7 iulie 2008

Bucureşti - cum să te pierzi. Garantat 100%

Nu cred că v-am zis cum am coborât mai devreme din tramvaiul care mă ducea la o întâlnire foarte importantă cu nişte prieteni foarte importanţi.
Se făcea că mă aflam în tramvaiul 21, luat de la Moşilor (sper ca staţia să se cheme aşa). Primisem indicaţii clare despre cum să cobor la intersecţia în care, pe stânga, se aflau o biserică albă şi ceasul. Pentru connaisseuri, e vorba despre intersecţia Şoselei Colentina cu strada Doamna Ghica. Trebuia să merg vreo şase staţii.
Din indicaţiile primite iniţial, trebuia să merg cam vreo 3 - 4 staţii până să ajung acolo. Nimic dubios, numai că nu vedeam numele staţiilor şi pe Şoseaua Colentina, după Piaţa Obor, nu prea m-am aventurat din lipsă de treabă prin acea zonă. De menţionat şi că tramvaiul era foarte aglomerat şi nu aveam unghiul necesar să observ vreo intersecţie sau vreun ceas.
Ok, zic, o să cobor când văd o biserică albă pe stânga. Nimeni nu-mi spusese că la Kaufland mai era o biserică albă, fatalitate!, tot pe stânga.
Cum am zărit biserica, ţuşti!, am sărit din tramvai. Am dat telefoane cum că am ajuns, că aştept persoana care trebuia să vină să mă ia. Mi s-a părut cam dubios faptul că nu recunoşteam zona, că mai fusesem pe unde trebuia să ajung, dar am zis că sunt eu defectă. Între timp, persoana care trebuia să vină să mă ia din staţie de la Doamna Ghica ajunsese acolo, iar eu nu eram. Telefon, întrebări despre mediul înconjurător, aflu că am coborât cu multe staţii mai devreme.
Ok, zic, mă urc iarăşi în 21. În timp ce traversam strada ca să ajung în staţie, am zărit un 21 plecând. %&*&^ #@$@! Ajung în staţie. Pentru că nu sunt chiar atât de inconştientă pe cât pare, îmi luasem şi harta Bucureştiului cu mine. Singura biserică pe stânga sensului meu de mers era aia langă care coborâsem. Ce mama dracului?!
Mă sui în tramvai, mai merg multe staţii, în sfârşit văd o biserică albă ŞI un ceas - mă pozţionasem expres să le pot vedea. Ei, dacă nici aici nu e, să fiu a dracului! Repet mişcarea "Ţuşti din tramvai".
În primă fază nu am observat-o pe acea persoană care venise să mă recupereze de pe coclauri. Un moment de panică. %&*&^ #@$@! Shit happens! Daaaar, surpriză!, coborâsem unde trebuia, căci am recunoscut figura.
Am aflat, cinci minute mai târziu, că harta mea e din 2001, iar biserica e mult mai nouă. Am testat, pe cont propriu, că numărul de staţii e, cred, de vreo şase şi, nicidecum, trei - patru. Eu coborâsem la prima dupa Obor, adică la a treia.
În Bucureşti, nu te poţi descurca decât dacă ai mers zilnic prin oraş cel puţin un an. Eu am mers mai mult, dar nu prin toate zonele... Şi staţiile nu sunt marcate vizibil, şi dacă te pune dracu să întrebi pe cineva, rişti să primeşti un pumn în faţă...
Ah, ce-mi place oraşul ăsta!
ZÂMBEŞTE!

Sting - Englishman in New York/Nothing Like The Sun [1987]

Niciun comentariu: