22 decembrie 2008

Salitos

Cum mă plimbam eu azi printr-un hypermarket de mare angajament împreună cu Domnu' Tata, ajungem noi la raionul cu beri, berici şi alte alcoolice. Şi cum stăteam eu şi mă uitam în lungul raftului, îmi pică ochii pe sticlele de Salitos. Pentru că sunt o beţivă în devenire (cât de vulgar sună "beţivă"!), înşfac o sticlă şi o pun, subtil, alături de ce mai era prin coş.

De menţionat că sticlele de Peroni pe care le am în frigider stau neatinse de cel puţin trei săptămâni.

Mă duc eu la bucătărie, caut desfăcătorul, găsesc desfăcătorul, cât p-aci să-mi rup vreo două unghii, reuşesc să desfac sticla. Ignor gustul de rahat al acestei minunate beri (de ce dracu' mi se face poftă de cele mai cretine băuturi, nu am să înţeleg niciodată), las sticla pe birou, lângă Doña Mama, care juca Spider sau ceva asemănător.

Mă întorc peste vreo două ore, licoarea din sticlă - aproape neatinsă. Oare de ce?!?
Trec peste această nedumerire de moment, mă loghez la Blogger, iau o gură de Salitos. Moment în care - naiba ştie cum! - îmi pică ochii pe eticheta de pe spatele minunatei sticle de 0,33. Şi observ, printre aburii alcoolului, desigur, o chestie roşie pe care scrie "Crown opener here" şi arată înspre fundul (mă scuzaţi) sticlei. Schema minusculă care însoţea acest desen ilustra 2 (două) sticle, una în fundul celeilalte (nasoală repetiţie).

Moment în care mi-a venit să iau sticla de gât (da, dragilor) şi să-i înfig capacul în gaura din dosul acelaşi sticle. Ceea ce - evident - nu am putut.

De unde am dedus, cu o logică vecină cu cea a lui Aristotel, că - pentru a deschide o sticlă de Salitos -, mai ai nevoie de încă una. Adică eu puteam evita ruperea unghiilor pilite cu atâta patimă în nopţile reci de decembrie prin sporirea profitului ăstora de la Salitos.

Nu-i aşa că tot un pahar de vin fiert e mai bun?...

Nouvelle Vague - Too Drunk to Fuck/Nouvelle Vague [2004]

Niciun comentariu: