5 iunie 2008

Când n-ai ce face, îţi faci de lucru

Asta spun când nu am ce face. Ca acum.
Ieri am folosit RATB-ul, căci a trebuit să îmi transport fundul pâna la Ministerul Transporturilor, în scopuri nobile. Şi, ca de obicei, troleibuzul 71 e sursă de folclor urban.
Aşteptam în staţie de vreo 10 minute când au apărut o bunică, pe care nu ştiu cum o chema, şi Mara, nepoata.
Ei, Mara n-avea stare. Şi, deşi era răcită, a rugat-o pe bunică-sa să îi dea vioe să alerge pe stradă. În primă fază, nu a fost lăsată, sub ameninţarea că femeia nu va mai vorbi cu ea niciodată. Aveţi senzaţia că s-a ptolit cumva?! Aţi ghicit, nu. A început să alerge de bezmetică pe trotuar. În fine, vine troleibuzul, ne urcăm (eu, Mara şi bunica). Mă aşez în spate, în ideea că acolo, fiind mai puţină lume, e mai mult curent şi, deci, mai răcoare. Bunica Marei se aşează în faţă, pe locurile destinate bătrânilor, mamelor cu copii, etc, la soare. Mara voia să stea pe partea cealaltă, la umbră. Începe să facă scandal, pentru că bunică-sa, în mod evident, nu o lăsa să stea acolo. Face Mara ce face şi reuşeşte să o facă pe biata femeie să se mute la umbră. Între timp, troleibuzul ia un viraj şi, surpriză!, pe partea unde voia să stea Mara vine soarele. Începe din nou scandalul, începe şi bunica să negocieze ("Dacă te muţi, nu mai vorbesc cu tine", etc.). Mara o acuză pe femeie că e rea şi incepe să plângă. Când vede că "micuţa" plânge, buniCA CĂlare pe ea s-o împace. Evident, a ieşit cum a vrut Mara.
Mă gândeam la faptul că fata, acum de vreo 5-6 ani, va deveni adolescenta fiţoasă şi cu aere de mâine. Că părinţii nu-şi vor da seama unde au greşit. Că aşa se creşte nesimţirea.

Într-o altă (dez)ordine de idei, mă uitam în folderele cu muzică, neştiind cu ce să-mi umplu playlist-ul. Aseară ascultam Buddha Sunrise şi constatam căt de mult nu-mi plac influenţele orientale. Cafe Del Mar rămâne cea mai bună colecţie de muzică de acest gen, cel putin pentru mine.

Mo Mo - My Tabla/Buddha Sunrise [2006]

Mă întreabă cineva ce părere am despre Tokio Hotel. Şi răspund: una foarte, dar foarte proastă. Pentru că Bill Kaulitz este unul dintre cel mai limitaţi vocalişti care a avut un asemenea succes (nu o spun doar eu, o mai spune şi Rolling Stone Magazine!!!). Pentru că ceea ce cântă băieţii ăia acolo nu e rock, sunt doar nişte chitări care zdrăngăne. Pentru că mi se pare o dovadă de maximă idioţenie să te tunzi cu ciobul. Ce ne-am face dacă n-ar exista sipritul de turmă?!
Şi apropos, mă uitam pe un forum legat de Tokio Hotel şi de peisele lor care figurează în topul MTV By Request. Trebuie să ai foarte mult timp ca să stai să votezi non-stop piesele alea, asta o dată. În al doilea rând, deja există 3 (trei) piese TH în top. Ziceţi merci că sunt atât de multe!!!
Cât de rău poate fi să nu ai nimic de făcut?

2 comentarii:

alexandra spunea...

Da... nu stiu.. in legatura cu Tokio Hotel sunt perfect deacord! Aceasta formatie nu este nici pe departe una rock ci mai mult niste baiei traumatizati ce isi exprima frustrarile prin muzica lor. Iar videoclipul pe care l-am urmarit [nu i-am retinut numele] ,acela in care se arunca d epe bloc.. Estee PENAL!! Dar asta este doar parerea mea...

Anca Sandu spunea...

Acum ceva vreme, cand de-abia arparusera TH la noi, ma uitam la pozele cu ei din Bravo & stuff (idioate reviste) si ma minunam de cum semanau "fanele" cu ei... Este izbitoare lipsa de diferenta intre sexe aici. Prima oara cand l-am vazut pe Bill Kaulitz am crezut ca e femeie (ma rog, creaturile alea nu-s femei).
E de studiat la curentul asta, "emo"... Promit sa ma mai documentez!