4 februarie 2009

Probleme de etică

Trebuie să recunosc că ieri am avut un moment în care mi-a venit să scriu trei bloguri şi o carte despre cât de etic sau nu e să-ţi afişezi cărţile cititie (şi plăcute) în side bar.
Mi s-a întâmplat, de-a lungul istoriei, să renunţ la nişte lucruri până atunci definitorii doar pentru că mi s-au părut, pentru un singur moment, stupide. Sau penibile.

Dacă tot am zis că îmi plac cărţile de mor, nu mai bine le ţin pentru mine? Ştiu, o să vi se pară tipul acela de iubire egoistă, în care mama (sau iubita) îşi ţin puiul pentru ele, dorind ca nimeni altcineva să se mai joace cu el (hai că metafora asta e bună).
Acelaşi lucru mi se întâmplă cu muzica. Pur şi simplu nu mai simt nevoia să împărtăşesc. Hai, turnaţi-mi cenuşă în cap; sunt o egoistă şi jumătate. Şi?
Revenind la argumentul iniţial şi de la care plecasem cu textul, mi se pare o dovadă de ipocrizie din partea mea să stau cu cărţile pe gard, aşa, că mi-a venit mie.
Dar - dovadă că nici eu nu ştiu prea bine ce vreau - nu sunt perfect convinsă că trebuie să scot rubrica aia. Sunt conştientă că mi-a adus cititori, dar dacă aceşti cititori îmi seamănă - oricât de puţin -, sunt convinsă că şi-au pus şi ei problema sub aspectul ăsta, din care o consider eu acum.

Eu nu pot să trag de aici nici o conlcuzie.

John Butler Trio - What You Want/Sunrise Over Sea [2005]

8 comentarii:

Deea spunea...

Nu mi se pare stupid sa "share" ceea ce iti place, mai ales avand in vedere ca e site-ul tau si pui ce vrea sufletelu' tau pe el ;)

Si n-am inteles de ce ar fi o dovada de ipocrizie sa le lasi acolo. Ipocrizie ar fi sa te lauzi cu ceva ce nu te caracterizeaza. Zic eu ;)

Anca Sandu spunea...

Vezi tu, unii judeca.

Singura analogie de care sunt capabila la ora asta e cea cu posterele de pe pereti... :)
Muzica e definitorie si, totusi, la un moment dat am simtit ca nu mai trebuie sa stea afisata, ci doar in Winamp/WMP.
Stiu, e o analogie extrem de neprotrivita si puerila, dar - repet - e singura de care sunt capabila acum.
Trec prin aceeasi faza si aici, dar inca nu m-am convins eu pe mine.

liberty spunea...

nuuuuuuuuuuuuu..............xxx

pirateonion spunea...

Cu totii suntem egoisti. Eu am o mica teorie care presupun ca nu e noua, dar eu nu o aflasem inainte de la nimeni, deci e a mea. Deci, aveam o teorie prin care spuneam ca totul pe lumea asta se raporteaza la noi. Atunci cand moare o persoana la care tii, nu iti pare rau pentru ca el a plecat, ca poate ii e mai bine acolo unde e for fuck's sake, ci pentru ca el nu mai e langa tine si nu mai face lucrurile care te faceau pe tine sa tii la el. Si tot asa.
Dar deja aberez.
-----

Destreseaza-te! *exista acest cuvant?*

http://primministru.co.cc/

Acest site chiar ajuta! =)))))


Semnat,
Usturoi a.k.a Gratzy (va vine aau nu sa credeti, dar am si un nume :->)

Anca Sandu spunea...

Oh, Liberty, mi-era dor de tine. :)

Usturoa (en français), dacă mă enervezi, iţi spun Graţiela.
Aşa, deci, aberai chiar bine. Şi dacă tu numeşti stress dooshpe ore de somn pe zi, eu mă duc să vând mici în Congo.

Btw, sărumâna de site. Mă destresez. Promit.

Nenea spunea...

Daca tot ai chef sa-mi spui pe numele meu intreg si fascinant (not.). E Graziella.
=)))
mai ingrozitor nici ca se putea.

pirateonion spunea...

Ups. am dat dupa un alt cont =)))

Anca Sandu spunea...

Ma scuzati, Graziella. :P