29 iunie 2008

Încălzirea globală se măsoară în prostie

Nu cred în încălzirea globală. Nu am crezut de la bun început, iar documentarul pe care l-am văzut acum ceva vreme pe Antena 3 (postul meu preferat, după cum v-aţi dat seama; mă amuză zelul de care dau dovadă) nu a făcut decât să îmi confirme că e o poveste spusă pentru creduli sau pentru cei care n-au cap să gândească: proşti, în limbaj colocvial.
Ceea ce cred e că nişte băieţi (mult mai importanţi decât Cocoş, Poponeţ, Popoviciu, Fuciu & Co.; ăia mari, care, la o adică, dacă se supără, rezolvă cu noi) trebuie să ia nişte bani. Tone, maldăre, grămezi de bani, bani în prostie, cum vreţi să măsuraţi. Spre exemplu, Al Gore, pe care îl suspectez că face pe păcălitul. Cartea lui despre încălzirea globală, vândută în prostie (aşa măsor eu), colorată şi cu multe poze, e pretextul perfect. Lumea e isterizată că în 50 de ani murim. Sau nu murim, da' nici bine nu o să fie. Campania mediatică dusă la nivel mondial e excelent orchestrată, perfect credibilă, dacă ţi-e lene să gândeşti un pic. "Ştiţi, dragilor, aţi mers cam mult cu maşinile (argument perfect credibil), aţi tăiat cam multe păduri (de acord cu ei), da' Muma Natură se răzbună. Mda, fix pe voi, că noi, dacă e vreo problemă, ne cărăm în Spaţiu". Apropos, credeţi că toată povestea asta cu turismul în Spaţiu e pentru "viitorul Pământului şi al omenirii"? Hai să fim serioşi.
Graficele care compară evoluţia temperaturii solare şi tempereatura medie de pe Pământ sunt foarte asemănătoare. Acum Soarele se încălzeşte. Logic, creşte temperatura şi pe Pământ. Într-adevăr, poate şi noi am mers cam mult cu maşinile, poate suntem cam mulţi şi ar cam trebui să mai murim, poate am tăiat cam multe păduri. Dar de aici şi până la a spune că încălzirea se datorează exclusiv acestor fapte, e mult, e foarte mult.

Să nu uităm un lucru: suntem o bucăţică într-un infinit. Era vorba aia cu buturuga care răstoarnă carul, dar aici nu se aplică. Pentru că legile fizicii sunt legi ale fizicii şi mărul, surpriză!, chiar îţi cade în cap.
Da, sunt adepta teoriei conspiraţiei; nu cred versiunile spuse pentru mase, din simplul fapt că unicul mod de a controla masele în democraţie e să le minţi bine. Ne credem foarte democratici, poporul are puterea, vai!, suntem atât de democratici încât punem la dispoziţia stăpânilor noştri, poporul, tot ce înseamnă tehnică de vârf şi informaţii despre civilizaţii extraterestre, etc. Nu, nu cred nici în aselenizare; contextul politic de atunci mă face să mă îndoiesc şi, apoi, de ce le tremură chiloţii atât pentru nişte amărâte de misiuni în Spaţiu când, acum aproape 40 de ani, au lansat o navetă în Spaţiu, au aselenizat şi s-au şi întors întregi pe Pământ?!
Nişte băieţi foarte deştepţi îşi cam bat joc de noi. Se amuză copios şi cine n-ar face-o, date fiind condiţiile?!

N-aveţi voi grijă, nu din cauza încălzirii globale muriţi de căldură. E treaba Naturii să facă asta şi oricum am lua-o, tot suntem prea mulţi pe planeta asta. Soarele se încălzeşte şi răceşte la intervale regulate de ani. Da, va fi glaciaţiune, deşi nu văd unde scad temperaturile. Da, defrişăm prea mult (cel puţin în România), de asta aerul e irespirabil, nu de la atâta căldură.
Şi de ce să fim ipocriţi şi să nu recunoaştem că ne place să fim minţiţi frumos?!

P.S.: E foarte posibil ca eu să fiu paranoică. Chiar sunt (sau, cel puţin, mă consider), dar, decât să mă las minţită în faţă, prefer să fiu dusă cu capul (nu că n-aş fi).

P.P.S.: Vă promisesem că o să scriu ceva cu cap şi coadă când o ploua în Drumul Taberei, Bucureşti. M-am ţinut de cuvânt.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Accepti o polemica pe tema asta?
Si in tot cazul, ca intotdeauna, adevarul e undeva la mijloc!
Deci?

Anca Sandu spunea...

Lucrurile cu care trăiesc sunt metaforele subtile, polemicile şi frumuseţea sofisticată. Deci da.