9 ianuarie 2009

Derutant

Mă derutează foarte rău persoanele care, după ce au urlat şi au făcut ca toate visele la tine, vin după cinci minute ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Eu înţeleg prea bine şi povestea cu nervii, care se aprind şi se calmează foarte brusc (sunt un exemplar de acest fel). Şi totuşi... nu mai bine faci pe supăratul când e vorba de chestii importante, în loc să derutezi oamenii cu privire la părerea ta?
Era doar o întrebare.
Ştiu, ştiu, de multe ori mi s-a întâmplat să mă supăr şi să mă "desupăr"în cinci minute, dar era vorba de chestii minore şi deloc grave.
Până la urmă, eşti nervos/nervoasă, supărat/ă, sau cum? Ca să ştiu şi eu pe ce picior joc, nu de alta. (Nu am specificat genul, că oricum se ştie persoana respectivă, iar eu vorbeam strict de principiu).

nişte trei steluţe

Ce mişto a nins ieri. Nu sunt fană a iernii, nu-mi place frigul, urăsc troienele de zăpadă, dar ieri a nins atât de frumos, încât era cât p-aci să-mi schimb părerile. Până când am ajuns în staţia RATB şi am văzut că era mocirlă pe jos. Şi era cât pe ce să-mi nenorocesc o pereche foarte mişto de cizme. Şi era să alunec.
Nu, mulţumesc frumos. Îmi place să ningă, iar eu să stau în casă, în pătură, cu laptopul în braţe, ascultând muzici.

Ok, dragilor, aş mai bate câmpii mult şi bine, dacă nu ar trebui să ajung la 12 undeva. În capătul celălalt de oraş. Ai pup iu!

2 comentarii:

Doamna Mama, persoana la care faci referire spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anca Sandu spunea...

Puteai sa imi spui din capul locului.