12 februarie 2009

The miracle, the joy

Am fost ieri la jogging. DA. Trasă de mânecă de un om minunat, care şi-a pus în cap să îmi arate că, după un an de fumat, nu mai sunt în stare să alerg. Deloc.
Ţin minte că făceam, acum foarte mult timp, program de forţă la ora de sport. Aveam sală mare, în care cred că se mai ţin şi acum competiţii de handbal. Şi făceam 10 ture de sală, 20 abdomene, 20 extensii şi 10 etaje de urcat pe scări. Plus jucat de handbal, unde se alerga. D-adevăratelea.

Nu aş fi crezut niciodată că, după un an de fumat neîmplinit, efectele se văd atât de tare. Usturimea gătului şi a plămânilor, senzaţia de fier ars încins pe piept. Faptul că rămâneam fără aer. Plus durerile cumplite de bilă, pe care le mai am şi acum, de la tonele de cafea şi cola băute în toţi anii ăştia.

Nu, nu mă las de ţigări, pentru că nu am găsit ceva care să substituie plăcerea fumatului. Pentru că da, fumez din plăcere.

Mă bucur tare mult că nu am febră musculară. Şi că nu mă opream pentru că nu mă mai ţineu picioarele, ci pentru că nu mă mai ţineau plămânii. Ceea ce dovedeşte că încă mai am capacitatea musculară să mai alerg.
Deşi nu-mi aduc aminte să fi făcut vreodată sport de performanţă. Bine, gimnastică - o lună, pentru că mi-era frică să mă urc pe bârnă. Atât.

Să vă mai zic cât de bine mă simt acum? Sau cât de bine mă simţeam aseară, deşi tuşeam ca toţi dracii?

Rodrigo y Gabriela - Mr. Tang/Live Manchester And Dublin [2004]

2 comentarii:

daninho spunea...

Stii cum se zice? Fumeaza in continuare, soarele rasare si fara tine :))) No offence. Oricum ai timp sa te lasi ca esti tanara (dupa cate se observa in poza) :)

Anca Sandu spunea...

Sunt unii care ar vrea sa ma las de ieri... :)