8 ianuarie 2009

Breathe in, breathe out

Simt că îmi crapă capul de nervi. Vreau să plec, să plec, să pleeeeeec, să mă duc dracului cât mai departe de oraşul ăsta, de oamenii răi, foarte răi care-şi tot fac de lucru prin jurul meu, de toţi şi toate.
Aş pleca până la Sighetu Marmaţiei, aş trece prin Iaşi, m-aş intoarce la Satu-Mare, aş face o vizită şi prin Cluj şi aş rămâne la Timişoara.
For ever and for always. Just for the fun of it.

De fiecare dată când reuşesc să îmi găsesc un oarecare echilibru, să reuşesc să fac balansul ăsta între tot ce vreau şi tot ce pot, de fiecare dată când totul - în sfârşit! - merge cum ar fi fost firesc să se întâmple de la bun început, se găseşte câte unul în culmea inspiraţiei să dea un şut în tot. Pe sistemul "Las' că ştiu eu mai bine pentru tine, oricum nu ai suficient creier. Şi - până la urmă - ce vrei să faci cu tine?!".

Pentru că ar cam trebui ca cineva să facă nişte reguli universale care să se aplice pentru fiecare om de pe planeta asta. Pentru că ar fi mai distractiv aşa. De ce nu ne-am juca cu alţii?

Sincer, îmi vine să mă pup în oglindă pentru faptul că am mai aşteptat o oră să scriu ce scriu acum. Pentru că, dacă aş fi scris cu o oră mai devreme, ieşea un articol în care îmi crăpam capul. Acum am ajuns la stadiul în care pot să jur că voi comite, destul de curând, mici crime şi suiciduri. De nervi. Pentru că - vă jur - am văzut negru în faţa ochilor. Ăentru că am avut un moment în care am vrut să distrug totul, unde totul chiar înseamnă totul. Pentru că mi-a venit să urlu până când aş fi rămas fără voce - cine să audă?

Sună a revoltă de copil la pubertate (poate că asta şi e, într-un final). Dar mi-am jurat pe tot ce am mai de preţ - şi nu sunt prea multe lucruri - că nimic din ce e acum nu va rămâne aşa.
Orice până la mine şi - mai ales - până la prietenii mei. Pe care sunt în stare să-i apăr şi cu dinţii, dacă e nevoie. Loialitate demodată, veţi spune. Poate.
Dar dacă eu cred, ce altceva mai contează?

Moloko - The Time Is Now/Things To Make And Do [2003]

10 comentarii:

Cetateanul Popescu spunea...

Un adolescent fara revolta isi pierde esenta. Revolta ar trebui sa fie insasi definitia notiunii de "adolescent", pentru ca refuzul actualitatii face parte din procesul de invatare. De coacere, daca vrei. In plus, pana se aseaza sistemul hormonal te traverseaza mii de furtuni (si nu, hormonii nu au impact doar la nivel fiziologic).

Revolta-te creativ; fara rasturnarea continua a valorilor n-ar exista progres.

Anca Sandu spunea...

Mulţumesc. :)

Na, că m-am revoltat creativ.
Şi nu ştiu cât refuz eu actualitatea, cât ceilalţi, dar asta e deja altă discuţie.
Şi mai întreb ceva. Sunt singura nebună rămasă pe planeta asta care mai crede în loialitate faţă de cei care au sfânta răbdare să-ţi dea un sfat şi la două noaptea?!

Cetateanul Popescu spunea...

Nu esti singura nebuna. Loialitatea este un crampei de normalitate. Poate unicul, intr-un peisaj sfaramat in fragmente de insanitate mentala. Fara asta, fara prietenii care o merita, ne-am transforma globul intr-o imensa rezervatie de animale.

Anca Sandu spunea...

Ce e bine e să ştii că n-ai rămas singur... :)

Deea spunea...

Da' ce s-a intamplat? :)

Si adauga si Oradea in lista aia, ca-i faina :-"

Anca Sandu spunea...

S-a întâmplat că unii se bagă pe unde nu le fierbe oala.
Ok, trec şi prin Oradea. :D

Bogdan spunea...

Hai sa nu exageram :)
De ce sa nu fii nitel mai apatica vizavi de cazurile astea?

Anca Sandu spunea...

Nu sunt apatică şi am să-ţi explic şi de ce.
Nu suport să mi se umble în lucruri, în PC, în buzunare...
Aveam încredere în cei din jurul meu cum că se vor abţine de la a mă căuta de diverse. Dar nu s-a întâmplat aşa. Şi asta e reacţia mea.
Plus că nu sunt revoltată de faptul în sine, cât sunt de principiu: de să-l/o cauţi prin computer, de ce să crezi că cea mai bună metodă de a-ţi spune totul e frica?!

Marius Paraschiv spunea...

Iti trebuie o plimbare luuuuuunga si placuta! iti recomand una: Bucuresti, Pitesti, C-lung, Bran, Brasov, Borsec, Lacul Rosu, Bicaz, Piatra Neamt si retur.
Cauciuce de iarna, lanturi, nisip, photo camera... enjoy:)

Anca Sandu spunea...

Mvai, de când nu mi-am mai luat aparatul foto cu mine... Au trecut ere întregi de atunci.

Păi, da, cam asta o să fac. Dar mai pe la vară, când o să fie mai cald şi o să pot să scap din Bucureştiul meu cel de toate zilele. Până atunci, stau. Şi stau. Şi stau.