23 februarie 2009

So fuckin' strange

Cred că am mai zis de un milion de ori chestia asta, dar simt nevoia să o repet. Mă pup în oglindă pentru că mi-am făcut blogul ăsta. Am avut onoarea de a cunoaşte nişte oameni minunaţi, alături de care mă simt bestial de fiecare dată când mă întâlnesc cu ei. Am mai cunoscut nişte oameni cu care îmi face bine să stau de vorbe aici. În principiu, nici nu prea trebuie să ştie cine sunt... Oricum ar fi, nu dau nume, nu e parte din politica blogului.

Recunosc, mi s-a părut, în primă înstanţă, foarte straniu să mă întâlnesc cu cei care mă citesc de o bună perioadă de timp. Pentru că, oricât nu mi-ar fi plăcut mie ideea, mă cunoşteau prea bine pe mine, ştiau cam care sunt reacţiile mele şi lucrurile care îmi plac.
Mi se pare la fel de straniu, dacă nu chiar şi mai şi, să stau de vorbă pe aici cu diverşi oameni cu diverse nick-uri şi să am surpriza să mă cunoască, să mă anticipeze.

Tocmai de asta încep să ajung şi eu la concluzia maică-mii cum că nick-urile nu sunt sănătoase. Eu nu mă ascund, nu m-am ascuns niciodată, mi-e greu să cred că o voi face vreodată. Nu mai vreau nici de la cei cu care stau de vorbă să se dea pe după vişin, că zău dacă are vreun rost. Şi zău dacă mai îmi face plăcere să stau de vorbă cu fantome.

17 comentarii:

Anonim spunea...

Bine ai venit!
Nu poti obliga pe nimeni sa faca ceea ce vrei tu sau cum vrei tu (vorbind la modul general), numai ca poti impune reguli celor care vor sa ajunga la tine, si aici ma refer, in primul rand, la respect! In primul rand tu trebuie sa dai ca sa poti primi. Tu ai dat de la inceput si de asta sunt mandra! Poate voi dezvolta pe propriul blog tema asta, ca sa nu iti acaparez cititorii!
Succes si imbratisari!

Anca Sandu spunea...

I joined the club.

Bine am venit unde??
Normal ca nu pot obliga pe nimeni, bateam si eu niste apropouri. ;)

Anonim spunea...

Tine de modul de exprimare ales de fiecare. Daca unii si-au dorit sa aiba un blog pe post de portita de scapare si nu vor sa isi dezvaluie identitatea..e decizia lor si trebuie respectata.

Eu nu fac parte din categoria descrisa mai sus insa am un "nickname" care s-a nascut nu pe blog, ci in viata offline. Si l-am pastrat pentru ca ma reprezinta. Am scris la un moment dat numele meu iar chestiile pe care le scriu sunt prea personale pentru a fi acoperite de acest pseudonim.

si dupa lunga introducere...

Salut,eu sunt Teo/Teea si sunt dependenta de blog :P

Anca Sandu spunea...

Zau, mi-ai adus aminte de "teo and tea" a lui jean michelle jarre :">

Cei la care m-am referit aici nu au blog. Si culmea e ca altfel nu prea se feresc sa-si pronunte numele. Plus ca mai e si faptul ca vreau reciprocitate. Tu ma cunosti, vreau sa eu sa-ti stiu macar numele.

Anonim spunea...

I get you.. dar nu tine de noi.

Anca Sandu spunea...

Ba ar trebui sa tina si de noi.

Cetateanul Popescu spunea...

Vezi tu, Anca... unii bloggeri traiesc periculos in viata reala, iar dezvaluirea numelui le-ar atrage necazuri. Vezi cazul Sibillei, de exemplu. Chiar si eu, care am trimis un simplu mail de protest la o institutie de stat si - din senin, din iarba verde - m-am trezit cu un necunoscut care s-a dat drept nu stiu ce cunostinta de-a unui prieten care a mai colaborat pe la inceputurile Cetateanului (si care, din pacate, a plecat destul de departe...). Incercare amatoriceasca de identificare a "indraznetului", da. Dar daca...?

De-aia cei care fac ceva dar n-au spate prefera nick-ul. Slava Domnului ca la tine nu e cazul!

Anca Sandu spunea...

Ba sa stii ca in ultima vreme m-am confruntat cu soiul de oameni care si-au adus aminte ca din cauza mea nu s-au cuplat ei cu icsulescu, de exemplu. Ma refeream mai degraba la chestiile personale aici.

Si cu nick, si fara nick, tot te gasesc daca e sa te gaseasca.

Anonim spunea...

Imi pare rau ca ti-am creat temeri,de altfel, false si nejustificate. Imi cer scuze ca ti-am inteles mesajul si, ca atare, am facut niste comentarii firesti, bazate pe ceea ce am gandit si am simtit citind postarile tale. Iti spuneam anterior: "I've been where you are.". E adevarat. Asta e "marele" secret al faptului ca te-am "priceput". Mi-ai amintit de mine, la anii tai, si tot zbuciumul ala, de-atunci, a dat navala si m-a rascolit. End of story.
P.S. Fantoma nu mai sunt de cand am renuntat la a mai fi Anonim.

Anca Sandu spunea...

Nu temeri, ci curiozitati. Atat.
Si imi cer scuze daca te-ai simtit jignita, nu am avut nici cea mai mica intentie. Ba din contra.
La fel cum nu esti unica la care m-am referit.

Anonim spunea...

Acum ca am elucidat "misterul", mai pot face ceva pt. a-ti ostoi curiozitatea?

Anca Sandu spunea...

Da. sa imi spui de ce am eu senzatia ca ne cunoastem de undeva.

Anonim spunea...

Fiind niste chestiuni de ordin pur subiectiv, din pacate, n-am cum sa stiu de ce ai tu anumite senzatii. Nu ti s-a mai intamplat niciodata ca, imediat dupa ce ai cunoscut pe cineva, sa ai senzatia ca-l stii de-o viata?

Anca Sandu spunea...

Hmmm, ba da. Niciodata sentimentul asta nu a fost atat de puternic.

Anonim spunea...

Mda. Cred ca, cel mai intelept, ar fi sa ne oprim aici. Voi continua sa te citesc, dar nu voi mai interveni. Te asigur ca n-am avut nici o clipa intentia sa te "destabilizez" in vreun fel.
Iti doresc numai bine!

Anca Sandu spunea...

:) Nu m-ai destabilizat in niciun fel, doar m-ai facut curioasa.

Oricare ar fi alegerea ta, eu o respect.

Essences spunea...

Chiar ma bucur ca ti-a prins bine acest blog. Scrii frumos! iti doresc mult succes de acum inainte, Anca. Pupici.