20 octombrie 2008

Declaraţie narcisistă

Mă fascinează blogul meu.

Constat, cu surprindere şi în fiecare zi, că fiecare articol e de sine stătător, are o viaţă a lui. Pentru că mi se întâmplă să primesc comentarii la articole mai vechi de două luni. Şi stau şi mă întreb cine dracu' ar avea răbdare să stea să citească TOATE aberaţiile mele (că nici eu nu prevedeam că vor deveni atât de stufoase la aproximativ şase luni de când a început toată povestea).
Sunt uimită de faptul că cineva chiar are timp liber ŞI stă să şi-l piardă pe un blog între alte bloguri. Fabulos!

Să vă mai spun că am întâlnit persoane absolut minunate aici? Să vă mai spun că am legat prietenii de - sper eu - durată cu persoane care au citit prostiile astea?

Şi, credeţi-mă, eram cel mai vehement critic la adresa celor care stăteau cât era ziulica de lungă şi de lată pe net, pe messenger.

Singurul lucru pe care pot să-l învăţ de aici e să încerc să nu mai spun niciodată "niciodată". Pentru că acel "niciodată" devine - peste noapte - soluţie, mod de viaţă, cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată. Eu.

Moloko - Forever More/Statues [2003]

6 comentarii:

Cetateanul Popescu spunea...

Vei ramane uimita de cata lume te citeste fara a comenta - e placerea tacuta a unei inghetate sublime, vara, dar fara gemetele de placere care sa tulbure albastrul aerului rural...

Anca Sandu spunea...

Frumoasa comparatia. Tocmai ce ma gandeam ca nu ar strica putina vara torida.
*Anca is daydreaming*

Anonim spunea...

Subscriu la ce spune cetateanul....

Anca Sandu spunea...

:) Miruna, si pe tine te cred...!

Anonim spunea...

Si eu voiam initial sa nu las vreo urma a faptului ca am citit. Dar si eu imi rezerv macar o ora sa-mi fac refresh prin a citi alte bloguri. Si al tau doar ce l-am descoperit si m-a prins :)

Anca Sandu spunea...

:) Te prinde si nu te lasa! :))