu şi ceva, ascultam Damian & Brothers în aşa fel încât să urle tot blocul.

Somn, somn, somn. Ca de Anul Nou.

Trag de 10 minute de frazele astea. Nu ies de nici un fel.

Damian & Brothers - Dema Mamo/Magdalena

1 ianuarie 2009

Here we go again!

Revelionul a fost foarte mişto, lume cu chef de zbânţuiala, mâncare bună.

Rezoluţii: de la anul, numai în cafenea sau club. Fără complicaţii de genul mâncare. Numai dans, dans, dans. Tot de la anul, mă ocup din timp de problemă. Şi poate o relocare mai spre Vest.

E în aer. Deşi o să fie un an tare crizat, pentru mine - cel puţin - va fi unul dintre cei mai mişto. Ever.